"Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu?" De ce?

Zece procese poate să mai câștige Traian Băsescu pe la instanțele independente și verticale, dar nimic nu va scoate din mintea românilor (zic și eu ca el) secvența mârlănească de la mitingul din Ploiești. Dealtfel, adevăratul proces și l-a intentat el singur, pierzându-l atunci când cu mâna pe Biblie a jurat solemn: “Nu l-am lovit pe copil nici cu pumnul în față și nici în plex”. Șmecherie ieftină prin care încerca să justifice catoalca golănească pe care nu rezistase să nu i-o administreze pe șest obrăznicăturii. Oricâte analize științifice s-ar face, oricâți “pixeli albaștri” va mai inventa Funeriu, gestul rămâne, real și autentic și el exprimă o clară filosofie de viață a populației marginale de prin porturi și mahalale. Cred, de aceea, că Dinu Patriciu – indiferent ce alte belele are acum pe cap – n-are de ce să se rușineze: povestea a fost cât se poate de reală. Sunt sigur că altcuiva ar fi trebuit să-i fie rușine.