Se circulă în condiții de iarnă în tot județul
Autor: Cristina BÃILÃ
Publicat la 20 ianuarie 2010
Zăpada căzută ieri atât în municipiul Brașov, cât și în județ a îngreunat foarte mult circulația rutieră. În municipiu, mașinile celor două firme de deszăpezire, Vectra și Eurostrada, au ieșit pe traseu din seara zilei de 18
Zăpada căzută ieri atât în municipiul Brașov, cât și în județ a îngreunat foarte mult circulația rutieră. În municipiu, mașinile celor două firme de deszăpezire, Vectra și Eurostrada, au ieșit pe traseu din seara zilei de 18.01, iar de la ora 4 dimineața s-a ieșit cu întreg efectivul de utilaje, primele zone vizate fiind cele mai înalte, respectiv Poiana Brașov, CD Gherea, poduri și traseul ocolitoarei. „Singura problemă cu care ne-am confruntat a fost cea legată de mașinile parcate neregulamentar pe carosabil, care în multe locuri nu ne-a permis să facem deszăpezirea”, ne-a declarat viceprimarul Miklos Gantz.
Vectra asigură activitatea de deszăpezire cu 24 mașini, din care două în Poiana Brașov, iar restul în oraș, pe tronsonul 1 al ocolitoarei și pe drumul spre Poiana Brașov, primele străzi vizate fiind cele pe care circula mijloacele de transport în comun. În cazul în care este necesar, se poate interveni cu alte 6 de mașini, care sunt deja pregătite, alte 4 putând fi echipate în termen foarte scurt. Până la orele 14.00 s-au utilizat aproximativ 350 de tone de material antiderapant.
La rândul său, Eurostrada lucrează cu 14 mașini, primele zone vizate fiind podurile, DN 13, tronsonul 2 al ocolitoare și străzile principale din zona atribuită. Eurostrada a utilizat aproximativ 150 de tone de material antiderapant până la orele 14.00.
„Astăzi (ieri – n.r.) nu au fost blocaje în trafic, dar se circulă în condiții de iarnă. Facem un apel la șoferi să își pregătească mașinile pentru acest sezon, deoarece, conform previziunilor meteo până mâine (astăzi – n.r.) dimineață vor fi ninsori abundente”, ne-a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.
Telefon dispecerat Vectra - 0268-416495
Telefon dispecerat Eurostrada - 0268-311310
DN 1, DN 1A, DN 10 și DN 73A – drumuri cu probleme
Ieri, după prima ninsoare serioasă din această perioadă, la Prefectura Brașov a fost convocat Comandamentul de Iarnă pentru a se analiza modul în care au intervenit toate instituțiile implicate în procesul de deszăpezire. Nimeni nu a relatat că s-ar fi petrecut vreun eveniment mai deosebit. După cum s-a spus la acest comandament de iarnă, ieri la orele prânzului se circula normal pe toate drumurile naționale din județ, existând doar câteva porțiuni unde zăpada frământată rămasă în urma mijloacelor de deszăpezire mai provoca dificultăți minore, îndeosebi pe DN 1 Brașov, între Brașov și Perșani, pe DN 10 în zona comunei Teliu și pe DN 73A în vecinătatea localității Poiana Mărului.
CFR Brașov nu a raportat întârzieri ale trenurilor
Nu au fost probleme nici pe calea ferată. Reprezentanții CFR Brașov au declarat că nici un tren nu a avut întârzieri. La fel, fără probleme, a fost și activitatea furnizorilor de utilități pentru populație.
Două accidente care au blocat circulația
Două incidente s-au petrecut ieri, la orele prânzului. Unul s-a petrecut pe DN 13, în apropiere de comuna Măieruș, unde a avut loc un accident rutier, un camion intrând într-o coliziune în lanț cu mai multe autovehicule, soldat cu cinci victime, eveniment ce a determinat și întreruperea circulației timp de mai multe ore pe ambele sensuri de mers. Un alt accident a avut loc pe DN 1A. un tir a derapat din cauza zăpezii de pe carosabil în localitatea prahoveană Homorâciu. Nimeni nu a fost rănit, însă drumul a rămas blocat mai multe ore, până când un utilaj de mare tonaj a reușit să scoată tirul de pe partea carosabilă.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu