banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8684 - 19 iun 09:11

Salariaţii au blocat conturile RIAL. 1,3 milioane de lei prime de Paşte şi majorări de salariu

Autor:

Publicat la 11 decembrie 2024

Salariaţii au blocat conturile RIAL. 1,3 milioane de lei prime de Paşte şi majorări de salariu

Mai mulţi angajaţi ai societăţii subordonate municipalităţii, RIAL SRL, reprezentaţi de sindicat, au dat în judecată firma pentru a-şi recupera prima de Paşte aferentă anului 2020, precum şi plata majorărilor salariale de 10,87% începând cu ianuarie 2022. O instanţă din cadrul Tribunalului Braşov le-a dat dreptate salariaţilor, iar sentinţa a rămas definitivă în mai 2023. Astfel, anul acesta, o parte dintre angajaţi au apelat la un executor judecătoresc pentru a-şi recupera drepturile băneşti câştigate după judecată, ţinând cont că RIAL întârziase să facă plăţile.
Ulterior, societatea a susţinut că a achitat respectivele prime restante, însă un total de 57 de salariaţi au apelat la un alt executor vara trecută pentru ca sumele restante să fie plătite la zi, respectiv să fie indexate cu rata inflaţiei, la care se adăugau desigur şi cheltuielile de executare. Astfel, Biroul Executoresc a demarat în luna iulie 2024 o acţiune de recuperare a sumelor deschizând câte un dosar pentru fiecare angajat în parte.

Ce a cerut RIAL în instanţă, ce excepţie au invocat salariaţii
RIAL a formulat în instanţă o contestaţie la executarea silită, dar, pe 5 noiembrie, magistraţii Judecătoriei Braşov au anulat cererea, ca urmare a lipsei dovezii calităţii de reprezentant al societăţii a directorului general Elena Buga, care nu a putut fi dovedită în conformitate cu prevederile legale. Printre altele, conducerea societăţii solicitase în instanţă efectuarea unui raport de expertiză cu privire la sumele imputate, nefiind de acord cu modul de calcul al sumei totale şi contestând, totodată, şi onorariul executorului judecătoresc.
Potrivit motivării cererii depusă în instanţă, suma totală ce trebuia executată ajunsese la 1.308.813,94 lei, fiind compusă din 1.047.363,88 lei debit principal, 91.189,74 lei actualizarea cu indicele de inflaţie şi 168.260,32 lei onorariul executorului, iar în contextul în care calculele ar fi fost făcute eronat, s-ar fi creat un prejudiciu societăţii. De cealaltă parte, salariaţii pârâţi au invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al directorului în semnarea contestaţiei de executare, organul deliberativ al societăţii fiind Consiliul de Administraţie care ar fi trebuit să-i dea un mandat expres pentru formularea contestaţiei, lucru care nu s-a întâmplat.

Ce debit a rămas de recuperat
După ce suspendarea executării a încetat ca urmare a sentinţei dată de Judecătoria Braşov în 5 noiembrie, acum, RIAL are conturile blocate. Potrivit ultimei notificări transmise de către executor Primăriei Braşov, în 20 noiembrie, debitul rămas de recuperat este de 177.575,74 lei, după ce potrivit adresei anterioare, din 13 noiembrie, suma care ar fi trebuit recuperată fusese de 452.455,56 lei, în contextul în care se recuperaseră deja prin poprire 800.558,98 lei. (BizBraşov.ro)

+0 -7

Comentarii

'Roland Iosif '

2024-12-14 13:46:34


'Eu înțeleg, debit principal și accesorii, dar onorariu executor judecătoresc 168.000 lei! Bravo! Emite 2 adrese și ia un miliard jumate! Cine poate oase roade????????????'

'Doru'

2024-12-11 12:51:07


'Firma ce trebuie desfintata!!! numai beneficii dar rezultate zero. '

'Barbu Gh.'

2024-12-11 06:16:12


'Uitați unul din motivele pentru care trebuie desființată această gaură neagră. Muncă mai deloc dar prime peste prime, indexări, sporuri. Vouchere, norme de hrană... Bani luați de la noi, că doar nu produc ei nimic.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie