Runda vecinelor de clasament
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 19 octombrie 2007
Campionatul eșalonului al 3-lea a intrat în partea a doua a turului de campionat. S-au creat trei grupe de echipe în clasament. În top, tandemul FC Ploiești – Tricolorul s-a detașat de echipele din zona mediană la 9 și, respectiv, 5 puncte
Campionatul eșalonului al 3-lea a intrat în partea a doua a turului de campionat. S-au creat trei grupe de echipe în clasament. În top, tandemul FC Ploiești – Tricolorul s-a detașat de echipele din zona mediană la 9 și, respectiv, 5 puncte. În subsol, în afară de Chitila, care a ieșit în relief, s-a format o altă grupă de șase echipe despărțite numai de patru puncte, iar între ele mai este o a treia grupă, mediană, cu echipe fără dureri de cap în această perioadă. Etapa a 10-a programează câteva meciuri din rândul acestor echipe. În subsol, Petrolul II primește vizita vecinilor de clasament din Filipești, iar cenușăreasa, care a acumulat numai un punct, se duelează cu Inter Pantelimon, ambele venind în acest sezon de jos, din județ. Urcând mai sus, dăm peste Rapid II și Chimia Brazi, ambele foste divizionare B, și peste Dodu cu 1 Decembrie, vecine de localități. Mai disproporționate par meciurile de la Ploiești, dintre echipa care nu a pierdut nici un punct și Unirea Tărlungeni, echipa de lângă Brașov fiind capabilă să răstoarne calculele hârtiei, și cel dintre Victoria Brănești și neînvinsa Tricolorul Breaza. În orice caz, etapa de astăzi va încerca să mai lămurească unele probleme ale ierarhiei, pentru că ghimbăvenii nu sunt deloc mulțumiți cu situația lor și vor ca, începând de astăzi, de la meciul cu Electrosid Titu (echipă care va inaugura în scurt timp nocturna) să-i vedem într-o altă postură. Cât despre predeleni, încurajați de remiza de la Breaza, aceștia au de gând să urce mai sus în ierarhie.
Speranțe într-o victorie mult așteptată
FC Royal Ghimbav (16) –
Electrosid Titu (8)
2 1 1 0 2-1
La Ghimbav
1 1 0 0 2-1
Au mai trecut ghimbăvenii prin situații grele, pe care au reușit, însă, să le depășească, dar ca de data aceasta nu a mai fost niciodată. Evoluează bine în câmp, dar titlul se „sparge” în fața careului mare. Mai mult, nu știu să gestioneze finalurile de meci. De trei etape nu au mai reușit să învingă, iar o dată a fost chiar pe propriul teren. Le-a ajuns cuțitul la os și acum vor încerca să recupereze tot ce au pierdut cu atâta nonșalanță. Primul meci va fi cu siguranță astăzi. Echipa care va forța victoria: Mihok – Lup, Șerban, Roman, Nemțescu – Benga, Nicodim, Portik, Tufar – Cosma, Roșu. Antrenor: Dorel Purdea.
Conpetul nu poate emite pretenții la Predeal
CF Predeal (5) – Conpet Ploiești (11)
2 2 0 0 3-1
La Predeal
1 1 0 0 1-0
Predelenii sunt pe val. Au scos ultima dată un punct acolo unde nimeni nu reușește și se află la numai două puncte de locul III. Așa că partida cu ploieștenii de la Conpet nu poate constitui un obstacol prea greu de surmontat.
În sezonul trecut au câștigat ambele partide, elevii lui Deca Câmpeanu au și un suport moral – o victorie logică îi menține în lupta pentru topul clasamentului. Predelenii ar putea prezenta următoarea echipă probabilă: Ionuț Iacob – Răzvan Iacob, Nedelea, Ceaușel, Dăogaru, Ailincăi – Salla, Coteanu, Șpetcu – Bodeanu, Evsei. Antrenor: Decebal Câmpeanu.
Mâine, uniriștii vor înfrunta liderul seriei
CSM FC Ploiești (1) –
Unirea Tărlungeni (9)
Cele două protagoniste se întâlnesc pentru prima dată deoarece ambele sunt nou promovate în Liga a III-a. Formația ploieșteană este formația Primăriei din capitala aurului negru, echipă pe care o dorește să devină echipă fanion a orașului. După felul cum a evoluat până acum, se pare că nu va avea nici o piedică în drumul spre promovare în liga secundă. Pentru Unirea este un examen deosebit de greu, dar, practic, neavând ce pierde, pentru că joacă pe punctele gazdelor, nu ar fi exculs să „ciupească” cel puțin un punct. Acest lucru depinde de Szabo, Harap and co.
Antrenorul Dan Bona ar putea prezenta următoarea echipă: Ailincăi – Vlăsceanu, Luca, Săndulache, Bădițoiu – Marin, Țicalo, Păsculescu, Dorohonceanu – Szabo, Harap.
Programul celorlalte partide: Petrolul II Ploiești (14) – AFC Filipeștii de Pădure (15), FC Chitila (18) – Inter Pantelimon (17), Rapid II București (4) – Chimia Brazi (6), Victoria Brănești (7) – Tricolorul Breaza (2), Dodu București (10) – FC Sportul 1 Decembrie (12), CS Buftea (3) – ASC Clinceni (13).
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu