Sfânta Codruţa şi muritoarea Laura

Bilanţul DNA din acest an se bucură, ca şi cel de anul trecut, de prezenţa preşedintelui Iohannis, cel care demonstrează în acest fel deplinul său ataşament faţă de instituţiile de forţă prin care îşi garantează prerogativele şi controlul asupra „statului de drept”.(Mi-ar place să îl văd participând ţi la un bilanţ al Educaţiei sau al Sănătăţii, deşi nu cred ca voi avea şansa asta în actualul meu mandat - nomina odiosa!). Spre deosebire însă de anul trecut, Codruţa Kovesi nu mai este aceeaşi. Aura sa de zeiţă a anticorupţiei este tot mai maculată de dezvăluirile privind corupţia din propria sa „gospodărie”, de rolul dubios al „contractului de asociere” cu SRI şi nu în ultimul rând de alegaţiile privind legăturile sale secrete cu personaje de genul Ghiţă. De unde anul trecut bilanţul era show-ul de la care nimeni nu dorea să lipsească sau să nu fie invitat, de data asta sobrietatea manifestării pare să indice amurgul inevitabil al super-instituţiei în care fusese transformat un simplu serviciu al Parchetului General. Iată, dealtfel, ce scriam în urmă cu un an despre acest eveniment, în comentariul cu titlul „Beatificarea Codruţei”:
„De mult, poate chiar de pe vremea sinistrei, n-am mai asistat la o manifestare atât de plină de respect şi de admiraţie la adresa unei persoane publice. După ce şefa DNA a expus în faţa unei săli pline ochi de persoane şi personalităţi echipate în costume de gală şi uniforme pline de fireturi, cu modestia-i cunoscută, impresionantele realizări ale instituţiei din anul precedent, sortând pe taraba succesurilor un sortiment aproape complet de corupţi cărora li s-a venit de hac, a fost rândul celor mai importanţi invitaţi să-şi exprime sentimentele de adâncă preţuire şi recunoştinţă pentru munca neobosită a acestui veritabil apostol feminin al dreptăţii. În cuvinte meşteşugite a fost evocată personalitatea complexă şi spiritul de sacrificiu a celui care conduce cu mână de fier cruciada împotriva corupţiei. Însuşi preşedintele, emoţionat, i-a urat să tureze la maximum motoarele instituţiei în aşa fel încât nici urmă de corupt să nu mai sălăşluiască pe meleagurile danubiano-carpato-pontice. Echipată într-un taior elegant al cărui roz intens a orbit aproape toată asistenţa, doamna judecător Livia Stanciu l-a evocat în cuvântul său pe omul de ştiinţă britanic Balzac, care ar rămâne mut în faţa efectului reeducativ asupra resursei umane furnizată instanţelor de către colega şi prietena sa, Codruţa. Iar directorul Hellvig n-a putut să-şi reprime un firesc sentiment de invidie faţă de recunoaşterea publică a importanţei şi performanţelor instituţiei de care SRI este legat aproape ombilical în câmpul tactic. Am asistat pur şi simplu la o slujbă de beatificare a celei pe care cronicile o vor evoca sub numele de Sfânta Codruţa cea Fără de Prihană şi Milă faţă de Corupţi.
Corupţii rămân în vizorul său şi al instituţiei până la ultimul exemplar şi probabil că, urmărind lucrările conclavului, aceia care n-au fost încă daţi în vileag s-au cutremurat. Şi, odată cu ei, cei care mai îndrăznesc să cârtească şi să pună la îndoială misiunea sacră a celei dintâi instituţii a ţării. Pentru că, într-adevăr, DNA a făcut pasul decisiv spre vârful instituţional al societăţii. Nu preşedinţia, nici Camera Deputaţilor, cu atât mai puţin Senatul, sunt centrul de putere al societăţii. Ci DNA-ul, unde nici măcar regulile birocratice nu mai au rost să fie puse în funcţiune. A dovedit-o, într-o manieră entuziasmată chiar ministrul Justiţiei, Raluca Prună, care în culmea emoţiei n-a pregetat să-i aducă ca ofrandă un nou mandat în fruntea DNA, lăsând la o parte mofturile birocratice cu selecţia de candidaţi şi evaluarea programelor.
Bilanţul DNA pune în evidenţă noua realitate politică a ţării în care, cu binecuvântarea câtorva ambasadori de marcă, autenticul centru de putere şi decizie devine Parchetul Anticorupţie căruia i se subordonează în mod firesc celelalte entităţi. Iar vocile sau acţiunile răuvoitoare ale unor disidenţi de genul lui Tăriceanu, cel care fluieră în biserica anticorupţiei afirmând că se teme de abuzurile unei puteri devenite prea puternice, vor fi anihilate rapid. Cel mai simplu, printr-o invitaţie în calitate de martor la vreo audiere într-un dosar în care, din interceptările telefonice reiese că s-ar fi pronunţat şi numele său”.