banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8700 - 13 iul 07:59

Săracă, dar fruntaşă la şcoală

Autor: Ana ŢÎRCĂ

Publicat la 20 mai 2021

Acasă, banii le ajung cât să nu moară de foame, dar asta nu o împiedică pe Miryam să aibă doar calificativul FB la toate materiile. Şi nu doar atât: nu numai că nu se plânge vreodată, dar are, întotdeauna, o vorbă bună pentru toţi cei cu care se întâlneşte

Săracă, dar fruntaşă la şcoală

Înainte cu aproape 10 ani să se nască, tatăl ei a avut un accident grav, în urma căruia nu mai poate munci. Fratele tatălui este imobilizat la pat şi singurul care îl poate îngriji este chiar tatăl fetei. Din acest motiv, familia este nevoită să locuiască separată, tatăl împreună cu fratele imobilizat, iar mama, cu fetiţa. Cele două locuiesc într-o cameră de cămin care are baia la comun şi trăiesc din salariul minim pe economie, cât câştigă mama. Banii le ajung cât să nu moară de foame, dar asta nu o împiedică pe Miryam să aibă doar calificativul FB la toate materiile. Şi nu doar atât: fata nu numai că nu se plânge vreodată, dar are, întotdeauna, o vorbă bună pentru toţi cei cu care se întâlneşte.
Eleva a dezvăluit ce pasiuni are. „Mie-mi place cel mai mult să citesc şi să scriu şi, din când în când, mă mai uit şi la desene animate. Totuşi, cel mai mult îmi place să fac benzi desenate şi să scriu poveşti. Visul meu este să devin scriitoare, pentru că îmi plac foarte mult poveştile lui Ion Creangă şi felul în care scrie el”, a dezvăluit Miryam. Miryam este în clasa a IV-a, la Şcoala Gimnazială numărul 2, din Braşov. „Ea este o binecuvântare pentru noi, deoarece are mereu bună dispoziţie, are nişte ochi de căprioară, un păr mătăsos şi obraji ca de caisă. Are înclinaţii spre Limba Română, face compuneri foarte frumoase şi ştie să facă benzi desenate”, spune învăţătoarea fetei, Mariana Lazăr.

Are numai FB şi este talentată în mai multe domenii
Învăţătoarea mai spune despre Miryam că are o imaginaţie bogată, un vocabular foarte dezvoltat, citeşte mult şi este preocupată de perfecţionarea proprie. De asemenea,  participă şi se implică activ la fiecare proiect. Fata nu avea cum să urmeze cursurile online, astfel că rudele i-au făcut cadou o tabletă de generaţie mai veche, cu ajutorul căreia nu poate face mare lucru în afara participării la cursuri. Cu toate acestea, şi-a demonstrat şi talentul în utilizarea mijloacelor de comunicare moderne. „Am postat pe classroom, în perioada online, un filmuleţ intitulat Cups Song, cu nişte pahare, pe un ritm foarte cunoscut. Ea s-a ataşat atât de mult de acel video, încât a reuşit să înveţe un cântecel, Marşul vieţii. L-a învăţat singură, motiv pentru care o apreciez foarte mult şi le-a făcut colegilor un tutorial în care le-a explicat şi cu încetinitorul cum să facă, la ce să fie mai atenţi, încât să nu scape paharul, aşa cum i s-a întâmplat ei în timp ce învăţa”, a spus Mariana Lazăr.
Talentele lui Miryam au ieşit la iveală ca urmare a proiectelor pe care învăţătoarea Mariana Lazăr le-a derulat cu elevii săi. Diversitatea salvează Pământul a fost unul dintre cele mai apreciate proiecte din ţară, realizate în cadrul unui program finanţat de Federaţia Fundaţiilor Comunitare din România. Activităţile proiectului, numeroase şi diverse, au cuprins întâlniri săptămânale organizate cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eradicarea Sărăciei, Zilei Internaţionale a Mării Negre, Zilei Internaţionale a Zonelor Urbane, evenimente de programare şi robotică Meet and Code, ateliere de muzicoterapie cu mini concerte Eco Batucada, ateliere de reciclare, de energie verde, atelier de lectură, sub sloganul „Citim împreună pentru a salva Planeta!”, în cadrul evenimentului ZICI cu lipici 2021, activităţi despre oraşul Smart-oraşul viitorului, atelier de pictură şi ateliere de realizare de cărţi digitale şi benzi desenate realizate atât în timpul şcolii cât şi în vacanţă.

Activă la şcoală şi la activităţile extraşcolare
„În cadrul atelierelor de reciclare şi de energie verde am utilizat şi realizat resurse educaţionale deschise constând în teste Kahoot, la care elevii au obţinut rezultate excelente. Miryam s-a clasat în top, deoarece a fost atentă şi nelipsită de la actvităţile online sau offline, unde era însoţită permanent de tatăl ei, care dădea mereu o mână de ajutor în organizarea şi desfăşurarea fiecărui eveniment offline. Am facilitat accesul la educaţie pentru copiii din medii defavorizate offline/online prin crearea unui mediu incluziv şi reducerea riscului de eşec şi abandon şcolar, inclusiv în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Proiectul a vizat dezvoltarea tuturor celor 8 competenţe cheie prin activităţi săptămânale diverse, atractive, materializate în numeroase produse originale realizate de elevi. Printre acestea, un loc important îl ocupă benzile desenate şi afişele în Canva ale lui Miryam, una dintre cele active eleve dintre Ambiţioşii Creativi din clasa a IV-a D, a Şcolii Gimnaziale Nr. 2 Diaconu Coresi Braşov, şi în acelaşi timp şi Mică Ambasadoare Îndreptar Digital. Ea a reuşit să realizeze materialele digitale folosind cu o tabletă primită cadou de la nişte rude darnice. Ar fi vrut să continue şi să realizeze produse noi valorificând munca ei, dar necesita dispozitive mai performante. Ajutorul a venit de la Flavia, colega şi prietena ei, expertă în aplicaţii digitale, pe care Miryam o salută în fiecare zi cu «Bună dimineaţa, Rază de Soare!» şi care i-a dat o mână de ajutor deoarece dispunea de un laptop.  Astfel, colecţia de materiale a proiectului a fost întregită de cărţile digitale StoryJumper valoroase, finalizate de colega amabilă, pornind de la creaţiile lui Miryam”, a spus învăţătoarea Mariana Lazăr.

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotionalbanner promotionalbanner promotional