SIF a cerut Primăriei 5 milioane de euro pe Cetăţuia Braşovului
Autor: Ionuţ DINCĂ
Publicat la 16 iulie 2013
Ţinând cont că suma cerută este destul de mare, o comisie de evaluare din cadrul Primăriei Braşov va analiza minuţios oferta, pentru a se stabili o sumă exactă în vederea achiziţionării acestui monument arhitectural
O comisie de specialitate formată din consilieri locali şi angajaţi ai Primăriei Braşov va analiza oferta primită de la SIF Transilvania pentru cumpărarea Cetăţii Braşovului de pe Dealul Straja. Primarul George Scripcaru a precizat că municipalitatea iniţiase demersurile pentru a introduce acest monument în patrimoniul municipiului Braşov în vederea demarării unui proces de restaurare şi punere în valoare cu fonduri europene. Acţionarul majoritar al Aro a evaluat acum cetatea la o sumă cuprinsă între 4,9 şi 5,2 milioane de euro. „Cetatea este în patrimoniul Aro Palace şi am cerut un schimb pentru a putea obţine o finanţare europeană, în vederea punerii acesteia în valoare, cum s-a întâmplat la Rupea. Evaluarea făcută de către reprezentanţii SIF mi se pare un pic exagerată, aşa că vom face şi noi o evaluare în care vom ţine cont de anumiţi indicatori şi sperăm să mai coborâm suma”, a precizat primarul George Scripcaru.
3,5 milioane de euro ar costa restaurarea
Cu ani în urmă, a fost făcută şi o evaluare pentru reabilitarea cetăţii, suma estimată în acest sens fiind de 3,5 milioane de euro. Din anul 1981, după finalizarea unui proces de restaurare, obiectivul a devenit restaurant cu specific medieval. După această dată, nu s-au mai făcut lucrări de întreţinere decât limitat, astfel încât zona exterioară a zidurilor este astăzi degradată.
Mai mult de jumătate din tencuiala zidului exterior este complet distrusă, iar cea care se menţine e deteriorată de instalarea igrasiei. Există fisuri masive în zonele fără tencuială, în câteva situaţii zidul fiind efectiv străpuns. Suprafeţe extinse de zidărie (cărămidă), chiar şi la baza fortificaţiei sunt dislocate, ceea ce afectează structura de rezistenţă.
SCOASĂ LA LUMINĂ. Acum doi ani, municipalitatea a amenajat căile de acces către Cetatea Braşovului, dar şi câteva zone de belvedere pe Dealul Straja, tocmai pentru a pune în valoare monumentul. Mai mult decât, s-a realizat şi iluminatul arhitectural.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu