banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8774 - 23 oct 16:23

Sezonul de schi se deschide după 15 decembrie

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 02 decembrie 2013

Pe lângă pârtiile din Poiană şi Predeal, turiştii vot putea schia şi la Bran şi Drăguş

Pârtiile de schi din judeţul Braşov sunt pregătite pentru noul sezon turistic 2013-2014: la Predeal sezonul de schi va fi deschis în preajma Crăciunului, iar la Poiana Braşov după jumătatea lunii decembrie, când probabil şi stratul de zăpadă va permite acest lucru.
La Poiana Braşov, domeniul schiabil modernizat în totalitate în anul 2011 oferă condiţii foarte bune tuturor categoriilor de schiori. Faţă de anul 2010 suprafaţa schiabilă a crescut cu 35 de hectare, ajungându-se la 83 de hectare în prezent. Lungimea pârtiilor înainte de modernizare era de 16,4 kilometri, acum s-a ajuns la 24 kilometri de pârtii, cu o lăţime de 45 de metri faţă de 20 de metri cât era înainte.
Gradul de dificultate al pârtiilor a fost păstrat, dar a suferit modificări prin corecţii de pantă, prin crearea de variante ocolitoare a zonelor mai dificile astfel încât schiorii să poată trece uşor de la o pârtie la alta. 
Cea mai lungă pârtie din Poiana Braşov, de 5,33 kilometri, este Pârtia Drumul Roşu, pentru începători, iar pârtiile Sub Teleferic în lungime de 2,86 kilometri şi Pârtia Lupului de 2,62 kilometri sunt de dificultate ridicată. Pârtiile Sulinar, Bradul, Kanzel şi Stadion, care măsoară în total 4,22 kilometri, sunt de dificultate medie.
Pe întreg domeniul schiabil au fost amplasate instalaţii de producere a zăpezii artificiale astfel încât perioada de schiat să se prelungească la patru luni.  Odată cu modernizarea domeniului schiabil a crescut şi capacitatea de transport pe cablu cu încă două noi instalaţii, o telegondolă de patru locuri şi una de şase locuri astfel încât de la 4.200 de turişti transportaţi pe oră înainte de modernizare, capacitatea la transport pe cablu cu telecabine, telegondole, telescaune şi teleschiuri a ajuns la 8.500 de persoane pe oră.  Ca o noutate, începând din acest sezon, copiii care învaţă să schieze vor avea o pârtie special amenajată în partea dreaptă a pârtiei Bradul, dotată cu trotuar rulant de 100 de meri lungime care poate transporta 1.100 de copii pe oră. Pârtia Bradul este singura din staţiune dotată cu instalaţie de iluminat nocturn.
Şi la Predeal, pârtiile de schi Cocoşul şi Clăbucet cu un grad mediu de dificultate, Subteleferic cu grad dificil, Clăbucet Sosire şi Clăbucet Variantă, pârtii considerate uşoare, sunt pregătite pentru noul sezon. Toate pârtiile sunt omologate, iar pârtiile Clăbucet şi Teleferic sunt omologate şi FIS. Pârtiile sunt dotate cu instalaţii de producere a zăpezii artificiale, iar pârtia Clăbucet şi cu iluminat nocturn. Din acest sezon, în staţiune va funcţiona pe lângă telescaun şi teleschi şi un miniteleschi cu o capacitate de 720 de turişti pe oră.
Pentru turiştii care se vor afla la Bran şi doresc să schieze se pot deplasa la Zănoaga, la 4 kilometri distanţă de centrul staţiunii, unde au la dispoziţie două pârtii pentru avansaţi şi una pentru începători, dotate cu transport pe cablu, instalaţie pentru producerea zăpezii artificiale şi iluminat nocturn. Pentru cei care nu au echipament adecvat, pot închiria de la baza pârtiei.
Şi în localitatea Drăguş de lângă Făgăraş funcţionează de doi ani o pârtie de schi în lungime de 500 de metri şi dotată cu două tunuri pentru producerea zăpezii artificiale, o instalaţie de urcat cu schiurile şi nocturnă. La paza pârtiei a fost amenajat un derdeluş pentru săniuţe cu o lungime de 250 de metri. Turiştii care nu au schiuri sau săniuţe le pot închiria de la baza pârtiei.
 
300 de perechi de patine noi la Patinoarul din Poiană
Din luna decembrie va fi deschis şi patinoarul din Poiana Braşov, un patinoar modern, construit la începutul acestui an, cu fonduri guvernamentale pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European desfăşurat la sfârşitul lunii februarie 2013 la Braşov. Potrivit directorului Complexului Sportiv Naţional din Poiana Braşov, Vasile Ungureanu, au fost achiziţionate 300 de perechi de patine noi pentru a putea fi închiriate de către cei care doresc să patineze, la preţul de 10 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie