Scandalurile deocheate ale Braşovului

Istoria sexuală a Braşovului păstrează multe poveşti piperate, care au străbătut vremurile, până în zilele noastre. Crimele pasionale, adulterele, filmele scandaloase, moda de lux şi bârfele mondene nu puteau să lipsească nici pe vremea bunicilor şi străbunicilor noştri, potrivit Casa Sfatului.

Moda de la Paris
În perioada interbelică, braşovencele au început să-şi pună şi mai mult în valoare farmecele cu ajutorul toaletelor cumpărate din Bucureşti sau din străinătate, de la Paris şi Viena. Totuşi, de multe ori moda era chinuitoare. Când canoanele cereau ca doamnele burgheze să poarte gulere de blană în toiul verii, atunci acestea nu puteau decât să se supună modei şi să iasă pe Corso în rochiţe de mătase şi cu o vulpe atârnată de gât.
Moda de la Paris era în mare vogă atât în capitală, cât şi în Ardeal, iar croitorii de la poalele Tâmpei scoteau bani frumuşei de pe urma modelelor copiate din revistele franţuzeşti. Prin anii ’30, umbreluţele de soare erau demodate. Misoginii mai deplângeau încă faptul că rochia este „o bucată de stofă până la genunchiu“.

Campanie împotriva bolilor venerice şi pentru educaţie sexuală în şcoală
Încă din 1923, feministele strigau cu pumnul ridicat că vor educaţie sexuală în şcoală. La un astfel de congres ţinut în Braşov, doamnele bărbătoase cereau: „Să fie organizată o campanie întinsă în toate ţările împotriva ignoranţei şi a prejudecăţilor populare cu privire la boalele veneriene“ şi vorbeau despre „răul pe care l-a produs în omenire iresponsabilitatea în relaţiile sexuale, ignoranţa gravităţii boalelor“.
Sinucideri din dragoste
În acele vremuri, familiile încercau să muşamalizeze cât mai mult scandalurile, iar în presă se publicau mai puţine ştiri despre sinucideri sau crime pasionale, faţă de ziua de azi. Totuşi, astfel de cazuri erau foarte numeroase.
„Femeea de moravuri uşoare Haido Estera a încercat să se otrăvească în seara de luni bând o puternică soluţie de sodă caustică. În stare gravă a fost internată la spitalul civil din localitate. Cauza acestui act disperat este că a fost părăsită de alesul inimei“, ştire apărută în 29 iulie 1923, în ziarul „Nihil Sine Deo“.
Tot la sfârşitul lunii iulie anul 1923, ziarul braşovean „Ardealul“ publica o ştire despre drama a doi îndrăgostiţi, Ion şi Margareta, care încercaseră să se sinucidă la Oradea.
„Tânăra fată după câteva săptămâni făcuse cunoştinţă cu caporalul Ion Frenesan, care devenise singura cunoştinţă intimă a fetei. Ce doi tineri hotărâseră chiar căsătoria… Du­pă mai multe planuri făcute, dar irealizabile, cei doi tineri hotărăsc să se sinucidă… Eri seara după ce parcul Unirei se golise de public, tinerii s’au retras lângă un boschet unde cu un revolver procurat din vreme fata şi-a tras în cap 2 focuri căzând în agonie. Urma ca cu aceiaş armă să se sinucidă amantul. Acesta însă în momentul când fata s’a rostogolit la pământ, tâşnindu-i sângele din cap a fost apucat de o puternică emoţie cerebrală şi înnebunind a rămas până dimineaţa, lângă capul fetei, fără să se mişte. Tânărul caporal a fost internat la ospiciu, iar fata la spitalul public unde a declarat cauza care i-au determinat pe ambii tineri la acest gest“.

Crima din amor şi evadarea
Mare vâlvă a făcut în Braşov, la începutul secolului XX, evadarea lui Taflan, circar, atlet şi „campion în exerciţii gimnastice“, cum povestea fostul său coleg de şcoală, cărturarul Sextil Puşcariu. Pe vremea când era funcţionar în Fagăraş, tânărul braşovean a comis o crimă din amor, împuşcându-l pe Boier, un curtezan de-al amantei sale.
„În Braşov, unde tocmai se termimase, în 1902, clădirea noului Palat de Justiţie, cu închisoarea criminalilor, începutul îl făcu procesul lui Taflan. Apărătorul lui era avocatul Simeon Damian, iscusit criminalist. Dar, dovezile erau zdrobitoare. Tot ce putu să obţină apărătorul fu o condamnare la câţiva ani de temniţă. De la proces Damian se duse, ca de obicei, la plimbare, trist că nu reuşise să obţină achitarea dorită de opinia publică“, povestea Sextil Puşcariu.
La scurtă vreme după proces, avocatul a avut surpriza să afle că, totuşi, clientul său a scăpat. Mai exact a evadat. „…Pe când era transportat din sala de şedinţe în penitenciar, Taflan a dat un brânci gardianului din stânga şi un pumn celui din dreapta, şi cât ai clipi din ochi o tuli spre Tâmpa şi se făcu nevăzut. Desigur că până în vârf, luând-o de-a dreptul printre copaci, nu s-a oprit. În zadar l-au urmărit. Nu l-au putut prinde şi i s-a pierdut urma. După patruzeci de ani, am aflat de la o rudă a lui că trăieşte în America“, a scris Sextil Puşcariu.

Film deochiat în 1924
Sub titlul „Obscenităţi“, a apărut în 13 februarie 1924, în „Ardealul“, o ştire despre indignarea cetăţenilor din cauza difuzării la cinematograful „Apollo” a unui film deochiat. Din păcate, nu se preciza în ce constau scenele scandaloase.
„Sâmbătă seara la un cinematograf din localitate a rulat de la 11 seara înainte un film aşa-zis picant, la care au fost invitaţi bărbaţii. În acest film care constituie o adevărată ruşine a secolului nostru rulează cele mai teribile obscenităţi. Nu ştim dacă Poliţia sau Parchetul au cunoştinţă despre acest atentat la bunele moravuri căci nu ne putem închipui ca să se fi ştiut lucrul acesta şi totuşi să fie tolerat. Dacă faptul se va repeta îl vom semnala din nou, de data aceasta în alte condiţiuni“. Peste câteva zile, scandalul a continuat, prin articolele „Atentat la bunele moravuri“, „Asanare morală“ şi „Cum a fost pângărit Teatrul Naţional din Braşov“, în care se precizau amănunte despre atitudinea spectatorilor lezaţi de aceste necuviinţe, de măsurile luate de autorităţi şi măsurile ce ar fi trebuit luate.
Un burghez respectabil, făcându-şi datoria civică, a trimis la gazetă următoarele rânduri: „Când au început să se proecteze pe ecran bestialităţi teribile pe care nici un creier bolnav nu şi le poate închipui, cea mai mare parte din public a părăsit sala, scârbit, revoltat. Nici unul din cei pr­zenţi nu a putut să-şi ascundă la eşire revolta şi amărăciunea“. A doua seară, după prima reprezentaţie, urma să ru­leze din nou filmul indecent, însă reprezentaţia a fost împiedicată de prefectul Poliţiei şi de prim procuror, care au postat agenţi în jurul cinematografului pângărit.

Nevastă vândută pe 50.000 lei
Cam în aceeaşi perioadă, un săcelean înstărit a găsit de cuviinţă să facă rost de parale într-un mod neortodox, vânzându-şi nevasta. Şi nu oricui, ci fostului curtezan din tinereţe a acesteia. Muierii nu i-a fost pe plac târgul, n-a vrut să schimbe patul, aşa că a făcut un scandal monstru, apoi şi-a părăsit bărbatul.
„O scenă pe cât de ridicolă pe atât de penibilă pentru membrii unei familii s’a produs în ziua de 24 într’unul din satele judeţului Treiscaune. La un chef, ţăranul Josif Laszlo şi-a vândut nevasta pentru suma de 50.000 lei, unui prieten al său şi în acelaşi timp curtezant din tinereţe al soţiei sale. Între cei doi prieteni s’a încheiat şi un contract de vânzare. A doua zi târgul a fost considerat de către Laszlo ca o simplă glumă.
Nu tot astfel însă de către pretenul său Matias, cumpărătorul femeii. Acesta a doua zi seara a ve­nit să-şi ridice femeia cumpărată. Femeia, aflând de abia atunci despre târg, jignită în demnitatea ei, şi-a părăsit soţul, împotriva căruia a făcut denunţ la parchetul din Odorhei. Soţia lui Laszlo a refuzat categoric de a-l urma pe Matias, care o cumpărase cu suma de 50.000 lei“, scria în ziarul braşovean „Ardealul“.

Proces de paternitate
Chiar dacă regulile sociale erau foarte stricte, în perioada interbelică a crescut numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei, dar au fost puţine procese de stabilire a paternităţii. În anul 1936, braşoveanca Selma F., călcându-şi pe mândrie, i-a înaintat proces de paternitate lui Valeriu P. Aceasta declarase în scris că pârâtul „a avut relaţi-uni de dragoste“ cu ea din 15 decembrie 1934 până la 15 martie 1935. În urma relaţiei de dragoste, în 25 octombrie 1935, Selma F. a dat naştere unei fetiţe.
Pârâtul recunoscuse în faţa mamei că el este tatăl copilului, dar a refuzat să scoată bani din buzunar. Din cauza faptului că era gravidă, Selma îşi pierduse serviciul, iar după naşterea copilului se descurca foarte greu cu banii. Din acest motiv, femeia şi-a dat în judecată fostul amant şi i-a cerut o pensie de 1.500 de lei pentru copil, până când aceasta va împlini vârsta de 16 ani, precum şi cheltuielile cu moaşa şi cele de botez. Judecătorul i-a dat câştig de cauză femeii.

Înamorat de o prostituată
Un pensionar braşovean, care în tinereţe s-a îndrăgostit de o prostituată, şi-a povestit, în urmă cu ani, drama sentimentală prin care trecuse la numai 20 de ani. Ioana era venită din Moldova şi lucra ca slujnică. Ca să-şi completeze veniturile, a început să se prostitueze la un bordel, «La Silagy»“. Casa de toleranţă se afla pe strada Mihai Viteazul. Era o clădire lungă de 40 de metri, în care erau amenajate camerele. În capăt se afla un restaurant.
„Ioana avea un păr lung, blond şi creţ şi nişte ochi albaştri pătrunzători. Am ales-o pe ea. De atunci am venit în fiecare zi la bordel timp de 6 luni. Chiar dacă nu mi-a fost deloc uşor să strâng atâta bănet“. Lucra la o fabrică de săpun. Toţi banii câştigaţi se duceau pe Ioana.
„După jumătate de an m-am decis s-o cer de so ţie. Nu-mi păsa că este prostituată, vroiam să fie numai a mea. Am băut ceva rachiu, am cumpărat flori şi m-am dus «La Silagy». Când am intrat, matroana mi-a spus că Ioana este cu un alt client. Am simţit cum îmi fuge pământul de sub picioare. Eram gelos. Am trecut holul în fugă şi am intrat la ea în cameră. Un bărbat tocmai îşi trăgea pantalonii. Ioana s-a ridicat din pat şi m-a întrebat ce caut acolo. I-am răspuns că vreau să fie soţia mea şi că o iubesc. A început să râdă în hohote. Mi-a spus că nu mă iubeşte. Că sunt un simplu client”…

Femeie de moravuri uşoare, soţie de colonel
Un colonel a şocat lumea bună a Braşovului interbelic căsătorindu-se cu o prostituată. Cei doi s-au mutat în Sibiu şi au făcut parte din lumea bună a oraşului. Nici o cunoştinţă a colonelului n-a mai ştiut ruşinosul secret. Nimeni n-ar bănui astăzi că bunicuţa respectabilă, văduvă de cadru militar, are un trecut tumultuos.
O altă damă a reuşit să încheie o partidă strălucită prin anii 1942-1943. Aceasta era cât se poate de serviabilă cu studenţii de la medicină care, vara, îşi satisfăceau stagiul militar în Poiana Sibiului. Nu rata nici o ocazie de a le face o vizită de curtuoazie. Până la urmă, a ajuns să se mărite cu un student, care a devenit medicul şef al regiunii Hunedoara.

Prostituţie în ţigănie
În perioada interbelică, chiar dacă morala timpurilor era mult mai restrictivă, prostituţia se practica în Braşov fără prea mari restricţii. Cele mai ieftine femei se găseau în ţigănie, pe strada Negoiu. Aproape de locul în care este astăzi Magazinul Universal. Aici mergeau, în zi de simbrie, bărbaţii care nu-şi permiteau să plătească o damă de lux sau adolescenţii care mai ciupeau ceva bani de la părinţi. Nevestele lăutarilor se prostituau pentru a-şi rotunji venitul. În timp ce bărbaţii lor cântau în local, femeile, majoritatea trecute de 30 de ani, mergeau cu clienţii în camerele amenajate în spatele localului.
Casele de „perdiţie“ cele mai în vogă erau „Clopotul de Aur”, de pe strada Castelului, de lângă transformatorul electric, şi cele două bordeluri cu nume identice „La Sebeni”, şi cel de pe strada Nehoiu. Unul dintre bordeluri se afla pe o ulicioară ce dă în strada 13 Decembrie. Cel de-al doilea, pe o străduţă din spatele Hidromecanicii, lângă un copac cu magnolii. Gurile rele spun că cel mai vesel stabiliment era în spatele Liceului „Principesa Ileana“, actualul Colegiu „Unirea“. Culmea ironiei, după desfiinţarea prostituţiei, acesta a fost transformat pentru scurt timp în casă parohială.

Pastile pentru bărbăţia istovită
La începutul sexolului XX, domnii erau la fel de preocupaţi de bărbăţia lor, la fel ca şi în zilele noastre. Exista şi pe atunci un echivalent al pilulei albastre, lăudat de producătorii americani ca fiind un leac miraculos.
„Domnii înaintaţi în vârstă nu sunt oameni bătrâni dacă vor întrebuinţa tabletele americane aprobate de cei mai renumiţi medici americani, care restituie puterea bărbătească istovită. Mijloc esclusiv contra impotenţei – Lydol“, se spunea în reclamă. În presa braşoveană a vremii s-a încercat o vreme, timid, promovarea prezervativelor Olla, dar, din pudoare, s-a renunţat. Oricum, braşovenii se descurcau prin metode tradiţionale.

Apă pentru sâni
La mare cinste erau apele de toaletă pentru sâni, în lipsa operaţiilor estetice din zilele noastre. O astfel de reclamă suna aşa: „Podoaba cea mai frumoasă a femeii este un bust frumos! Apa Kathe pentru sân-mijloc senzaţional, scutit prin lege, pentru a dobândi un bust frumos, cu efect miraculos“. Lansarea coafurii feminine „a la garçon“, cu părul scurt, ceafa descoperită, cu cărare sau breton, buclat sau cu şuviţe pe obraji, stârnea resentimentul braşovenilor conservatori.
În „Nihil Sine Deo“, se publica: „Românce! Lăsaţi pentru un moment grija lucsului, a modei, a bluzei decoltate, a pălăriei cu şopron, a tocurilor înalte de un cot, dinţi de aur, buze roşii şi a altor lucruri nefolositoare şi caraghioase şi vă luaţi apă de toaletă pentru sâni!“
Sextil Puşcariu: „Fumatul, care pe vremea mea era un apanaj al bărbaţilor, astăzi e mai răspândit la femei, care scot din geantă pudriera şi rujul şi dau nejenate cu ele pe obraz şi buze în faţa bărbaţilor. Fustele sunt scurte de nu mai împiedecă mişcările şi permit femeii să facă paşi mari. Fiecare din cele două războaie a adus cu sine o nouă etalare a farmecelor femenine. După rochiile ce nu mai acopereau genunchii, în 1920, vine în 1946 short-ul, care abia acoperă coapsele şi lasă pradă ochilor bărbăteşti admirabilele picioare lungi şi zvelte, dar şi butuci dizgratioşi şi şolduri vulgare. E poate încercarea femelei să cucerească masculul, devenit prea rar şi obosit de războaiele îndelungate. Doamne fereşte de un război viitor cu acest tempo, căci o şi mai mare scurtare a fustei acoperitoare ne-ar aduce foaia de viţă, iar bomba atomică ar sufla-o şi pe aceasta“.