banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8725 - 17 aug 01:20

Salvarea vine la tine și pentru o gripă

Autor: Andreea ALDEA

Publicat la 04 octombrie 2007

De la jumătatea acestei luni brașovenii vor putea primi îngrijiri medicale la domiciliu și pentru cazurile ușoare de boală, fără a mai fi nevoie să se prezinte la medicul de familie sau la spital

De la jumătatea acestei luni brașovenii vor putea primi îngrijiri medicale la domiciliu și pentru cazurile ușoare de boală, fără a mai fi nevoie să se prezinte la medicul de familie sau la spital. E de ajuns să apeleze 112, iar la domiciliu se va prezenta una dintre cele șase ambulanțe primite de județul Brașov, în urmă cu două zile. Mașinile de salvare - de dimensiuni mai mici decât cele de resuscitare - sunt dotate cu aparatură performantă necesară pentru consultații: EKG, defibrilator, tuburi de oxigen, două genți de urgență, GPS, stație radio, telefon mobil, aparat pentru măsurat tensiunea, glucometru și lentile pentru testat pupilele. Autospecialele Ministerului Sănătății vor fi utilizate doar pentru cazurile de consultații de urgență la domiciliu, care nu sunt atât de grave încât să necesite internarea. „Este pentru prima oară după Revoluție când se încearcă punerea în practică a unui sistem de acest gen. Aceste mașini sunt destinate cazurilor de urgență care nu necesită internarea și pentru care se poate administra tratament ambulator. Ele sunt în proprietatea Autorității de Sănătate Publică, însă le-am dat Serviciului Județean de Ambulanță. După data de 15 octombrie vom pune la punct organizarea funcționării lor ”, ne-a declarat Elena Dârstaru, director interimar al Autorității de Sănătate Publică Brașov. Doar 20% din apeluri sunt pentru urgențe Implementarea acestui sistem de acordare a asistenței medicale la domiciliu are la bază modelul unor țari ca Franța, Italia sau Germania. Ministerul a decis să „importe” sistemul și în România, deoarece doar 20% din apelurile primite la ambulanță sunt pentru urgențe, restul fiind situații ce ar putea fi rezolvate la domiciliu. Coordonarea acestor ambulanțe se va face tot prin numărul unic de urgență, 112. În situația în care complexitatea cazului impune internarea, medicul apelează din nou serviciul de ambulanță pentru a trimite o mașină specializată. De altfel, Eugen Nicolăescu a precizat că în contractul-cadru pe 2008 al medicilor de familie, este prevăzut și consultul la domiciliu, pentru care medicii vor fi plătiți, iar aceștia se vor putea deplasa cu aceste ambulanțe.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie