Scandalul „Marele Alb” a ajuns şi la Braşov: Răspunsul lui Mihai Şora la tentativa de insultă a unui preot braşovean

Un preot braşovean a sărit în apărarea şefului său şi a încercat să-l insulte pe Mihai Şora. Preotului nu i-a prea ieşit, din cauza faptului că nu s-a documentat deloc înainte să arunce cu noroi spre cel mai vârstnic român în viaţă, ajuns la 104 ani. Preotul Ciprian Robu spune că „fantoma aceasta comunistoidă ar trebui să îşi vadă de trecutul „glorios” şi „să aibă decenţa să se abţină”. Dacă s-ar fi uitat măcar la vârsta lui Mihai Şora, preotul ar fi aflat că acesta s-a născut în timpul Primului Război Mondial şi a fost educat în perioada interbelică şi a celui de Al Doilea Război Mondial, când comuniştii nu ajunseseră încă să conducă România.
Reacţia lui Mihai Şora a fost una de dezamăgire la adresa unui reprezentant al Bisericii, de la care ar fi avut pretenţia să dea dovadă de smerenie şi respect faţă de aproape. „Domnul Robu Ciprian este – citez – „PREOT PAROH la Biserica Ortodoxă Înălţarea Domnului şi Soborul Maicii Domnului – Braşov”. Cum au ajuns asemenea oameni preoţi? Şi nu mă refer aici doar la precaritatea intelectuală (căci numai un puţintel-la-minte îşi culege informaţiile de la EVZ, oficina turnătorului Cristoiu/Coroiu, de la antena condamnatului hoţoman Dan Voiculescu ori din alte şanţuri media, îndeajuns de cunoscute pentru a nu le mai inşirui), ci chiar la scăderile morale, la absenţa filtrului etic, sita aceea duhovnicească, imaterială, care – mai cu seamă dacă eşti, aşa cum scrii (cu majuscule) «PREOT» – îţi impune şi smerenia, şi respectul faţă de aproapele tău. Aproapele tău care există în carne şi oase, chiar dacă tu nu l-ai întâlnit niciodată şi nu ai «aflat» despre el decât ce ţi-au livrat foştii securişti, mercenarii şi ventilatoarele de kompromat. Aproapele tău pe care, nici dacă-l duşmăneşti cu toata fiinţa, nu-l poţi reduce la o fantomă (comunistoidă, bolşevică, stalinistă, leninistă sau cum ar mai fi). Mă amuză tinerii inculţi şi gălăgioşi care-mi spun Tutankhamon. Au o candoare a juvenilităţii care-i face simpatici chiar şi când dau din picior şi scâncesc, vrând să pară fioroşi ori obraznici. Dar domnul Robu Ciprian este preot… Un «păstor de oameni»…, unul chemat să împartă pacea, nu dihonia, să fie blând şi evlavios, nu ţanţoş distribuitor de calomnii şi insulte pe facebook, unul care ascultă cuvântul lui Hristos, în loc să plece urechea la mugetul din abatoarele urii. Între toţi cei care stau cu arma încărcată când aud numele meu, din ce-am putut vedea în această reţea, câţiva preoţi m-au întristat cel mai mult: aceşti robi ai urii nu înţeleg nicicum că nu pe mine mă vor răni vreodată, ci tocmai pe ei înşişi, pentru că arma aceea sfârşeşte mereu prin a se descărca singură în pieptul lor. Mi-e dor de Tata, preot ortodox din alte vremuri, peste făptura căruia preoţia s-a suprapus fără rest”, a postat Mihai Şora.

Controversa „Marele Alb”
Insulta preotului braşovean la adresa lui Mihai Şora a venit ca urmare a postării pe care filosoful a avut-o zilele trecute, după apariţia investigaţiei „Clanul Marelui Alb”. „La capătul a opt luni de documentare, am descoperit o reţea secretă în care oameni de afaceri, politicieni şi prelaţi de la vârful Bisericii lucrează mână în mână într-o megaafacere: construcţia şi reabilitarea de biserici din bani publici. Toată acestea reţea operează cu binecuvântarea celui mai puternic om din Biserica Ortodoxă Română, pe care oamenii săi îl numesc Marele Alb (cu referire la Patriarhul Daniel, n.r.)”, scriu jurnaliştii de la Recorder, după o anchetă în care „am decis să ne infiltrăm în interiorul sistemului folosind o identitate ascunsă”. Pe scurt, Rador dă de înţeles că se spală sume impresionante din fonduri publice, alocate pentru reabilitări de biserici, (ne)efectuate de firme de casă.  
„Structura piramidală a puterii economice, firme de casă aflate sub stricta oblăduire a capului familiei, bani publici, mulţi bani publici, licitaţii inexistente ori trucate, Sfinţii Martiri Brâncoveanu deveniţi medalie pe pieptul unor prăduitori de ţară, tenebroase, dar nu mai puţin documentate legături cu Securitatea, DNA şi Curtea de Conturi – pitici de grădina în faţa mamutului impenetrabil: aceasta este realitatea din documentarul Recorder. Şi mai este o realitate, una discretă, ca în fizica atomică, cea care nu apare niciunde: credinţa oamenilor. A românilor simpli, captivi între iubirea lor pentru Domnul şi cupiditatea vremelnicilor şefi din Biserică. Oamenii aceştia săraci şi credincioşi sunt sfinţii mei în viaţă, sunt oamenii care vor salva Biserica de necredinţă, de lăcomie, precaritate morală şi minciună”, a scris Mihai Şora pe reţeaua socială.

Controversa „Libertate pentru toţi”
Cum a ajuns Mihai Şora să fie acuzat de colaborare cu Partidul Comunist Român, e un scandal complicat. Acesta s-a trezit brusc, la începutul lunii octombrie 2019, că a trecut de la statutul de erou al protestelor anti-PSD (împotriva celebrei OG 13/2017 privind legile justiţiei)  într-un personaj extrem de controversat. Totul după ce a acceptat să fie personaj în clipul comercial „Libertate pentru toţi” făcut de Emag la aniversarea celor 30 de ani de la căderea comunismului, în care sloganul nu laudă produsele sau preţurile societăţii care a plătit filmuleţul, ci îi spune celui care priveşte că libertatea nu trebuie luată ca pe un dat, ci „trebuie păstrată”. Imediat, filozoful, acum în vârstă de 103 de ani, a fost acuzat de ipocrizie şi i-a fost amintit de relaţia sa cu comunismul şi cu Ana Pauker, una dintre cele mai detestate figuri ale instalării comunismului cu chip stalinist în România.
În 1938, după facultate, el a plecat cu o bursă în Franţa. A părăsit Parisul aflat sub ocupaţie germană în 1940 şi a ajuns în Grenoble, unde a rămas până după eliberarea Franţei, în 1944, fiind martor la ororile dictaturii hitleriste. Mânat de un antifascism militant, Mihai Şora s-a înscris în Partidul Comunist Francez. În cartea-interviu redactată de Leonid Dragomir, Mihai Şora îşi explică opţiunea politică de atunci: „Discutasem îndelung cu prietenii mei din studenţie despre procesele staliniste din anii '30, ştiam exact care le fuseseră dedesubturile, dar pe vreme de război s-a înfiripat (sau, cel puţin, aşa mi se părea) un fel de democratizare reală, s-au deschis bisericile etc. Totul s-a dovedit, în cele din urmă, a nu fi fost decât o manevră prin care Stalin voia să-şi câştige o platformă populară; în presa aliată lucrurile erau însă prezentate ca o democratizare reală, ca o îndulcire a regimului. Un proces ireversibil, credeam eu. Nu m-am lămurit decât atunci când am ajuns aici. Şi cred că, dacă rămâneam în Franţa, s-ar fi putut să încremenesc şi eu, ca toată intelectualitatea franceză, în postura unui intelectual de stânga – ba chiar comunizant”. A lucrat ca cercetător la „Centre national de la recherche scientifique” din Paris, a refuzat cetăţenia franceză care i-a fost propusă, în 1948 a plecat în România pentru a-şi vedea părinţii, însă autorităţile nu i-au permis să se întoarcă în Franţa, acolo unde îl aşteptau soţia şi cei doi copii. Forţat să stea în România după 1948, Şora şi-a manifestat dezacordul faţă de comuniştii aflaţi la putere, precum şi faţă de ideologia promovată de aceştia, iar timp de 20 de ani nu a publicat nimic. A lucrat ca referent de specialitate la Ministerul de Externe în perioada ministeriatului Anei Pauker (1948–1951), apoi ca şef de secţie la Editura pentru Limbi Străine (1951–1954) şi redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (1954–1969), unde are meritul editorial de a fi fost fondatorul noii serii BPT (acronim pentru „Biblioteca Pentru Toţi”). În urma publicării Antologiei poeziei interbelice, în care erau prezenţi poeţi ca Nichifor Crainic şi Radu Gyr, foşti deţinuţi politici, iar, din emigraţie, Aron Cotruş, Ştefan Baciu şi Horia Stamatu, este imediat înlăturat şi trimis ca simplu redactor la Editura Enciclopedică.
După evenimentele din decembrie 1989, a fost ministru al învăţământului în primul guvern Petre Roman (30 decembrie 1989–28 iunie 1990). Afirmă că şi-ar fi dat demisia din guvern în semn de protest faţă de mineriadele din 13–15 iunie 1990 şi că ar fi refuzat să fie reconfirmat pe post în guvernul constituit după alegerile din mai, fapt contestat de Petre Roman.  Andrei Pleşu, ministru al culturii la acel moment, a afirmat mai târziu că Roman l-a demis pe Şora, „între altele pentru că luase partea studenţilor”.
În anul 2000, Mihai Şora şi alţi intelectuali (Sorin Vieru, Horia Roman Patapievici) s-au alăturat unei manifestaţii împotriva lui Corneliu Vadim Tudor şi a extremismului politic.
Mihai Şora a fost unul dintre oponenţii vocali ai modificărilor la legile justiţiei, care au declanşat protestele din 2017–2018, alăturându-se deseori demonstranţilor, în ciuda vârstei înaintate. În timpul manifestaţiilor de stradă împotriva OUG 13/2017, Mihai Şora şi-a făcut publică poziţia: „Nu în 1990 ne întoarcem, ci în 1947. Ceea ce au făcut guvernanţii în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiţie. Dacă acum pui lacăt pe independenţa Justiţiei, mâine poţi interzice circulaţia persoanelor, poţi suprima internetul, presa liberă; poţi închide graniţele, poţi trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poţi, pur şi simplu, extermina. Iar toate acestea în numele votului democratic care te-a adus la Putere, în numele «democraţiei», al poporului... În numele «democraţiei populare». Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil şi îşi dovedeşte, iată, ciclicitatea implacabilă. A fost noaptea minţii guvernanţilor. Este prea mult şi prea periculos pentru a-i lăsa să-şi facă în continuare de cap!”.