Sfânta şi Marea Miercuri

La Denia de marţi seara s-a făcut pomenirea femeii păcătoase care l-a uns pe Domnul Hristos cu mir de mare preţ. Se pare că Domnul Hristos a primit ungerea cum mir de mare preţ, pe parcursul celor trei ani de propovăduire pe pământ, de la trei femei: despre una dintre ele vorbesc Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu, despre altă ungere vorbeşte Sfântul Ioan în Evanghelia sa. Aceste două ungeri sunt săvârşite aproape de vremea pătimirilor Domnului Hristos, iar cea de-a doua, pomenită de Sfântul Ioan Evanghelistul, se referă la Maria, sora lui Lazăr, care oferă această ungere Domnului Hristos drept recunoştinţă pentru învierea lui Lazăr din morţi. A treia ungere este amintită de Sfântul Evanghelist Luca şi nu are legătură cu Patimile Domnului Hristos, întrucât a fost făcută în perioada propovăduirii Domnului Hristos.
Ungerea cu mir pomenită de evangheliştii sinoptici – Matei, Marcu, Luca – este săvârşită de o femeie păcătoasă. La Sfântul Luca ungerea este făcută în casa unui fariseu pe nume Simon, iar la Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu, în casa unui lepros pe care îl chema tot Simon.

Căinţă şi iertare
Femeia pomenită la Denia de marţi seara este păcătoasă şi prin gestul său îşi exprimă căinţa pentru viaţa trăită în multe greşeli până atunci. Singurul care a înţeles deplin gestul femeii a fost Domnul Hristos care, primind pocăinţa ei, îi dăruieşte iertarea păcatelor. Învăţăm astfel că în urma unei pocăinţe sincere, exprimată în special în taina Spovedaniei, Dumnezeu dăruieşte eliberarea omului de sub povara cea grea a păcatelor. Nu este păcat care să nu poată fi iertat de Creatorul şi de aceea orice gest de căinţă înaintea Lui are semnificaţie ... veşnică.

Cântarea Casianei
La această denie poate fi auzită una dintre cele mai frumoase cântări ale ortodoxiei:
„Doamne, femeia ceea ce căzuse …”. Acest imn mai este numit şi „Cântarea Casianei” deoarece a fost compus de o călugăriţă din secolul IX, sfânta Casiana, pomenită în calendar la 7 septembrie. Sfânta Casiana este cea mai cunoscută şi singura femeie imnograf din Biserică cu operele păstrate până azi.   
Istoria acestui imn este interesantă. Potrivit unei relatări făcute de Sfânta împărăteasă Teodora a II-a, sfânta Casiana îşi petrecuse întreaga după-amiază în grădină, lucrând la această cântare. Când tocmai terminase versul „Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu ”, a primit vestea că împăratul Teofil a venit să viziteze mănăstirea. Deoarece nu dorea să îl vadă, a fugit din grădină, însă în graba sa a lăsat pergamentul şi pana de scris. Împăratul, intrând în grădină, a găsit pergamentul şi, într-o aluzie la gestul Casianei de a se ascunde de el, acesta a adăugat în text: „Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns ”. După plecarea împăratului, Casiana a ieşit din ascunzătoare şi s-a reapucat să lucreze la alcătuirea cântării. Atunci, văzând fraza scrisă de el, şi-a continuat compoziţia, păstrând şi versul scris de împărat. Într-adevăr adaosul împăratului este unul inspirat şi întregeşte imnul, chiar dacă intenţia sa nu a fost nicidecum una duhovnicească.

Cântarea Casianei
„Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă, şi tânguindu-se a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică, s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă.”