Rulmentul a început campania de achiziții
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 08 mai 2007
Portugheza Iulia Fereira do Sousa a semnat un contract valabil pe două sezoane cu Rulmentul Brașov. Ieri în sala de conferințe de la Hotelul Aro, conducerea CS Rulmentul - Urban Brașov a prezentat mass-mediei pri-mele transferuri ale sezonului
Portugheza Iulia Fereira do Sousa a semnat un contract valabil pe două sezoane cu Rulmentul Brașov. Ieri în sala de conferințe de la Hotelul Aro, conducerea CS Rulmentul - Urban Brașov a prezentat mass-mediei pri-mele transferuri ale sezonului.
Sezonul 2006/2007 s-a încheiat odată cu finala Cupei României, în care au evoluat cele mai bune formații din țară, Oltchim și Rulmentul. Președintele executiv al clubului de sub Tâmpa, Sorin Târcă, a prezentat situația la zi: „Anul competițional a luat sfârșit, iar obiectivele s-au îndeplinit. Am obținut locul II în campionat, am avut o participare constantă în cupele europene și am jucat în finala Cupei. Pentru ca în sezonul viitor 2007/08 să avem rezultatele scontate, ne-am orientat să începem să facem transferurile din timp. Am promis ca de fiecare dată când tratăm și rezolvăm transferul unei jucătoare vom anunța imediat. Prima achiziție care s-a concretizat este cea pe care o prezentăm astăzi și va semna în fața dumneavoastră. Este o jucătoare pe care am văzut-o acum 2-3 ani, la turneul pe care l-am disputat în Germania. Este o jucătoare care se încadrează în sistemul nostru, este inteligentă, este o luptătoare și are un caracter deosebit. Azi va semna pentru doi ani cu noi. Este vorba de jucătoarea Iulia Fereira do Sousa, născută la 26 iunie 1977 în Portugalia. Are 1,79 m. înălțime, 61 kg greutate. Evoluează tot atât de bine pe post de inter dreapta și stânga. A evoluat în Portugalia la echipa campioană, în Spania la Ferobus, în Franța la Metz și ultima dată la Astroc Sagunto, echipă care în sezonul trecut a jucat o semifinală a Cupei Campionilor. De doi ani căutăm s-o aducem la noi și de data aceasta am reușit. Este liberă de contract”.
A refuzat Germania
și Danemarca!
Sportiva portugheză a răspuns întrebărilor mass-media: „Am ales să evoluez la Rulmentul pentru că este o echipă bună, are alura de învingătoare, iar mie îmi place să câștig. Am auzit numai lucruri bune de Mariana Târcă, care a fost și o foarte bună jucătoare de la care voi avea ce învăța și-mi place să mă pregătesc cu ea. Am mai avut oferte din Germania, Danemarca și Islanda”.
Va continua campania
Președintele Rulmentul-Urban, Sorin Târcă, a mai anunțat că „după plecarea în urmă cu aproape o lună a celor două jucatoare din Turcia, Yeliz Ylmaz și Cagla Yaman, după meciul din finala Cupei, de comun acord cu jucătoarea Maija Makarenko, s-a reziliat contractul”. „În ceea ce privește ce s-a vehiculat din partea unei anumite părți a presei, referitor la portarul Kerekes Ildiko, noi nu am discutat nimic cu nimeni, iar în ceea ce le privește pe Râmbu și Goran, sunt purtate discuții care se vor finaliza în zilele următoare. Am transferat de la LPS Botoșani un inter de 17 ani, Viorica Drăguț, pe o durata de 10 ani. Nu va putea juca însă în turneul final al junioarelor I pentru că a fost legitimată după ce s-au încheiat întrecerile din campionatul regular. În zilele următoare vom anunța și alte demersuri pe care le vom face privind achiziții și jucătoarele pe care le vom aduce înapoi la echipă, din cele împrumutate la începutul sezonului”.
Au învățat din greșeli
Finanțatorul principal al echipei, Theodor Florescu, prezent la conferința de presă, a făcut unele completări: „Sper să învățăm din greșelile făcute în sezonul trecut privind politica de transferuri. Nu le vom comunica decât în momentul în care ele se vor finaliza, pentru că anul trecut am pierdut unele oportunități și am transferat ceea ce am mai găsit. Ne gândim la jucătoare tinere cu experiență însă, cam trei jucătoare pe post. Ne-am gândit și la o echipă de liga a doua, având și varianta de antrenor, o echipă puternică care oricând să dea primei echipe jucătoare de valoare. Suntem hotărâți ca în cel mult doi ani de zile să devenim o echipă de top în Europa”.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu