Scutul de mărgăritar

Vestea era, într-adevăr, prea importantă ca președintele să nu-l deranjeze (telefonic) imediat pe Geoană, la Consiliul Național, tocmai când cuvânta Diaconescu, reclamând afrontul adus într-un document ce spunea despre el că se „gudură” pe lângă Băsescu. România a fost invitată să facă parte din structura scutului antirachetă! A venit special la București un subsecretar de stat american, iar Traian Băsescu a tratat subiectul ca pe unul de maximă importanță, convocând pe loc CSAT-ul. Cu o rapiditate exceptională, forul suprem de apărare a acceptat invitația cu bucurie, urmând ca pașii legislativi următori să pună în operă acest proiect. Ce se desprinde din acest „break news”? În primul rând: este primul semnal pe care administrația Obama îl dă vizavi de România. Până acum, vreme de un an, nu am existat pentru partenerul nostru strategic din Irak și Afganistan. În al doilea rând: oferta care ni se face este una refuzată – parțial – și de polonezi și de cehi. În al treilea rând: intrarea în acest program nu presupune că vom primi totul de-a gata. Pentru securitatea pe care ne-o oferă scutul va trebui să pătim. Costurile pentru amplasamente și pentru compatibilizarea sistemelor se vor ridica, se zice, la vreo 2-300 de milioane de dolari. Pe care va trebui să-i scoatem din buzunarul bugetului în umătorii 3-4 ani. În al patrulea rând: prezența scutului pe teritoriul nostru ne transformă, automat, într-o țintă. Nu pentru ruși – pentru că Băsescu ne-a asigurat că nu de ei ne e teamă – ci pentru alți deținători de rachete, care până acum ne-au ignorat. În al cincilea rând: instalarea scutului ne va crea, cu siguranță, probleme în relația bilaterală cu rușii, care nu vor rata prilejul să acuze o atitudine neprietenoasă, decurgând direct din atitudini și declarații la vârf făcute în ultimii cinci ani. Pe acest fond, o apropiere (economică) între noi și ruși se amână din nou. În al șaselea rând: nici Uniunea Europeană nu va privi cu ochi buni acțiunea noastră individuală, care, din nou, nu ține cont de principiile de coordonare la nivel de comunitate… Și așa mai departe. Subiectul e însă prea proaspăt pentru a fi disecat cu precizie. Primul sentiment este că ne-am pricopsit cu o tichie de mărgăritar. Sau poate nu?