ANCHETE LA PROTECŢIA COPILULUI
Şcoala educatorului pedofil a fost evacuată
Autor: Sorin ŢÎRCĂ
Publicat la 20 aprilie 2015
Angajaţii au fost luaţi rând pe rând la întrebări, toţi copiii au fost trimişi într-o minivacanţă, unde vor fi consiliaţi de psihologi
Cele mai recente scandaluri din centrele pentru minori au făcut ca Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) să deschidă anchete pentru a afla care au fost cauzele care au condus la acuzaţiile de abuz fizic şi chiar viol lansate de copii la adresa unora dintre angajaţi. Unul dintre angajaţii centrului din satul Dacia, comuna Jibert, a fost reţinut recent pentru pedofilie, iar mai multe fete de la Rupea au declarat şi ele că sunt supuse abuzurilor fizice de către unii angajaţi.
În urmă cu două săptămâni, Levente-Mozes Bartha, în vârstă de 40 de ani, care lucra ca educator la centrul „Dacia” din Jibert, a fost arestat pentru viol, abuz sexual şi pornografie infantilă. Procurorii îl acuză pe Levente-Mozes Bartha că, în perioada 2011-2014, a abuzat sexual mai mulţi minori cu vârste între 7 şi 14 ani care se aflau în îngrijirea sa, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra. Anchetatorii au găsit la percheziţia făcută în locuinţa lui mai multe mijloace de stocare pe care erau fişiere cu materiale pornografice. Conducerea DGASPC Braşov, al cărei angajat era, vrea să afle cum s-a putut ajunge într-o asemenea situaţie. În acest scop, pentru început sunt audiaţi toţi colegii bărbatului. „S-a decis să organizăm, printr-o comisie de disciplină, o evaluare a întregului personal de la centrul Dacia. I-am chemat în cursul acestei săptămâni, miercuri au fost aici, pe toţi cei care au avut legătură cu salariatul nostru, educatori, îngrijitori, şeful de centru, psiholog şi aşa mai departe”, a declarat Gheorghe Durnă, director general DGASPC Braşov. Şi copiii din centrul de la Dacia, acolo unde se presupune că au avut loc ororile, vor fi chestionaţi de psihologi. Deocamdată, aceştia au fost mutaţi în centrul de la Brădet, unde au parte de consiliere psihologică de specialitate şi de o atmosferă mult mai liniştită şi plăcută. „În prezent, pe cei 27 de copii care sunt acolo i-am mutat pentru o perioadă de 7-10 zile la un alt centru, într-o minivacanţă, şi un grup de 4 psihologi se va ocupa de testarea lor, de consilierea lor, de discuţii libere pentru ca, în final, să ne facem o idee şi de la copii despre tot ceea ce e legat de această chestiune”, a mai spus Durnă. Din informaţiile strânse până acum, se pare că unii dintre colegii lui ştiau de orientările homosexuale ale bărbatului. În plus, Bartha mai fusese anchetat de comisia de disciplină de mai multe ori pentru alte nereguli. „I s-au făcut rapoarte de mai multe ori şi a fost băgat în comisia de disciplină, dar pentru alte lucruri, nimic legat de acest aspect. A fost suspectat că a furat un telefon, altă dată n-a venit la serviciu sau n-a respectat dispoziţia şefului de centru pentru că trebuia să lucreze într-o sâmbătă, duminică sau ceva de genul, că nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu”, a mai precizat şeful DGASPC Braşov.
Conducerea direcţiei va forma o altă comisie de disciplină care va ancheta dacă declaraţiile minorelor îngrijite la centrul din Rupea, acolo unde fusese transferat bărbatul în urmă cu un an, sunt adevărate. Fetele de la Casa Ioana au acuzat angajatele centrului de abuzuri fizice, iar această a doua comisie va trebui să stabilească adevărul în acest caz şi să afle cine sunt vinovaţii.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu