banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8774 - 23 oct 19:57

Sala de la Reduta, neîncăpătoare la conferința lui Dan Puric

Autor: Adina CHIRVASÃ

Publicat la 19 iunie 2008

Sala de la Centrul Cultural „Reduta” a fost mai plină ca niciodată marți. Ba mai mult, chiar și coridorul de intrare a fost mai plin decât s-ar fi putut crede

Sala de la Centrul Cultural „Reduta” a fost mai plină ca niciodată marți. Ba mai mult, chiar și coridorul de intrare a fost mai plin decât s-ar fi putut crede. Pe scaune, pe jos, pe coridor sau pe scări, nicăieri nu mai puteai arunca un ac măcar. Nu este vorba aici despre venirea unei mari personalități politice, ci despre Dan Puric, un artist al cărui nume nu are nevoie de nicio prezentare. Însă, Dan Puric a venit marți nu pentru a „vorbi” într-un spectacol, ci pentru a vorbi despre noi, despre credință, despre români, despre cine suntem. Întâlnirea de marți a fost de fapt o conferință publică organizată de către Asociația Cristiana”, Colegiul Național „Unirea” și revista „Veghea”. Cu acest prilej, cunoscutul actor și regizor și-a lansat și cartea „Cine suntem”, apărută la Editura Playtera. Cartea, închinată Părintelui Atanasie - „lumină de om și de neam românesc”, reunește o serie discursuri ale artistului Dan Puric. Titlul este dat de un capitol din carte, care reflectă o serie de conferințe omonime susținute la București, Cluj, Oradea, Iași și Constanța. „Cine suntem” În fond, „cine suntem?” Într-un discurs liber, ce practic vrăjea auditoriul cu un umor autentic, Dan Puric a vorbit despre tot ceea ce atentează la identitatea noastră culturală și de neam, aducând în discuție și ceea ce înseamnă Uniunea Europeană și integrarea. A vorbit despre credința creștină pe care a afirmat-o ferm și de pe poziția unui om de cultură ce, însă, crede în Dumnezeu. „Despre Dumnezeu nu vorbești cum se vorbește, ci trăiești”, a afirmat Dan Puric. A vorbit și despre adevărul Învierii lui Hristos ca temei prim și ultim al învierii ca neam. Discursul s-a centrat în jurul ideii de identitate, dezvoltând răspunsul la întrebarea: „Cine suntem?” „În funcție de cine întreabă: dacă întreabă un securist, atunci suntem o țară bună de furat și încă se mai poate fura acum. Dacă întreabă un rus, suntem o țară pregătită să devenim o gubernie, deși nu am fost niciodată. Dacă întreabă un american, suntem un portavion, oriunde și oricând, dacă întreabă UE, suntem un mare mall, plin cu branduri. Dacă întreabă un creștin, însă, atunci suntem un neam suferind, în genunchi, dar nu îngenuncheat, capabil însă să se ridice printr-o reașezare autentică față de Dumnezeu. Căci legătura cu Dumnezeu este identitatea de nezdrucinat a poporului român”, a povestit Dan Puric. Părerile spectatorilor după conferință au fost unanime: „A fost cea mai interesantă experiență pe care am trăit-o azi aici, ascultându-l pe domnul Dan Puric. Ar fi minunat dacă ar veni mai des în Brașov”, ne-a povestit Elena, o brașoveancă de 24 de ani.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie