Șase femei mor zilnic din cauza cancerului de col uterin
Autor: Mirela VASILOI
Publicat la 06 iunie 2008
O dată cu vizita fostului secretar de stat american Madeleine Albright s-a adus în atenția Ministerului Sănătății nevoia unei campanii naționale de vaccinare împotriva cancerului de col uterin
O dată cu vizita fostului secretar de stat american Madeleine Albright s-a adus în atenția Ministerului Sănătății nevoia unei campanii naționale de vaccinare împotriva cancerului de col uterin. Madeleine Albright a venit în România cu scopul unor întrevederi cu remarcați medici români, în care au avut loc dezbateri referitoare la necesitatea prevenirii cancerului de col uterin prin imunizarea femeilor tinere. „Situația din România privind cancerul de col necesită măsuri urgente de adoptare a unei strategii complete și eficiente de prevenire. Un program de vaccinare, alături de campania de informare și educare și de screeningul cervical, va salva vieți.”, explică dr. Madeleine Albright. Studiile Organizației Mondiale a Sănătății arată că România ar avea de câștigat, nu numai prin eliminarea riscului de cancer de col uterin, dar și datorită faptului că prin vaccinare se fac economii importante. Specialiștii susțin că banii alocați tratamentului unei singure paciente suferindă de această maladie ar putea fi utilizați pentru preverirea altor 50 de îmbolnăviri.
România are cele mai tinere paciente
Un proiect de lege pentru imunizarea femeilor a fost depus spre aprobare, cu sprijinul fostului secretar de stat american și în cazul în care acesta va primi undă verde, programul național de vaccinare gratuită împotriva cancerului de col uterin ar putea începe chiar din toamnă. Programul ar putea cuprinde o vaccinare gratuită pentru femeile tinere, cu vârste cuprinse între 10 și 26 de ani. Cancerul de col uterin este, la nivelul țării noastre, cea mai frecevntă formă de cancer printre femeile cu vârste între 15 și 44 de ani. În fiecare zi, sunt diagnosticate alte nouă femei cu teribila maladie, în timp ce alte șase soții, mame sau fiice mor. Statisticile arată că în total 3.500 de românce află în fiecare an de la medic că au cancer de col uterin și alte 2.000 ajung o aminire pentru familie. În plus, față de celelalte state europene, studiile arată că România are cele mai tinere paciente cu o astfel de maladie.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu