Sârbu - făcătorul de preşedinţi

Mai deunăzi, Ponta a făcut o dezvăluire la un post de televiziune prietenos. Spune că a vorbit cu Adrian Sârbu (cel care a dat „liber” apariţiei în gândul.info – care-i aparţine – a articolului referitor la intercepţia DNA făcută din cabinetul primului-ministru a convorbirilor lui Duicu) şi că acesta l-a atenţionat asupra faptului că el i-a „făcut” pe toţi preşedinţii de până acum şi că, dacă vrea, îl face şi pe el. Demn, Ponta a răspuns că ar prefera ca Sârbu să-şi plătească taxele...
Apar aici două constante ale activităţii lui Sârbu: influenţa pe care i-a plăcut să creadă că o are asupra politicii şi politica de plată a taxelor şi a obligaţiilor firmelor sale către stat.
O să încep această succintă analiză cu cea de-a doua.
Adrian Sârbu şi-a început cariera de om de afaceri cu infinite dificultăţi. După ce Roman l-a dat afară din funcţia de secretar de stat în urma unui conflict cu presa („Tineretul Liber” a dezvăluit o discuţie fără perdea avută cu demnitarul din Palatul Victoria), fostul operator de la Sahia a utilizat nişte echipamente primite ca donaţie pentru a pune pe roate un post de radio. A beneficiat de suportul (deloc dezinteresat) al lui Ion Ţiriac şi a unui alt om de afaceri (Puiu Niţescu, pe nume) cu ai căror bani a lansat PRO FM şi Agenţia Mediafax. Pe măsură ce lucrurile au început să funcţioneze s-a extins, realizând primul post de televiziune profesional (PRO TV) şi câteva publicaţii (între care favoritul său a fost Ziarul Financiar). Pe tot acest parcurs, Sârbu s-a călăuzit de deviza (destul de răspândită la acea vreme) că taxele şi impozitele se plătesc cât mai târziu posibil şi doar dacă nu mai ai încotro. Politica sa fiscală s-a dovedit de succes, mai ales că prin intermediul grupului media avea posibilitatea să influenţeze bunăvoinţa factorilor de decizie din domeniu. A avut astfel şansa de a beneficia de lichidităţi cu care şi-a dezvoltat afacerile, putând să renunţe, pe rând, la asociaţii săi şi luând-o pe cont propriu, a reuşit să construiască cel mai puternic grup media româneasc, intrând într-o combinaţie de forţă cu un mare concern mondial – CME. A demonstrat excepţionale calităţi manageriale (între care un rol important a jucat... lipsa de scrupule) devenind unul dintre cei mai importanţi manageri români din cadrul multinaţionalelor.
Prima chestiune este cea referitoare la „facerea şi desfacerea” de preşedinţi. Aici Sârbu exagerează, cu bună ştiinţă. Practic, el n-a făcut nici un preşedinte. Iliescu era deja făcut când el a început să-şi manifeste influenţa. Constantinescu a primit un sprijin în campania sa din 1996, dar valul schimbării pornise, cu sau fără aportul lui Sârbu. Ce a încercat cu adevărat a fost să facă din Geoană un vector de influenţă. L-a luat ca naş, la căsătoria cu Janine şi i-a ridicat mingi pe parcurs. Din păcate n-a reuşit să-l facă şi preşedinte, sarcina aceasta asumându-şi-o, pe fondul distanţării sale de afacerile interne, Sorin Ovidiu Vântu, cu rezultatul cunoscut. Cu Băsescu, relaţiile sale au fost pe muchie de cuţit, marinarul neavând încredere în bunele sale oficii. Stagiul de manager la Londra şi Praga l-a rupt în mare măsură de realităţile politice din ţară, la revenirea sa găsind un peisaj mai puţin familiar şi mulţi oameni noi, necunoscători ai back-ground-ului său. Actuala sa poziţie este una din care pârghiile media care ar putea face un preşedinte sunt mult mai reduse, lipsindu-i (deocamdată) vectorul principal - televiziunea. Iar mărturisirea lui Ponta avertizează asupra reluării unor mai vechi obiceiuri, legate de obligaţiile faţă de stat... În timp ce soarta de prezidenţiabil a premierului pare să depindă acum doar de el însuşi...