Rubrica despre rânduiala Utreniei din duminicile anului bisericesc

Vom desluşi împreună semnificaţiile condacului, icosului, sinaxarului sau troparului fiecărei duminici, pentru a putea identifica şi, mai apoi, înţelege cu uşurinţă aceste părţi ale Sfintei Liturghii. În fiecare joi, vom avea prilejul de a descoperi câte o perspectivă din întregul tablou ce ne prezintă vieţile sfinţilor. Astfel, vom avea întipărite atât în suflet, cât şi în minte, înţelesurile condacului şi troparului pe care le vom auzi în cadrul slujbei de duminică, 5 iunie.
CONDACUL este, în cântarea psaltică, o strofa poetică, aşezată după cântarea a treia sau a şasea a Canoanelor, care se cântă la Liturghie după troparele de la vohodul mic (preotul înconjoară masa altarului şi apoi iese din altar cu Sfânta Evanghelie). Condacul de azi, din cărţile de ritual nu e decât un rest din cele de odinioară, care erau nişte compoziţii poetice mari, poeme imnografice = unităţi narative în care se celebrau momente din viaţa şi activitatea Mântuitorului, a Sfintei Fecioare sau a diferiţilor sfinţi. Vechile condace aveau la început o strofă, care, ca fond, nu avea nimic comun cu restul strofelor, decât melodia şi refrenul. Acestă strofă poetică, izolată, mai scurtă, se numea kukulion sau proimion (antestrofă) şi este strofa care s-a păstrat până azi sub denumirea de condac.
TROPARUL este forma cea mai veche şi fundamentală a poeziei imnografice liturgice. Denumirea de tropar se dă azi unor compoziţii imnografice izolate, care prezintă pe scurt şi cântă chipul sau icoana vieţii unui sfânt (unor sfinţi), ori descriu sensul şi importanţa unui eveniment din viaţa Mântuitorului sau din istoria sfântă a mântuirii, care se comemorează în principalele sărbători din cursul anului bisericesc.