Se circulă pe Poarta Schei
Autor: Cristina BÃILÃ
Publicat la 01 noiembrie 2006
Ieri, la orele prânzului, strada Poarta Schei a fost redeschisă traficului rutier, prima mașină care a inaugurat șoseaua reabilitată fiind condusă chiar de primarul George Scripcaru (foto)
Ieri, la orele prânzului, strada Poarta Schei a fost redeschisă traficului rutier, prima mașină care a inaugurat șoseaua reabilitată fiind condusă chiar de primarul George Scripcaru (foto). Totodată, a fost inaugurat și un sens giratoriu, în fața Porții Schei, menit a fluidiza circulația în zonă. „Ca mesaj pentru șoferi aș vrea să le transmit să învețe cum se circulă în sensul giratoriu, pentru a nu se crea blocaje. Oricum, câteva zile aici va exista un echipaj al Poliției Rutiere care va dirija circulația”, spune primarul George Scripcaru. Bineînțeles, la câteva minute după ce a fost făcută declarația, la o simplă privire a modului în care se desfășura traficul în zonă, s-a văzut clar că șoferii brașoveni nu sunt obișnuiți cu sensul giratoriu, regulile de circulație fiind puse în practică total invers. Pe lângă circulația în sensul giratoriu, șoferii trebuie să mai știe că pentru a se ajunge în strada Castelului, la Complexul Olimpia, venind de pe str. Șirul Beethoven, se ocolește sensul giratoriu, se urcă pe str. Aleea Brediceanu, fostă alee pietonală, și se coboară pe str. Baiulescu, fostă str. Bicazului. „Pe Poarta Schei se va circula în sens unic, iar pe str. Mureșenilor va fi păstrat dublul sens. Lucrările aici sunt pe ultima sută de metri, mai rămânând a se face unele marcaje și trotuarele. Însă, sper că aceste lucrări nu vor afecta traficul rutier”, a mai spus primarul Scripcaru.
Parcările vor fi
concesionate riveranilor
Alte elemente stabilite pentru Poarta Schei le reprezintă două parcări. Pe partea stângă a Porții vor putea parca patru autocare, pentru turiști, iar pe partea dreaptă a Porții Schei a fost amenajată o parcare pentru cinci taximetre. Pe strada Poarta Schei vor putea parca doar riveranii, locurile de parcare urmând a le fi concesionate. Consiliul Local va stabili în perioada următoare tariful care va fi plătit de oameni. La fel se va întâmpla și în câteva parcări amenajate deja în zonele Astra, Neptun și Apollo.
Două parcări vor fi amenajate în centrul istoric
În scurt timp vor începe lucrările de amenajare a unei parcări supraterane pe strada G. Barițiu, acolo unde s-a putut parca în ultimul an. De câteva săptămâni, parcarea a fost închisă pentru a fi turnat un strat de asfalt, deoarece prima amenajare a fost făcută provizoriu. „Acel teren este al Bisericii Evanghelice, care, în parteneriat cu un investitor străin, a dorit să facă acolo ori o parcare, ori un hotel. În urma discuțiilor avute am stabilit că va fi amenajată acolo o parcare. Acel investitor chiar acum se află plecat în alte țări pentru a găsi proiectantul și constructorul unei parcări supraterane, montaj care va fi pe module, pe schelet metalic, mașinile urmând a fi urcate pe unul din cele 4 etaje cu liftul”, a adăugat George Scripcaru, spunând că este posibil ca această parcare să aibă aproximativ 250 – 300 de locuri. O altă parcare, de această dată subterană, se va amenaja sub terenul de sport al Colegiului Național „Andrei Șaguna”, deasupra urmând a fi amenajate la loc terenurile de fotbal, baschet și volei și pista pentru atletism. O altă parcare va fi amenajată lângă Spitalul Militar.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu