Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 04:47

„Și-a pierdut zilele, acasă, pe Facebook”

Autor: Liviu CIOINEAG

Publicat la 25 ianuarie 2012

Tânărul nigerian a murit din cauza propriei inconștiențe și a unui sistem medical care nu are standarde și specialiști pentru tratarea bolilor tropicale

„Și-a pierdut zilele, acasă, pe Facebook” Tânărul nigerian a murit din cauza propriei inconștiențe și a unui sistem medical care nu are standarde și specialiști pentru tratarea bolilor tropicale. Comisia de Sănătate de la nivelul Consiliului Județean spune că Joseph Okunowo trebuia, în primul rând, să se protejeze împotriva malariei, iar apoi, încă de la primele simptome, să meargă la medic. O anchetă este în desfășurare, Comisia de Sănătate blamând medicii de la Otopeni pentru că nu au respectat protocolul privind turiștii care se întorc din țări exotice Comisia de Sănătate de la nivelul Consiliului Județean a demarat o anchetă la nivelul Spitalului de Boli Infecțioase, în cazul lui Joseph Okunowo (foto medalion), tânărul care a murit de malarie pe 26 decembrie. De la bun început, șeful Comisiei, Gabriel Stanciu (foto), a subliniat că tânărul a fost infectat cu „Plasmodium falciparum”, cel mai agresiv parazit transmis de femela țânțarului Anofel. Acesta a generat o formă foarte gravă de malarie, care a debutat cu distrugerea celulelor hepatice, a avansat cu distrugerea celulelor hematice, astfel că, după cinci zile de la internare, tânărul de 24 de ani a decedat. Concluziile preliminare ale anchetei arată cel puțin patru motive care au dus la moartea tânărului. Principalul stă în inconștiența tânărului, care nu și-a luat măsurile de profilaxie, deși cunoștea riscurile la care se supune atunci când merge la rude, în Nigeria. A doua cauză a fost nerespectarea protocolului de la nivelul Aeroportului Otopeni: medicii erau obligați să informeze autoritățile medicale din Brașov în momentul intrării în țară a unui turist care se întoarce dintr-o țară exotică. „Interesant este că el a prezentat simptomatologie încă din avion. Autoritățile medicale de la Otopeni nu au sesizat că acest călător vine din Nigeria, zonă cunoscută ca endemică cu malarie și nu au semnalat către zona de domiciliu a pacientului”, ne spune dr. Gabriel Stanciu,șeful Comisiei de Sănătate din CJ. „Îmi pare rău de acest copil” Al treilea motiv constă în nepăsarea tânărului, care nu s-a prezentat la medic din momentul în care s-a simțit rău. Al patrulea – lipsa unui protocol și a unor specialiști în boli exotice, la nivelul Spitalului de Boli Infecțioase din Brașov. „Atât timp cât marinarul care se duce în zona Africii i se pune la fiecare trei săptămâni în supă hidroxiclorochină. Îmi pare rău de acest copil, care a ignorat simptomele. Nefiind vaccinat pentru febră galbenă, putea să facă această boală. S-au pierdut zilele alea când stătea acasă și socializa pe Facebook”, a declarat dr. Gabriel Stanciu, șeful Comisiei de sănătate din CJ. A fost înțepat de muște? Dr. Felicia Constandiș, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Brașov, a declarat că tânărul s-a prezentat la spital pe data de 21 decembrie 2011, ora 10.45, la camera de gardă. Prezenta febră, tulburări digestive și icter, iar din anamneză rezulta că toate simptomele au apărut la întoarcerea din Nigeria. El a recunoscut că nu și-a administrat profilaxia antimalarică și că era vaccinat doar pentru hepatita A și B. Pentru că nu prezenta anemie – un simptom al malariei, medicii au pariat îndeosebi pe Hepatita E, în prima zi de internare. Abia din a treia zi, când tânărul a prezentat frisoane specifice malariei, medicii au luat decizia de a-l transfera la București, la Clinica de Boli Tropicale din cadrul Institutului Victor Babeș. În ciuda declarațiilor mamei lui Okunowo, medicii declară că tânărul nu le-a spus că bănuia că are malarie și ar fi declarat că înțepăturile de pe picioare sunt de la muște și nu de la țânțari. Totuși, mărturiile tânărului de pe Facebook și messenger ar dovedi contrariul. „Cuvântul medicului de la internări contra cuvântului mamei. Nu a spus. Avea numai niște cicatrici la nivelul membrelor inferioare, care erau vechi. Când a fost internat în după-amiaza de 22, a zis că l-au înțepat niște muște”, a precizat dr. Felicia Constandiș. „Nu avem nimic să ne reproșăm” Medicii au explicat că la Brașov nu poate fi efectuat testul picăturii groase, pentru depistarea malariei, dar și dacă acest test ar fi fost disponibil, există mari șanse ca paraziții să nu apară la analize decât după 24 - 48 de ore. Constandiș recunoaște că la Brașov nu există experți în boli exotice, iar medicii specialiști au urmat un protocol specific mai degrabă bolilor infecțioase neaoșe. „Mie, personal, nu am ce să-mi reproșez, și nici echipei. Voi răspunde întrebărilor tuturor organelor de cercetare. Nu avem nimic să ne reproșăm!”, subliniază Constandiș. Comisia de Sănătate de la nivelul Consiliului Județean va continua ancheta, așteptând rezultatele de la [RTF bookmark start: ]DDE_LINK1[RTF bookmark end: ]DDE_LINK1Institutul „Victor Babeș”, dar și răspunsul medicilor de la Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni. Mergeți la medic, nu stați pe Facebook! Medicii recomandă tuturor persoanelor care călătoresc în țări exotice să se vaccineze și să urmeze profilaxia pentru toate bolile endemice specifice, iar la întoarcere, la cel mai mic semn de boală, să se ducă de urgență direct la Institutul „Victor Babeș”. În niciun caz să stea acasă, plângându-se pe Facebook că se simt rău.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie