banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8689 - 26 iun 12:41

Schimbarea la faţă a Spitalului Mârzescu, în linie dreaptă

Autor: Radu COLŢEA

Publicat la 13 mai 2026

La începutul anului proiectul era aprobat de Consiliul Judeţean Braşov. În 12 mai a fost lansată deja licitaţia

Schimbarea la faţă a Spitalului Mârzescu, în linie dreaptă

Anunţat la începutul acestui an, proiectul de reabilitare a Corpului B al Pavilionului Mârzescu, implementat de Consiliul Judeţean Braşov, a avansat rapid, ajungând deja în etapa licitaţiei proiectarea şi execuţia lucrărilor. Anunţul licitaţiei a fost publicat pe platforma electronică de achiziţii publice în 12 mai, iar constructorii interesaţi pot depune ofertele până în 15 iunie. Dacă procedura de atribuire se derulează fără probleme, anul acesta sunt şanse mari ca acest proiect să intre în etapa de implementare. 
Valoarea proiectului este estimată la 44.870.135 lei + TVA, iar finanţarea este asigurată prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS). Motivul pentru care a fost aprobată finanţarea prin programul amintit este încadrarea construcţiei în gradul seismic RS II şi se doreşte aducerea clădirii la gradul seismic RS IV (cel mai ridicat grad de siguranţă). 
Conform proiectului, la Corpul B al Pavilionului Mârzescu vor fi realizate lucrări de reabilitare, consolidare structurală şi modificare a spaţiilor interioare. De asemenea, sunt prevăzute lucrări de eficientizare energetică, dar şi de adaptare a clădirii pentru utilizarea de către persoanele cu handicap. Nu în ultimul rând, vor fi refăcute instalaţiile interioare, iar pentru producerea energiei electrice vor fi instalate panouri fotovoltaice. 
Durata de realizare a obiectivului de investiţii este prevăzută la 24 luni, primele 6 luni fiind alocate proiectării şi următoarele 18 luni execuţiei lucrărilor. 

Până în anul 2023, Consiliul Judeţean nu a putut face investiţii 
Clădirea, cunoscută istoric drept Spitalul Mârzescu, a fost construită în perioada interbelică, fiind finalizată în anii 1930. În descursul anilor, Corpul B s-a degradat continuu, a ajuns într-o stare tehnică necorespunzătoare şi are nevoie de consolidări, reparaţii şi modernizări. 
Actualmente, imobilul se află în domeniul public al Judeţului Braşov, fiind în administrarea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase Braşov (demisol şi etaj II) şi a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov (parter şi etaj I). 
Trebuie menţionat faptul că certificarea dreptului de proprietate al Judeţului Braşov s-a realizat în anul 2023, iar începând cu anul 2024, Consiliul Judeţean Braşov a alocat fondurile bugetare pentru pregătirea documentaţiilor necesare realizării lucrărilor de consolidare, modificare structurală şi reabilitare a Corpului B. După o procedură de achiziţie anulată din lipsă de ofertanţi, demersul a fost reluat şi dus la bun sfârşit în anul 2025, când firma câştigătoare (SC 3D Pascal Proiect SRL) a realizat documentaţia DALI, avizată în Comisia Tehnico-Economică a CJ Braşov. 
La începutul acestui an, Consiliul Judeţean Braşov a aprobat proiectul, iar în 8 aprilie a fosta aprobată finanţarea de la Ministerul Dezvoltării, prin PNCCRS.
Progresul acestui proiect este unul rapid, având în vedere că alte investiţii derulate de autorităţi publice au nevoie de mulţi ani pentru a ajunge la stadiul licitaţiei de lucrări. 

Un etaj al pavilionului a fost vizat şi de Fundaţia Metropolis 
Amintim că la începutul acestui an, Fundaţia Metropolis a anunţat strâns 564.907 de euro pentru renovarea etajului din Corpul B al Pavilionului Mârzescu în care funcţionează Secţia de Oncologie. După ce a aflat de proiectul Consiliului Judeţean Braşov, fundaţia s-a retras din acest proiect şi, ulterior, în luna aprilie a acestui an a anunţat că banii vor fi folosiţi pentru amenajarea Secţiei de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean Braşov în Pavilionul Tractorul, proiect susţinut şi de conducerea spitalului.

+4 -3

Comentarii

'VAX POPULI'

2026-05-13 11:53:37


'OK.Si despagubiri financiare cu scuzele de rigoare la adresa familiilor care si-au pierdut,CU ZILE,pe cineva drag in HAZNAUA asta atatia si atatia ani,pe cand ? Cum ? Trebuie sa apelam la scursura numita Justitie CAPTURATA ? Pai, in cazul asta e cazul sa-l sun pe Yuri,traficantul de arme din Donetsk. Salutari lui tovarasa Benea.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie