Sabia căpitanului Sabin Mare, unul dintre susţinătorii luptătorilor din Munţii Făgăraşului, a fost găsită într-o fostă cofetărie. Aici funcţiona, chiar sub nasul securiştilor, un cuib al rezistenţei anticomuniste

Nici nu bănuia Securitatea comunistă că în clădirea în care funcţiona cea mai renumită cofetărie din Făgăraş, Embacher, chiar sub nasul securiştilor, era un cuib al rezistenţei anticomuniste. Ginerele renumitului cofetar, căpitanul Sabin Mare, era unul dintre susţinătorii luptătorilor din Munţii Făgăraşului. Se întâlnea cu ei chiar în casa cofetarului, dar şi pe cărări de munte. I-a ajutat cu bani, arme şi bunuri pe partizanii din munţi. S-a întâlnit cu Ion Gavrilă Ogoranu (Moşu), amândoi fiind studenţi la Academia Comercială din Braşov, cu Ioan Chiujdea (Profesorul) pe care-l cunoştea din Cluj unde era student, cu Andrei Haşu (Baciu), dar au comunicat şi prin intermediari.
În casa de pe strada Republicii nr. 19 din Făgăraş, casa Embacher, locuia Sabin Mare, căpitan în Armata Regală a României. Acest imobil a ascuns decenii întregi secretele Rezistenţei Anticomuniste Făgărăşene. Recent a fost vândut unui întreprinzător local, care renovează întreaga clădire. Într-un hol îngust al imobilului, sub o scară din cărămidă, a fost descoperită o groapă în care erau aruncate de-a valma multe obiecte. Un fel de groapă de gunoi de vreun metru adâncime, aşa cum a explicat noul proprietar al clădirii. Printre obiectele găsite în acea groapă a fost şi o sabie.
„Iniţial n-am ştiut ce să cred cu acea sabie. Au mai fost şi alte persoane care au locuit în această casă. Dar când am văzut fotografia cu Sabin Mare şi textul din Monitorul de Făgăraş, am asociat sabia cu cea din fotografie. O sabie de paradă. Am restaurat-o şi am expus-o în restaurantul amenajat în fosta Casă Embacher”, a spus noul proprietar al clădirii din Republicii nr. 19.

Căpitanul Sabin Mare, erou al Armatei Regale Române
Căpitanul Sabin Mare era ofiţer de carieră, căpitan în Armata Regală a României. A fost unul dintre principalii susţinători ai luptătorilor din Munţii Făgăraşului. Le-a furnizat informaţii strategice, armament, muniţie, bani, echipamente, o moară portabilă pentru măcinarea porumbului, dar şi un şapirograf cu ajutorul căruia partizanii au multiplicat primele manifeste răspândite în satele făgărăşene.

Paraşutaţi în 1951 şi 1953
Căpitanul Mare avea să fie recrutat de servicile secrete vestice în amplul proiect secret de paraşutare a unor insurgenţi în România ocupată de sovietici, acţiuni desfăşurate între 1951 şi 1953. De altfel, ca şi Ion Golea, Ion Samoilă şi alţii, el evadase din România doar cu gândul de a se întoarce cât mai curând, într-o eventuală acţiune occidentală împtriva comunismului din estul european.
Instruirea acestor voluntari s-a făcut în baze militare americane de pe teritoriul Franţei şi din zona americană de ocupaţie din Germania. Unii dintre cei lansaţi în România au reuşit să se menţină şi să acţioneze timp de doi ani, din 1951 până în 1953, deşi astăzi ştim că agenţi infitraţi de KGB în CIA, din reţeaua trădătorului britanic Kim Philby, anunţaseră de la început pe sovietici cu privire la aceste operaţiuni. Spre comparaţie, anticomuniştii paraşutaţi tot atunci în Albania şi Ucraina au fost neutralizaţi imediat de comunişti.

Instruiţi de serviciile secrete americane
Unul dintre instructorii CIA ai acestor eroi a fost chiar Neagu Djuvara, care în memoriile sale îl aminteşte pe căpitanul Sabin Mare, vorbind deosebit de elogios despre el. De asemenea, Regele Mihai, care era informat şi aviza personal, odată cu Comitetul Naţional Român, toate recrutările şi paraşutările, într-un interviu acordat lui Mircea Ciobanu, vorbeşte cu amărăciune despre faptul că oficialii americani i-ar fi spus ulterior că au trimis echipa deşi căpătaseră informaţii că Securitatea deja aflase de aceste operaţiuni, dar că nu au mai anulat-o pentru că operaţiunile fuseseră deja foarte costisitoare şi trebuiau duse până la capăt.

Echipa lui Sabin Mare
Căpitanul Mare a fost repartizat într-o echipă cu Gavrilă Pop, subofiţer al Armatei Regale Române şi cu Ilie Rada. Acesta din urmă fusese sublocotenent al Securităţii, dar împreună cu căpitanul Elekes Tamaş, pe 29 iulie 1949 încărcaseră toate dosarele Securităţii care trebuiau duse la Bucureşti, şi fugiseră cu un avion până la Belgrad, unde se predaseră Ambasadei SUA.
În zilele următoare, postul de radio Vocea Americii anunţa că doi ofiţeri ai Securităţii române se predaseră la Belgrad, împreună cu dosarele politice din întreaga regiune Crişana. La radio au fost date citirii toate grupurile de luptători anticomunişti din zonă, arestaţi la acel moment. Echipa alcătuită din cei trei a purtat numele Fiii Patriei şi a fost lansată dintr-un avion militar american în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 1953. Ea a fost ultima dintr-un şir mai lung de echipe paraşutate.

Nu s-a mai întâlnit cu partizanii făgărăşeni
Căpitanul Mare a venit în Ţara Făgăraşului căutându-i pe cei trei localnici daţi ca legătură în 1950 de Ogoranu şi ai săi. Din păcate, nu a mai putut găsi pe nici unul din ei, deoarece în 1951 avuseseră loc ample arestări în regiune, mii de oameni fiind ridicaţi, uneori doar preventiv, şi duşi  la Canalul Dunăre-Marea Neagră. De aceea, el nu şi-a putut îndeplini misiunea de a-i contacta pe partizanii făgărăşeni, cărora avea să le aducă importante mesaje şi dispoziţii din Apus.
Generalul de Securitate Neagu Cosma, care a investigat la acel moment cazul, declara într-un interviu la Radio România Actualităţi, după 1990, că Sabin Mare fusese şeful echipei, răspunzând de culegerea de informaţii, pe care Ilie Rada le transmitea prin radio, iar Gavrilă Pop era responsabil cu implantarea, cu găzduirea grupului. După paraşutare, au găsit pentru început ca loc de instalare a bazei o gospodărie din marginea unei localităţi a judeţului Satu Mare, lângă un lan de porumb, de aici efectuând şi primele transmisii radio.

Sabin Mare s-a împuşcat pentru a nu divulga secretele Mişcării
Trei plutoane de Securitate au pornit, acţionând din trei direcţii diferite, neacoperind însă şi flancul unde era lanul de porumb. Cei doi, surprinşi chiar când emiteau prin radio, au părăsit dispozitivul şi au reuşit să scape prin lanul de porumb. Se pare că s-au despărţit, pentru eficienţă. Cert este că, după trei zile, Sabin Mare avea să fie găsit într-un lan de grâu, împuşcat în tâmpla stângă. Realizând că au fost deconspiraţi şi că întreaga misiune a eşuat, iar întreaga Securitate se afla pe urmele lor, el a făcut sacrificiul suprem, luându-şi viaţa cu un glonţ.
Nu din laşitate, ci pentru a evita, în urma capturării şi torturilor, divulgarea atât a secretelor militare ale misiunii, pe care le cunoştea, cât şi numele persoanelor de contact ori ale celor care îl ajutaseră, ceea ce însemna tragerea după sine, în beciurile Securităţii, a altor zeci şi zeci de oameni. La căpătâi, îşi aşezase o cruce improvizată din snopi de spice. Gavril Pop a fost arestat după scurt timp. Ilie Rada s-a refugiat pentru un scurt timp în Munţii Apuseni, la un văr de-al său, iar ulterior a reuşit să iasă din ţară în Iugoslavia.

ÎN ISTORIE:

DUPĂ COMUNISM:

DUPĂ RENOVARE: