banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8736 - 01 sep 18:57

Se fură ca-n codru prin pădurile din Brașov

Autor: Ionut DINCA - Buna Ziua Brasov

Publicat la 31 ianuarie 2013

În județul Brașov, sunt peste 204.000 de hectare de fond forestier, iar, anul trecut, pagubele rezultate în urma tăierilor ilegale de arbori s-au cifrat la aproape 850

Se fură ca-n codru  prin pădurile din Brașov În județul Brașov, sunt peste 204.000 de hectare de fond forestier, iar, anul trecut, pagubele rezultate în urma tăierilor ilegale de arbori s-au cifrat la aproape 850.000 de lei. Furturile de lemn din pădurile brașovene, fie ele proprietate privată, fie ale statului, sunt departe de a fi stopate. Conform datelor deținute de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Brașov, care răspunde de cinci județe din centrul țării, numai în județul Brașov pagubele din tăierile ilegale de arbori au fost, anul trecut, de aproape 850.000 de lei. Zona de risc: Săcele, Ungra, Comăna, Bunești Printre localitățile unde s-au înregistrat cele mai mari furturi se numără Săcele, Ungra, Comăna sau Bunești. „Furturi au fost și vor fi întotdeauna, așa cum sunt cele din mașini, din case, este o problemă socială la noi în țară deocamdată. Am reușit, pe raza județului Brașov, să introducem în administrare foarte multe suprafețe. Încercăm să diminuăm cât mai mult furturile prin organizarea de acțiuni comune cu Poliția, Jandarmeria și ocoalele silvice. Încercăm să ținem piept acestui fenomen și dovadă este faptul că anul trecut pagubele au fost mai mici decât în trecut”, a precizat inspectorul șef al ITRSV Brașov, Ioan Gavril Criț (foto). 3.000 de hectare fără ocol Județul Brașov are peste 204.000 de hectare de fond forestier, iar la nivelul regiunii, ITRSV răspunde de peste un milion de hectare. Totuși, la nivelul județului, stăm oarecum bine la capitolul pază a pădurilor, ținând cont că doar puțin peste 3.000 de hectare nu sunt administrate de ocoale silvice, astfel că hoții au cale liberă. Lipsă de „paznici” Șeful ITRSV susține că una dintre problemele care stă la baza acestor infracțiuni este și faptul că Inspectoratul nu are personal suficient. „Conform Codului Silvic ar trebui să avem 87 de ingineri silvici în structură și, în prezent suntem doar 55, respectiv 11 inspectori pentru fiecare județ, ceea ce este destul de puțin în comparație cu suprafața deținută. Posturile au fost blocate și nu putem face angajări”, a explicat Criț. ITRSV a desfășurat anul trecut 607 acțiuni de control și a aplicat 185 de sancțiuni de 490.500 de lei pentru nerespectarea regimului silvic și cinegetic. La împăduriri, stăm bine La capitolul împăduriri, stăm foarte bine, încă din 2008 ITRSV Brașov demarând astfel de programe, pentru terenurile degradate. Cele mai multe împăduriri s-au făcut pe raza comunelor Tărlungeni, Cincu, Crizbav sau Drăguș. 537 de hectare au fost împădurite în județ, anul trecut, doar de ocoalele silvice private.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie