Schengen - un pretext pentru statutul de indezirabili

Povestea asta cu aderarea noastră la Schengen are o semnificație ce depășește aspectul tehnic, cel de care ne tot agățăm noi în speranța de a depăși obstacolele subiective. Este un pretext. Este prilejul ca majoritatea națiunilor civilizate să-și exprime rezervele față de un intrus, pătruns în casa lor fără a fi deprins maniere elementare ale conviețuirii. Imaginea României prin lume a fost relativ bună atâta timp cât Ceaușescu a ermetizat frontierele și ne-a obligat să ne suportăm unii altora racilele de comportament. Odată însă cu libertatea de mișcare a început și dezastrul imaginii noastre. Primii care au profitat de această facilitate democratică nu au fost cei mai civilizați și mai calificați dintre români. Ba, dimpotrivă: inițiativa a aparținut pegrei orașelor, interlopilor, celor fără căpătâi. Acestea s-au răspândit în toate direcțiile, pe principiul muștei de rahat, care simte instinctiv locurile unde se poate așeza și profita de avantajele, oportunitățile și slăbiciunile pe care le oferă comunitățile ce au depășit faza necesităților elementare ale existenței. Exportăm din greu, de peste două decenii, infractori calificați, țigani, lucrători cu cârca sau nepricepuți. Primele care s-au golit de o populație supranumerară au fost mahalalele imunde și cătunele parazitate de bețivi. Este ușor de imaginat ce încercare a constituit vecinătatea acestor specimene pentru colectivități așezate care s-au pomenit cu șatrele instalate prin parcurile lor, sau cele care până la apariția bandelor de români nici măcar nu obișnuiau să-și încuie ușa locuințelor. Cel mai rău lucru a fost însă impactul pe care l-au avut crimele odioase sau faptele abominabile comise de români – și n-aș da decât exemplul crimei comise în Japonia, ca o confirmare a celei de la Otopeni – care ne-au pus aproape definitiv ștampila de națiune indezirabilă. Acestea sunt adevăratele motive – și nu permisivitatea frontierelor noastre, cu nimic mai laxe decât ale altora – pentru care națiunile europene fac uz de acest drept de veto, pe o chestiune nici măcar relevantă. Nu cred că există vreo țară europeană în care popularitatea noastră negativă ca nație, să fie mai mică decât a altora. A fi român a devenit, practic, sinonim cu a fi indezirabil, iar ceea ce se petrece la noi la nivel politic nu face decât să confirme promiscuitatea de la baza societății. Sigur, vom invoca argumentul că nu suntem toți așa, că avem și oameni serioși, și oameni talentați, dar, din păcate nu aceștia ne fac imaginea într-o Europă atât de copleșită de problemele proprii fiecărei țări încât să nu mai aibă nici un chef să se încarce cu ale noastre. Este, s-ar putea spune, prețul plătit unei libertăți pentru care n-am fost deloc pregătiți.