Scandalul „Jacuzzi”

Nici nu se putea imagina un moment mai prost pentru inițiativa legislativă de mărire a salariilor personalului diplomatic decât acesta în care, în paginile ziarelor a erupt „scandalul Jaccuzzi”. Adică darea „în vileag” (e un fel de a spune) a mail-urilor personale ale doamnei ambasador Vulpe de la Mexico City. Un jurnalist australiano-român, care o cunoștea pe doamna Vulpe încă de pe când aceasta se afla la post în Canberra, a făcut cunoscute – într-un mod nu prea onorant – amănunte picante din viața și activitatea doamnei ambasador. Cum a intrat în posesia lor – ar cam fi treaba justiției, pentru că operațiunea reprezintă, în mod evident, o încălcare a dreptului la intimitate. De ce au reluat unele ziare povestea, este și asta o chestiune de discutat, în care va prevala însă faptul că atâta timp cât este persoană publică, deținătoarea unui mandat, doamna ambasador își pune viața personală în slujba misiunii pe care o îndeplinește. Spuneam că povestea asta pică extrem de prost pentru Cioroianu și compania, venindu-i însă ca o mănușă președintelui Băsescu, care s-a opus acestei formule de „discriminare pozitivă” a diplomaților față de restul funcționarilor publici. Ca în bancul cu rabinul, și diplomații au dreptate, că trebuie să corespundă unor standarde, inclusiv materiale, prin fișa postului, și președintele, că n-ar trebui să existe legi speciale pentru o categorie sau alta de salariați. Mai neplăcut este faptul că amănuntele picante din corespondența doamnei ambasador induc ideea că diplomații noștri duc o viață de huzur, ușuratică, aranjându-și problemele personale în jaccuzzi-ul pus la dispoziție de la buget. Pică prost și vizita exotică a președintelui Camerei, Olteanu, aflat în turneu prelungit într-o zonă fără nici un fel de perspectivă economică (pentru noi) și politică (tot pentru noi). Nu mai vorbesc de faptul că deși noi ținem o misiune diplomatică costisitoare la Mexico City, mexicanii nu se obosesc, de 17 ani, să numească un ambasador la București, demonstrând limpede lipsa lor de interes față de noi. În ciuda căreia de ani de zile, delegații simandicoase, la cel mai înalt nivel, bat drumurile aeriene ale Americii Latine. Povestea are însă o parte proastă și pentru președinte: în centrul scandalului se plasează și un protejat al său pe care a dorit cu tot dinadinsul să-l numească ambasador la Washington și pe care se mulțumește în prezent să-l folosească ca lăudător de serviciu la o gazetă partizană. Dl Baconsky – între altele și față oarecum bisericească – făcea o diplomație agreabilă colindând băile reprezentanțelor noastre, dotate prin grija ministerului cu folositoarele și plăcutele instalații de jaccuzzi.