Show-ul mediatic al catastrofelor naturale

De mai bine de 15 ani România face față unor fenomene meteorologice nemaintâlnite – cu frecvența și forța actuală – în trecutul hidrometeorologic al țării. Practic, cea mai mare catastrofă de acest gen s-a înregistrat în 1970, când țara s-a aflat, practic, sub ape, iar nivelul pierderilor nu a putut fi estimat. Acest precedent a declanșat o amplă campanie de lucrări de hidroameliorații și îndiguiri care a durat, practic, până în 1990, când au apărut cu totul alte priorități. De atunci, aproape fiecare guvern a avut parte de șocul și spectacolul mediatic al inundațiilor provocate fie de dezghețul rapid, fie de ploile năpraznice, fie de acumulările necontrolate din amontele întregii rețele hidrografice. De fiecare dată administrațiile locale și cea centrală au fost luate prin surprindere, așezările care au proliferat prin lunci sau pe traseele șuvoaielor montane au fost luate de ape și mii de oameni au rămas fără agoniseala de-o viață – în cazul în care au avut norocul să se salveze în ultimul moment. De fiecare dată am asistat la spectacolul populist al vizitelor de lucru ale politicienilor, ale dialogurilor lor cu sinistrații, ale curentelor de compasiune concretizate în teledonuri la care vedetele și-au expus caritatea, ale promisiunilor ferme că până la venirea iernii sinistrații vor avea un acoperiș deasupra capului prin mobilizarea unor rezerve bugetare. În acești ani o grămadă de localități au trecut de mai multe ori prin acest calvar, mii de case au fost reconstruite de câteva ori, în timp ce altele, retrase din calea apelor au rămas nelocuite fiind vandalizate de înșiși sinistrații care așteptau deobicei la cârciumă, cu apa până la genunchi, sosirea și împărțirea ajutoarelor. Și, tot deobicei, lucrările de îndiguire promise ori se făceau de mântuială (din banii rămași după ce se fura din greu nici nu se putea face altceva), ori nu se mai făceau deloc, căci apăreau alte priorități. Dacă cineva cu har la matematică ar face și o socoteală cât au costat ajutoarele, reconstruirile, lucrările făcute în grabă, provizorii sau cele de mântuială, cred că ar ajunge la un rezultat înspăimântător, prin dimensiunea colosală a valorii lipsei de coerență și de logică. De 20 de ani nu există nici un plan de „luptă” cu intemperiile, fiecare guvern vine și pleacă după ce mai toacă niște bani pe show-uri mediatice și acuză greaua moștenire de la precedenți. Dacă aceste inundații au, totuși vreun merit, acela este că pentru o perioadă, în care atenția generală se concentrează asupra sinistraților și a salvării lor, lumea mai uită de incompetența managerială a guvernanților și de jaful organizat asupra banului public. Până intervine o nouă catastrofă naturală, să acopere catastrofa umană care domnește nederanjată într-o Românie parcă blestemată și de natură ...