Scrisoare de pe front

Azi, de ziua Înălțării Domnului, când românii își cinstesc eroii, „Bună Ziua, Brașov” vă prezintă ultima scrisoare trimisă de pe front de un ofițer român, acum 70 de ani Virgiliu Necula, a murit la datorie la două luni după ce a scris aceste rânduri, pe 29 august 1941, în luptele din sud-vestul satului Alexandrovca, Rusia, fiind lovit de un obuz de tun. Ofițerul a fost decorat post mortem cu Ordinul „Coroana României” cu Spade și Panglică de „Virtute Militară”, clasa a V-a. Pentru noi, cuvintele sale sunt un exemplu de patriotism și tărie sufletească și vi le redăm, integral în cele ce urmează. „Miercuri, 25 iunie 1941 Ora 18:00, de pe front Iubitul meu tată, scumpă mamă și dragele mele surioare, Astăzi am avut surpriza cea mare cînd mi s-a adus de către un agent scrisoarea de la dumneavoastră, cea cu data din 17.VI a.c. Eu nu știu de ce spuneți așa, dar eu v-am scris mereu și v-am confirmat primirea la toate scrisorile. De exemplu: am primit toate scrisorile d-voastră, telegrama și pe aceea trimisă de tine Mito, din Pitești. Nu știu de ce nu vă vin scrisorile de la mine. Și eu sînt nedumerit în această privință. În loc să aud că ați primit știri de la și despre mine, mă învinuiți că v-am uitat de tot. Aflați dragii mei că nu v-am uitat și nu vă pot uita. Poșta militară funcționează normal. Să scrieți lucruri potrivite, altfel nu primesc nimic. Parcă eu nu simt destul de adînc de lacrimile ce le scoate mama în plînsul ei ascuns pe vatră de vă face și pe voi să fiți triste, sau pe bietul tata care cînd gîndește nu mai poate sta în casă în fața voastră și iese afară să se răcorească. Dar ce să le fac? Eu trebuie să mă întăresc singur pe aici pe unde sînt. Ce să fac în fața evenimentelor? Sînt zile acum cînd nu poți să ridici capul de la pămînt. Sînt clipe grele în viața de tranșee. Altfel trebuie să mor în alt mod decît acela pentru care sînt chemat. Și de se va întîmpla cumva rău – ferească Bunul Dumnezeu, voi dragele mele surioare vă veți bucura în mod egal de mica strînsură ce am și eu de dreptul meu. Pe aici nu mai există liniște pentru noi nici ziua, nici noaptea. Tot timpul stăm treji, ca nu cumva să cădem pradă bolșevicului ce ne-a stors pe frații noștri basarabeni și dormim iepurește. Sînt în campanie cu Zamfirescu, cu el îmi mai schimb necazurile. Vedeți că nu sînt numai eu, ci toată lumea la datorie către țară. Mai sînt aici consătenii mei, Rizoiu Nistor, Ionescu Ștefan, Ciobanu, și cîți nu sînt. Știu că dumneata, mama, te rupi mult după mine, dar ia să gîndești mai mult, ce pot face eu? Dumnezeu este bun și mare și la el îmi este toată nădejdea. „Ce mi-o fi scris îmi este pus”, așa că te rog să fii mai largă la suflet, să privești lucrurile altfel și să te rogi pentru mine lui Dumnezeu, căci ești bună și ascultată și eu te voi revedea. La ce este bun amarul care ți-l faci singură? La ce să fii atît de dureroasă? Lasă dragă mamă că te voi înconștiința mereu despre starea mea. Fii liniștită! De asemenea, pe toți vă rog lucrurile astea; căci d-voastră părinții sînteți în vîrstă și nu vreau să vă fac acum zile mai negre decît ați fi putut să le trăiți. La toți ai noștri să le comunicați de bine despre mine. Ca mine sunt cu miile camarazi romîni și germani. Chila pe frontul unde sînt eu sînt cu o mulțime de nemți. Viața mea, cît și a lor este pusă în slujba sfîntă a dreptății neamului nostru și a lumii europene. Mulțumesc lui Dumnezeu prea Bunul că pînă la această oră sînt sănătos, ce va fi pe urmă nu pot să știu! Îmi spuneți în scrisoare că nu am venit deloc pe acasă! Dar cum nu aș fi vroit să vin dacă se putea. Știu că mare vă este suferința și cumplit este dorul după un fiu și frate care este departe în război și care altădată vă stătea la dispoziție cu zîmbetul de fiu și frate, cu vorba frățească și de copil, dar acum este altă problemă. Iubită mamă, îmi trimiți cîteva săruturi sfinte la care eu îți răspund cu aceeași dragoste. Te sărută fierbinte fiul dumitale, Virgil, și chipul dumitale îl am în față în orice clipă, de altfel le am pe ale tuturor ai mei, tată, surioare și frați. Sărut pe nenicu Ioniță cu copiii lui, pe nenea Costică cu ai lui, Lina cu ai ei, Dică cu ai lui. Pe Minică cu Titi și cu fetița, pe fata Anica cu Titi, Ioan, Coca și Maria și pe nenea Costică de la Vataoli. Pe dumneata tată și pe dumneata mamă, pe voi surorile mele, dragi Mița și Jenica vă sărută lăcrimînd fiul și fratele doritor Virgil. Adresa îmi este tot aceeași. Vă sărută dulce Virgil” A consemnat Șerban D. Dumitru, Brașov, nepotul eroului de mai sus.