Să nu te încrezi în taximetrişti

BizBraşov.ro a informat în urmă cu puţin timp despre practicile „neortodoxe” ale taximetriştilor care îşi „fac veacul” prin Gara CFR Braşov, aşteptând turişti pe care să-i jecmănească de bani, fără ceas şi fără chitanţă. Iată că, pe lângă „şmecheriile” de ocazie, unii taximetrişti sunt şi lipsiţi de orice înţelegere faţă de catergoriile de pasageri cu nevoi speciale. Întâmplarea de mai jos este recentă, s-a petrecut în Braşov, şi vrea să fie un apel la empatie faţă de persoanele nevăzătoare. Descrierea întâmplării este făcută de Adriana, o braşoveancă nevăzătoare, pe pagina de socializare Asociaţiei „Bastonul Alb”, care promovează integrarea persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi conştientizarea comunităţii despre nevoile lor:
„Astăzi, am avut o experienţă neplăcută cu un taximetrist. Mă întorceam din oraş. Şoferul avea adresa în aplicaţie şi totul normal până aici! Opreşte la un moment dat şi îmi spune să cobor că am ajuns. Eu, ştiind că mă aflu în dreptul intrării de la bloc dar pe partea opusă, îl rog să ocolească blocul şi să mă lase în dreptul scării.
«Aici e adresa unde aţi comandat să vă aduc», îmi spune domnul.
«Da, domnule, înţeleg, dar cum intru eu în bloc dacă intrarea e pe partea cealaltă?».
«Nu ştiu, nu mă interesează, aici e adresa unde trebuia să vă aduc».
«Domnule, eu sunt nevăzătoare, cum mă lăsaţi aici, cum ocolesc un bloc cu 5 scări? Vă rog să mă duceţi la intrarea în bloc».
Porneşte în trombă când vede că nu cobor, ocoleşte blocul, îi dau detalii unde să mă lase, frânează brusc şi nu zice nimic.
Îl întreb dacă în dreptul intrării sunt doi stâlpi metalici să-mi dau seama dacă sunt în faţa scării mele. Nu zice nimic. Îl întreb din nou şi mormăie ceva. Cobor din maşină şi mă îndrept ca şi cum m-ar fi lăsat în faţa scării.
Dar, surpriză! Nu e scara mea!
Buff! Unde sunt acum? Unde m-a lăsat ăsta? Era seara târziu, ploua şi nu era nimeni pe drum. Pe cine să întreb? Maşina a plecat în viteză şi pace ţie!
Am scos telefonul şi i-am sunat pe ai mei să iasă afară şi să mă caute, că nu ştiu unde m-a lăsat taximetristul. Vă daţi seama, părinţii mei în vârstă, eu n-am prea circulat singură până acum…  Încep să mă învârt prin împrejurimi, să caut un indiciu, mă lovesc de maşini, dau de un trotuar, dar nimic după care să mă orientez. Nu trece mult timp şi îl aud pe tatăl meu care mă strigă. Din partea cealaltă, vine el, şoferul să mă întrebe unde trebuie să ajung. Plângeam de nervi, i-am mulţumit că a fost foarte drăguţ, dar că nu mai am nevoie de serviciile lui. Dar, măcar a avut mustrări de conştiinţă. Şi-a lăsat maşina la colţul blocului şi a venit pe jos până la mine. Sper să fi învăţat ceva din toată întâmplarea asta!
Eu una, am învăţat. Să nu te încrezi în oameni! Aşa mi-aş dori ca onorabilul să vină odată la «Cina pe întuneric», să-l las în mijlocul restaurantului aflat în beznă şi să-i spun: «Du-te singur la masă!»”. (BizBraşov.ro)