Se caută președinte...

Dacă prin primul și prin al doilea an al actualei guvernări lucrurile păreau simple, dată fiind popularitatea de care se bucura președintele atipic Băsescu, în momentul de față încep să se ridice serioase întrebări privitoare la șansele unui nou mandat. Iluziile unui electorat dornic să creadă că a ales omul potrivit pentru a face din funcția prezidențială un instrument eficient de luptă împotriva corupției, în special, și împotriva politicianismului caracterizat prin absența principiilor, se risipesc ajutate tocmai de zelul cu care titularul de la Cotroceni se pierde în certuri și scandaluri și nu reușește să raporteze, după aproape trei ani, nici un succes. Irosindu-se în vorbe mari, dar fără acoperire, Traian Băsescu își arată tot mai des înfățișarea de demagog (de talent!) și de luptător dârz pentru cauza acoliților săi. Cel mai grav, însă, este faptul că Traian Băsescu a reușit să ducă în derizoriu funcția pe care o ocupă, făcând din ea o slujbă ca oricare alta. Românii au trăit până de curând cu sentimentul magiei funcției supreme în stat. Aceasta conferea deținătorilor o aură mitică, de autoritate și de echilibru. Spre o astfel de stare a tins Ion Iliescu, în ultimul său mandat, când a fost cu adevărat perceput ca un factor moderator în societate, și doar neinspirata grațiere a lui Cozma pe ultimii metri ai mandatului l-a deposedat de un statut pe care-l merita. Până și Emil Constantinescu reușise să se ridice deasupra condiției sale obișnuite, spre finalul stagiului comițând chiar gesturi de demnitate. Traian Băsescu este cel care a făcut tot ce a putut pentru a distruge mitul și a coborî instituția în stradă, la nivelul cârciumii și al stadionului. De la limbaj și comportament, până la principiile enunțate, s-a dovedit, în fapt, un adversar al acestei demnități spre care l-a purtat pura întâmplare (deficțiunea lui Stolojan). Nepregătit pentru ea, nici nu a încercat să o asimileze. Ca președinte, a continuat să se comporte ca un președinte de partid - aceasta fiind probabil și limita sa superioară. Datorită acestor condiții, nimeni nu cred că mai poate băga mâna în foc pentru încă un mandat băsescian la Cotroceni. Cu aproape întreaga clasă politică ostilă, el nu mai poate miza acum doar pe „popor” - un popor care a început să discearnă între aparențele și esența sa. Competiția se redeschide, cu fiecare zi, și deja în „laboratoarele” politicii se caută șanse și se avansează nume de outsideri. Și există, într-adevăr, câteva nume, în întregul spectru politic, care pot obține calificarea necesară până în 2009. Mă gândesc la un Cristian Diaconescu, la un Crin Antonescu, dar și la un Marian Săniuță sau - atenție! - la un Klaus Johannis, neamțul de la Sibiu care tace și face. Dar niciunul dintre ei nu ar putea avea șansele pe care le are, din start, Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR este demnitarul cu cel mai lung stagiu la vârf și omul în jurul căruia nu s-au născut controverse sau suspiciuni. Și-a păstrat prestigiul chiar și în dificilul exercițiu executiv din 2000. Dacă va dori - sau dacă va putea fi convins - Mugur Isărescu este cel care poate să redea președinției prestigiul și aura de care aceasta are nevoie pentru a rămâne în conștiința românilor ca un reper necesar.