S-a stins Octavian Sassu-Ducşoara. Un mare artist, dar mai ales un adevărat „Profesor”

Cultura braşoveană este mai săracă de acum, odată cu trecerea la cele veşnice a artistului plastic Octavian-Eugen Sassu Ducşoara.
Pictorul s-a născut la Moieciu de Jos, în 7 februarie 1943 şi a absolvit facultatea de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj. El era membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici Profesionişti (A.I.A.P – UNESCO).  Lucrările sale cuprind pictură în ulei pe pânză şi acuarelă (peisaj, portret, natură moartă, compoziţie), icoane pe sticlă, grafică, mozaic artistic. De-a lungul carierei a expus în Statele Unite, Olanda, Franţa, Danemarca, Germania şi, bineînţeles, România.

„Îşi cunoştea toţi elevii”. „Un om înzestrat cu capacitatea de a mă canaliza şi a-mi dezvolta abilităţile pe care probabil că le arătam”
Fost realizator de emisiuni şi cunoscut ciocolatier, Dorian Lungu, i-a fost elev şi cei doi au avut o legătură deosebită. „În clasa a V-a, aveam de predat o lucrare la desen, având ca temă «iarna». Nu făcusem nimic, ca de obicei, pentru că nu mă interesa materia şi cu greu puteam desena un câine care să nu semene a pisică sau a şobolan. Se făcuse un şir de colegi în faţa mea, pentru că Profesorul ne chema cu lucrarea la catedră, pe rând şi ne dădea nota pe loc, cu tot cu feedback. M-am pus la rând şi am luat o coală de hârtie din blocul de desen, pe care am desenat un omuleţ trist, care semăna cumva cu cel patentat de către cel al renumitului artist Ion Popescu Gopo. Era unul dintre puţinele lucruri pe care ştiam să le schiţez, tocmai pentru că părea extrem de simplu. Şi atât, restul colii a rămas albă. Am ajuns la Profesor, a privit «desenul» şi m-a întrebat ce reprezintă. «El este Johnny», i-am spus. «Un copil scoţian care stă şi aşteaptă să se topească zăpada, pentru a-şi găsi moneda de 10 penny pe care a pierdut-o înainte să ningă». Ţin minte cum a mustăcit în barba lui deasă şi i-a lucit privirea. M-a privit cât putea de serios ca să nu râdă, a trecut cu roşu nota pe coala de hârtie şi mi-a întins-o înapoi. Luasem +10 pe o «lucrare» desenată în mai puţin de 1 minut. Profesorul îşi cunoştea toţi elevii, mă observase şi ştia că sunt un antitalent la materia pe care o preda. Era un pictor şi un om prea inteligent ca să mă chinuie cu ceva contrar înclinaţiilor mele. Dar era totodată un om înzestrat cu capacitatea de a mă canaliza şi a-mi dezvolta abilităţile pe care probabil că le arătam pe atunci: inovaţie, improvizaţie, comunicare, etc. Nu m-a lăudat niciodată, am avut la el note de +10 dar şi de 2. Discuta cu mine, mă asculta, îmi explica, organiza bătăi cu bulgări în pauză, uneori mai sărea şi calul în ce îi privea pe alţii care forţau bunul simţ, dar mie îmi câştigase respectul şi am învăţat multe de la el, cu toate că aproape nimic nu avea vreo o legătură cu materia pe care o preda”, a povestit fostul realizator de emisiuni, Dorian Lungu, fost elev al pictorului.

„Ai fost mare! Mulţumim pentru tot!”
Un mesaj de rămas bun a transmis şi jurnalista Onelia Pescaru (Nova TV), şi ea un elev al maestrului.
„Îl am şi azi în faţa ochilor, călare pe Pegas- ul galben, cu şa lungă şi cu bască viu colorată, a la Picasso…  Uneori, cu o pisică superbă pe umăr. Absolut fascinant pentru copiii dintre blocurile comuniste, cenuşii, din cartierul muncitoresc Steagul Roşu. Pictorul Octavian Sassu Ducşoara era pentru noi, pe atunci, doar proful de desen, excentric şi fascinant. O pată de culoare, într- un univers cenuşiu, pe care, peste mulţi ani, am putut să o integrez drept o mare şansă! Îi suneam  Piţi şi nu era deloc un profesor pe care să- l poţi uita.  Nu ştiam niciodată de ce vom avea parte la ora de desen. Când povestea, timpul îngheta.  Am învăţat de la el tehnici de pictură avangardiste, am pictat pe pietre şi pe frunze, pe crenguţe ori pe ceramică şi tot de la el am aflat despre Gioconda şi da Vinci, despre Michelangelo. Uneori, în zile însorite ne scotea cu tot calabalâcul să desenăm la marginea oraşului, în aer liber. Dealtfel,  adrenalina era mereu prezentă la orele lui. Era proful de desen, dar ne alerga des disciplinar în jurul şcolii, ne punea la flotări şi desena, uneori, pe tablă un cerc pe care scria: Loc de dat cu capul! Din când în când, cineva era trimis la «caznă», sub ochii colegilor. Greu de imaginat măcar asemenea practici  educaţionale astăzi… Şi totuşi, dincolo de teamă, l- am iubit. Un visător. Un sufletist. Şi un mare artist.  Urma să împlinească 82 de ani luna viitoare. Nu i- a mai împlinit. O pierdere grea pentru cultura românească şi pentru braşoveni. Drum lin, Octavian Sassu Ducşoara! Ai fost mare! Mulţumim pentru tot!”
Octavian-Eugen Sassu Ducşoara a fost înmormântat, sâmbătă, 18 ianuarie, la cimitirul de  la biserica „Învierea Domnului" din Şprenghi.