Salvarea blănii comunitare a costat 300.000 de euro

În întreaga Românie, nemții de la BMT au cheltuit până anul trecut 300.000 de euro, pentru a hrăni, îngriji, trata și transporta în Germania câinii comunitari. Numai de la Brașov au fost preluați în Germania peste 3.000 de câini, în ultimii patru ani Atunci când omul preistoric a întins primul os unui câine sălbatic, transformându-l în primul animal domesticit, nu a schimbat doar istoria, ci și echilibrul lăsat de natură. I-a întins un deget, iar câinele s-a instalat în cotețul din curte, și-a luat castronul cu apă și mâncare și, protejat de gardul pe care s-a angajat să-l păzească, s-a pus pe făcut pui. Rămași fără dușmani naturali, feriți de foame și de frig, urmașii lui au umplut lumea. Mii de ani mai târziu, puii lor sunt lăsați la tomberoane, înecați în pârâuri, aruncați în stradă, înfometați sau, mai elegant, injectați cu neurotoxine. Dezechilibrul natural s-a răzbunat: femeia naște odată pe an un copil, cățeaua – de două ori, câte 5-6 pui. Omul nu a putut să țină pasul cu prietenul lui cel mai bun. Risca să fie vânat chiar printre aleile din fața blocurilor, așa că s-a decis să-l omoare, mai nou prin eutanasiere. Ar fi tipic românesc să credem că astfel de greșeli au fost făcute doar între Carpați și Marea Neagră, căci chiar și locuitorii de la poalele Pădurii Negre au trecut prin acest moment, după Al Doilea Război Mondial. Diferența constă în faptul că aceștia au învățat din greșeli. Precum zgârie-norii care rezistă la cele mai grele cutremure, omul și-a luat revanșa în meciul cu natura, cum a știut el mai bine: prin tehnologie, inteligență și o inimă mare. Și-a recuperat cel mai bun prieten de pe străzi și i-a tăiat pofta naturală pentru procreere cu ajutorul bisturiului. Acum sunt iarăși cei mai buni prieteni. 300.000 de euro s-au dus pe blana maidanezilor românești Acolo unde omul a trăit mai bine, și câinele a făcut la fel. Super-puterile bătrânului continent, precum Germania, Anglia sau Franța, și-au deschis porțile uniunii pentru statele care promiteau că vor putea să le prindă din urmă nivelul de trai. ONG-urile pentru protecția animalelor și-au deschis și ele adăposturile pentru câinii „emergenți”. Echivalentul non-formal al fondurile europene, milioane de euro au fost pompați prin aceste ong-uri în ultimii 20 ani, în țările cu probleme. BMT este doar una din organizațiile cu „divizii” care implementează proiecte în mai multe țări UE, printre care și România. Centrul de comandă se află la Munchen, însă lângă Pfullingen este echipa care dezvoltă proiecte pentru România. „Am început în urmă cu patru ani, când am luat primii câini de la adăpostul de animale din Stupini. De atunci am adoptat aproape 3.000 de câini din Brașov, prin intermediul Asociației Milioane de Prieteni”, ne spune Petra Zipp, șeful echipei. Vorbește cu multă determinare și gesticulează ferm pentru a-și sublinia punctele de vedere. Își umple cana de cafea chioară chiar și la 10 seara, dacă ora o prinde la muncă. „Nu e așa simplu precum pare la prima vedere. Trebuie să strângem bani de la oameni, de la susținători, pentru a plăti hrana câinilor de la Brașov, transportul până în Germania, controalele medicale, medicamentele și birocrația necesară pentru a-l da spre adopție”. Costurile sunt foarte mari. „Asociația Milioane de Prieteni primește aproape 6.000 de euro pe lună pentru cuști, mâncare, medicamente, material chirurgical. [RTF bookmark start: ]DDE_LINK1În întreaga Românie, BMT au cheltuit până anul trecut 300.000 de euro”, detaliază Zipp. Știința plasării câinilor În spatele său biblioteci întregi cu bibliorafturi spun poveștile câinilor care au scăpat de umilința românească. „Le facem poze la Stupini, apoi înainte de adopție. Familiile care îi primesc ne trimit ulterior e-mailuri cu poze, ne spun cum s-a acomodat cățelul, cât de mult îl îndrăgesc”. Petra Zipp se trezește pentru animale, respiră pentru drepturile animalelor și pleacă la culcare cu ele în gând. Face asta din 1977, din vremea studenției, când și-a ridicat pentru prima dată pixul, dând în scris articole pe acest subiect. În birourile organizației și-au făcut casă cel puțin cinci foști maidanezi românești, transformate în officedogs. Dorm sub birouri și se fâțâie printre ele și printre picioarele celor șase angajate BMT. „Câinii adoptați rămân toată viața lor în custodia noastră: avem dreptul să le vizităm acasă și suntem obligați să-i primim înapoi dacă nu se integrează în noua familie. Tocmai de asta trebuie să știm exact ce să facem. Nu dai cățeluși plini de energie unor oameni în vârstă, cum nu dai nici câini mai bătrâni unor oameni cu copii”, ne explică Zipp, știința plasării câinilor. „La adăposturile din orașele mari trimitem câini de talie mică, care pot fi ținuți în apartament. În locul lor aducem câini de talie mare, pentru că în zona aceasta sunt case, au curți”. Câinii italieni, adoptați la sfârșitul anilor `80 Brașovul a luat calea Germaniei precum integrarea în UE. Înainte de România a fost Bulgaria, în care s-a implicat organizația Dt. Bulgarische Straßentierhilfe. În 1995 a fost pornită campania în Ungaria, iar în anii `90, BMT a luat câini din Grecia și Spania. Înainte de aceste două țări, la sfârșitul anilor `80, au fost luați câini din Italia. Deși integrarea a ușurat mult birocrația vamală, acesta nu a fost chiar motivul determinant, drept exemplu fiind acțiunile similare din Turcia. „Sunt destui oameni care cred că nu facem altceva decât să aruncăm cu banii donatorilor. De fapt, noi încercăm să facem sisteme viabile, nu să hrănim câini care se înmulțesc la veșnicie. Ne concentrăm asupra orașelor unde există sprijin de la ONG-uri și de la municipalitate. În paralel cu adoptarea câinilor fără stăpân, pornim acțiuni de castrare și de microcipare. Fără castrare nu faci nimic. Când iei câini de pe străzi nu le faci decât loc altora. Fără microcipare nu poți să monitorizezi și să controlezi situația, iar fără un azil nu faci decât să plimbi câinii dintr-un loc în altul”, explică Zipp. În Brașov, microciparea a început în urmă cu nici două luni – în Germania cu 10 ani, și au ajuns să ia în evidență doar jumătate din populația canină. Urmând exemplul orașului Oradea – unde a acționat pe același sistem o organizație englezească, Brașovul ar putea finaliza acțiunile în doi ani. Deși în București există ONG-uri care luptă pentru drepturile animalelor, capitala e sărită „din schemă”, nemții de la BMT preferând să adopte noi câini din Sighișoara. „În București se învârt bani. Nu și voință”, explică Zipp. „Cu italienii și grecii nu se poate colabora” Cine se aseamănă se adună, iar câinele nu a făcut excepție. Precum all-inclusive-ul litoralului bulgăresc, castrarea câinilor a fost un succes la Sud de Dunăre, vecinii noștri reușind să-și elibereze străzile de câini. „În Ungaria situația este sub control”, ne spune Petra, iar gândul ne duce la modul în care vecinii din Câmpia Panoniei s-au integrat în UE. Atunci, să fie doar o coincidență că situația economică din Grecia și din Italia e departe de a avea covrigi în coadă? „Grecii au făcut cu câinii ce-au făcut și cu banii Uniunii Europene. Sunt groaznici, nu poți să colaborezi cu ei, așa că ne-am suspendat activitățile. Câinii lor sunt sălbatici, în mare parte datorită climei calde, care le permite să stea afară pe tot timpul anului”. Nici italienii nu sunt departe. „Italia înseamnă mafie. E periculos să facem proiecte acolo. În schimb, Spania e ok. Acolo ne luptăm pentru interzicerea coridelor”. Deși nu e în UE, Turcia a arătat că poate să-i facă pe europeni să se simtă mai bine ca niște pașe. „Lucrăm foarte bine cu autoritățile din Antalia. Acolo au fost realizate locuri publice de hrănire a câinilor și lucrurile merg bine”. În Polonia, BMT întâmpină alte probleme. Peste 200 de canise –unele ilegale - fabrică câini de rasă pe bandă rulantă, împerechindu-i în familie precum obișnuiau brănenii, în vremurile când încă mai erau ciobani. Germanii se bucură că-i iau sub prețul pieței, dar realizează ulterior că cel mai bun prieten al lui este cam prostănac și bolnăvicios. „Dealerii din Germania îi cumpără cu 30 de euro din Polonia și îi vinde ulterior cu 600. Deseori bolnavi, luați prea devreme de la sânul mamei, ei trăiesc prima parte a vieții în pivnițe, fără să socializeze”. Țări diferite, caractere diferite Voluntarii BMT au început să cunoască anxietatea câinelui comunitar, așa că zilnic se bagă în cuștile lor și petrec timp cu ei, mângâindu-i. „Sunt diferiți de câinii germani. În timp ce un câine neamț păstrează distanța față de nou-veniți, câinele românesc se apropie și cere să fie mângâiat”, ne spune o nemțoaică. Românilor le place să critice capra vecinului, însă de data asta se pot mândri cu comunitarul lor. E mai ieftin decât polonezul de rasă constantinizată – de fapt, nu costă nimic. E mai cald la suflet decât patrupedul-gazdă și e mult mai cuminte și obedient, decât omologul elen. Tocmai de asta adoptă germanii câini românești.