Să nu ne îmbătăm cu apă rece

Poate să pară un semn al zeilor fotbalului că, la exact un sfert de secol de la una dintre cele mai emblematice victorii ale acelei Naţionale care a scris istorie la Mondialul american, echipa noastră de tineret învinge fără drept de apel echipa britanică ce deţine titlul european şi mondial cucerite de precedentele formaţiuni de vârstă. Oricum, nu poate fi socotit întâmplător faptul că băieţii noştri până în 21 de ani au ieşit de două ori la rând învingători, la scoruri care nu le pun nici un moment sub semnul întrebării victoriile.

Entuziasmul general este de înţeles şi el îşi trage seva din frustrările în serie provocate de mediocritatea unei naţionale „mari”care nu reuşeşte să îşi găsească nici formă şi nici în ritm. Sunt sigur că mulţi dintre noi se gândesc, dacă lucrurile vor merge bine în continuare, dacă nu ar trebui să renunţăm la încropeala lui Contra şi la stranierii lui de pe băncile de rezerve a lui unor echipe fără pedigree. Şi să încredinţăm ştafeta viitoarelor reprezentări băieţilor lui Rădoi. Un experiment asemănător s-a mai făcut, cu mulţi ani în urmă, când o echipa de tineret a României (din care au făcut parte Iordănescu şi Lucescu) a fost înscrisă în campionat pentru a nu se pierde formula de joc şi componenţa în care se puneau multe speranţe de viitor. Dacă nu mă înşel s-a numit chiar Viitorul, iar Hagi s-a gândit cu siguranţă la ea când şi-a botezat echipa.

Spuneam însă că nu e cazul să ne pripim. Cu toată bucuria rezultatelor, nu se poate să nu realizăm rolul major pe care l-a jucat şansa în ambele victorii. Şi faptul că acestea au fost mai degrabă rezultatul unor suite de momente faste, decât al unor idei de joc revoluţionare şi al unor prestaţii tehnice determinante. Către finalul meciului cu Anglia ne aflam aflăm într-o situaţie cel puţin critică, făcând cu greu faţă asaltului continuu al britanicilor. A urmat ce a urmat şi totul a părut să stea sub semnul magiei. De aceea zic să ne mai stăpânim puţin entuziasmul şi să vedem dacă partida cu Franţa ne confirmă sau nu. Aş dori din tot sufletul acest lucru, deşi sunt superstiţios şi ştiu că în ce ne priveşte ulciorul norocului n-a mers niciodată până la sursa confirmării.