O dată cu partidele din etapa a 17-a, seria a III-a a Ligii a III-a s-a încheiat sezonul de toamnă. Campioana de toamnă a seriei, formația FC CSM Ploiești se vrea o concurentă serioasă pentru vechea formație Petrolul
O dată cu partidele din etapa a 17-a, seria a III-a a Ligii a III-a s-a încheiat sezonul de toamnă. Campioana de toamnă a seriei, formația FC CSM Ploiești se vrea o concurentă serioasă pentru vechea formație Petrolul. În această ultimă etapă a învins la scor pe Dodu București și are un avans de 8 puncte față de următoarea clasată. Formația din Buftea a avut probleme cu ultima clasată, pe care a învins-o cu greutate, iar Brăneștiul a profitat de o eroare a ghimbăvenilor și a cules toate punctele, rămânând în cursa locului secund. A surprins înfrângerea rezervelor rapidiste la Clinceni, care i-a stopat din lupta promovării. Formația din Titu a obținut o victorie nesperată la Sportul 1 Decembrie, care a urcat-o în zona mediană a clasamentului.
Formațiile brașovene au obținut două remize și o înfrângere. Remizele au trecut în contul predelenilor, pe cont propriu cu rezervele petroliste, iar Unirea a smuls un egal în al doilea minut de prelungiri la Filipești, într-un meci în care eroul principal a fost arbitrul.
O singură greșeală în apărare, trei puncte în minus
FC Royal Ghimbav –
Victoria Brănești 0-1 (0-1)
A înscris: Ioniță (min 11)
FC Royal: Mihok – Lup, Șerban, Berceanu (55 Benga), Gall – Portik (709 Cârțan), Pușcașu (75 Vârlan), Nicodim, Mită – Cosma, Roșu. Antrenor: Vasile Gherghe.
După un joc de mare luptă, pe un teren cu zăpadă măcinată, ghimbăvenii și-au trecut în cont o nouă înfrângere. O greșeală Gall – Benga și vârful oaspeților profită și înscrie. Au început, ca de obicei, ratările gazdelor. Roșu - două ocazii în prima repriză, ce puteau duce formația ghimbăveană în avantaj. Gazdele nu au știut să profite de eliminarea portarului, la un henț făcut în afara careului. În repriza secundă, ocaziile au fost ratate de Șerban în două rânduri, o dată cu capul în portar și a doua oară pe lângă buturi. „Din nou am greșit flagrant pe apărare. Oaspeții au o formație redutabilă și dacă terenul ar fi fost bun, cu siguranță scorul ar fi putut fi mai mare”, ne spunea Vasile Gherghe, care își va mai aduce elevii la stadion și în această săptămână, după care vor intra în vacanță.
Teren impracticabil
la Predeal
CF Predeal –
Petrolul II Ploiești 0-0
CF Predeal: Ionuț Iacob – Răzvan Iacob (70 Pânzaru), Nedelea, Ceaușel, Adăscăliței – Salla, Mocanu (60 Chervase), Coteanu, Marcăș (75 Șpetcu) – Bodeanu, Evsei. Antrenor: Decebal Câmpeanu.
De ani de zile se tot vorbește de starea terenului din Predeal. De ani de zile se cunoaște situația că după ploi sau zăpadă, terenul devine impracticabil. De data aceasta, arbitrul și observatorul au greșit că au dat drumul la joc, deoarece mingea nu sărea din noroi. La pauză au fost totuși intenții de a opri partida, dar ea a continuat.
Neputându-se construi nimic, nici ocaziile nu au abundat. Avantajul era pentru echipa oaspete, care a venit cu intenția clară să scoată un egal și până la urmă, cu ajutorul arbitrului, care nu a acordat un penalty în min 75 la un fault asupra lui Coteanu, a fost posibil. Evsei, din 6m (min 30) a șutat și balonul s-a oprit în Marac din 6m.
La Predeal numai fotbal nu a fost.
Încă o remiză
în deplasare
AFC Filipeștii de Pădure –
Unirea Tărlungeni 1-1 (1-0)
Au înscris: Anghel (30 pen) / Harap (90+2)
Unirea: Ailincăi – B. Nicolae, Sima, Săndulache, Bădițoiu – Vlăsceanu (50 Szabo), Luca (53 Păsculescu), Marin, Ursu – Purcăroiu (48 Harap), Dorohonceanu (55 Popa). Antrenor: Dan Bona.
„Nu ne-au lăsat să jucăm. Nu puteam trece de centrul terenului. Unul dintre tușieri era permanent cu fanionul sus la acțiunile noastre. În min 30, un offside de 2m, faza a fost lăsată și într-un contact obișnuit al unui atacant cu Bogdan Niculae a indicat penalty. Nici vorbă de așa ceva. Am scăpat de puține ori, dar numai în prelungiri am înscris. Cred că arbitrul se gândea că nu se poate întâmpla nimic în acele două minute de pregătire și ne-a lăsat, așa că i-am taxat”, ne spunea, la revenirea acasă, antrenorul Dan Bona. Totuși, ocaziile clare au fost ratate. În min 24 Sima a șutat. Balonul a fost scos de pe linia porții de un apărător. Ursu a trimis un șut razant cu laterala, iar în min 40 Pușcașu a scăpat și a fost blocat de un fundaș. În al doilea minut de prelungire, un corner executat de Păsculescu, Popa sare cu portarul, acestuia îi scapă mingea și Harap o trimite din 8m în plasă.
Rezultate înregistrate
Conpet Ploiești – Chimia Brazi 2-1 (2-0). Au înscris: Petroesc (16), Târșoreanu (45) / Nica (87)
Dodu București – FC CSM Ploiești 0-5 (0-2). Au înscris: Gafița (24, 50 și 62), Mihalache (30), Cataramă (56)
CS Buftea – FC Chitila 2-0 (1-0). Au înscris: Novac (12), Dorobanțu (75)
AFC Clinceni – Rapid II București 2-0 (1-0). Au înscris: Gheorghiu (30), Dumitrescu (70)
Sportul 1 Decembrie – Electrosid Titu 1-2 (0-1). Au înscris: Grucu (40) / Istrate (12), Neagu (70)
Tricolorul Breaza – Inter Pantelimon 0-0.
Adaugă un comentariu