Șeful - prost și lăudăros, angajatul - frustrat și cu gândul la demisie
Autor: Andreea ALDEA
Publicat la 30 noiembrie 2007
Brașovul este, teoretic, unul dintre orașele cu cei mai avantajoși indicatori de eficiență a forței de muncă. Avem unul dintre cele mai mici salarii medii din România, dar una dintre cele mai înalte rate ale productivității
Brașovul este, teoretic, unul dintre orașele cu cei mai avantajoși indicatori de eficiență a forței de muncă. Avem unul dintre cele mai mici salarii medii din România, dar una dintre cele mai înalte rate ale productivității. Totuși, pe piața muncii nu se ține aproape deloc cont de stimularea și dezvoltarea resursei umane. În realitate, doar jumătate din angajații brașoveni sunt mulțumiți de locurile lor de muncă, iar 30% și-ar da oricând demisia. Șefii brașoveni sunt lipsiți de viziune și creativitate, imorali, și pe deasupra nu au nici cunoștințe solide de management. Dacă slaba investiție de care beneficiază forța de muncă brașoveană va continua, angajatorii vor înregistra pierderi foarte mari. Sunt doar câteva din concluziile studiului „Resursa umană din zona Brașov”, cea mai amplă evaluare sociologică desfășurată în Brașov și prima de acest gen care „radiografiază” piața forței de muncă brașovene.
De la șomeri,
la căpșunari
Evaluarea, derulată sub egida Consiliului Județean și a Primăriei Brașov, a fost realizată în iunie de către studenți și cadre didactice ale Facultății de Drept și Sociologie, specializarea Sociologie, sub coordonarea conf. univ. dr. Gheorghe Onuț (foto dreapta). Cercetarea vizează municipiul, dar și zona în care se poate face naveta la Brașov, de la o distanță de maximum 30 km. Datele au fost preluate de la instituțiile și organizațiile brașovene care au relații directe cu resursa umană, dar și prin intermediul anchetei pe bază de chestionar sau a interviurilor. Lucrarea abordează problematica salariaților, a șomerilor, a învățământului, a cadrelor de conducere și a brașovenilor plecați la muncă în străinătate. Totodată, sunt evidențiate tendințele capitalului socio-uman din Brașov, în ultimii cinci ani. Studiul se adresează în special investitorilor și developer-ilor interesați de Brașov.
Trei din zece brașoveni și-ar da demisia
Contrar așteptărilor, principala resursă de muncă disponibilă la nivelul pieței brașovene nu este reprezentată de șomeri, ci de angajații salariați. În acest sens, rezultatele cercetării trag un semnal de alarmă asupra faptului că 30% dintre brașoveni și-ar schimba locul de muncă, iar alți 20% sunt indeciși în această privință.
Motivele care stau la baza intenției de a schimba job-ul nu țin de aspirații ocupaționale mai înalte. Angajatul brașovean ar pleca în altă parte deoarece, „actualele lor locuri de muncă îi nemulțumesc atât de rău, încât cred că oriunde altundeva s-ar angaja, le-ar fi mai bine”, susțin concluziile studiului.
„Salariații plătiți prost, muncesc foarte prost”
Vina pentru această tendință o poartă angajatorii și tot ei sunt cei care ar trebui să se teamă de reversul ei. „Angajatorii fac foarte multe greșeli. Aceștia nu numai că au pornit prost, oferind salarii mici, dar continuă să abordeze resursa umană prost, neavând niciun fel de politică de menținere a personalului. În aceste condiții, oamenii doresc să plece, nu pentru că vor ceva mai bun, ci pentru că pur și simplu vor să scape de un loc de muncă prost. Acesta este un viciu de motivație și trebuie subliniat că pentru angajatorii acestor oameni asta e de rău, în nici un caz de bine. Salariații plătiți prost, muncesc foarte prost”, explică Andreea Rogoz, una dintre participantele la realizarea studiului.
Șefii brașoveni au multe „deficiențe manageriale”
Nici măcar managerii nu sunt scutiți de tendința de a-și căuta alt loc de muncă. Potrivit cercetării, cam doi din trei șefi se gândesc destul de serios să părăsească locul actual de muncă. Același studiu punctează însă și „setul compact și tenace de deficiențe de abilitate managerială” cu care aceștia se confruntă. Practic, majoritatea cadrelor de conducere din zona Brașov sunt lipsite de viziune și dau dovadă de maturitate morală mediocră. Șefii nu sunt creativi, dar în schimb sunt foarte rezistenți la schimbare. Dau dovadă de incapacitatea de a-și cunoaște greșelile și sunt lipsiți de abilități de comunicare. Au cunoștințe precare, sunt lăudăroși și disimulați, mai arată rezultatele evaluării.
Unul din zece brașoveni ar pleca urgent în străinătate
Nemulțumirile brașovenilor se relevă și prin dorința lor de a pleca la muncă în străinătate. Unul din zece brașoveni consideră o prioritate plecarea la muncă peste hotare. În mod paradoxal, spun autorii studiului, celor care muncesc în străinătate le e rușine să vorbească despre experiență, semn că ea e percepută ca „socialmente invadantă”. Mai mult, „reîntoarcerea în străinătate la muncă nu e în niciun fel un prilej de bucurie, cei care pleacă la muncă considerându-și plecarea un sacrificiu pe care îl fac cu scopul de a oferi un trai mai bun familiei”. Același studiu arată că cei care au plecat la muncă în străinătate nu sunt neapărat fără studii. „Au plecat cam cei cu școală, în ordine descrescătoare: liceu, școală profesională, studii superioare. Au plecat mai ales cei care nu acumulaseră o experiență profesională cât de cât relevantă în țară. Motivul cel mai des invocat pentru care un tânăr brașovean pleacă să muncească departe de casă este dorința de a strânge bani pentru a-și cumpăra un apartament în țară”.
Cine nu investește în resursa umană, pierde
Principala concluzie care se desprinde din studiu e că angajatorii vor fi nevoiți să investească în resursa umană. În caz contrar vor pierde. „Cine va veni în Brașov să caute un El Dorado al resursei umane e un prost. Cine a venit în Brașov să cumpere ieftin forță de muncă se frige deja. Firme cu nume foarte solid, unele chiar la nivel global, au ajuns să aibă probleme penibile de personal, inclusiv de asigurare, la unitățile lor din Brașov. Ideea de El Dorado e doar temporară, ține foarte puțin și se plătește foarte scump. Nu se poate să ai un business reușit cu funcțiune de resurse umane de proastă calitate Acum și în viitorul previzibil, resursa principală de factor uman este menținerea și dezvoltarea resursei umane pe care o ai. Soluția cea mai înțeleaptă pentru investitori este să vină așa cum ar veni la ei acasă, în Occident. Să fie buni vecini, să-și asume responsabilități comunitare, să cultive valorile locului.”, explică sociologul Gheorghe Onuț, coordonatorul studiului. Brașovenii care pleacă la muncă în străină-tate ar reveni în țară pentru un salariu ce variază între 500-600 de euro și 1.200 de euro.
Comentarii
Gabi
2013-08-22 23:49:51
brasovenii sunt prosti...facuti gramada,femei urate,rele si parasute