Roşia Montană – planul „B”?

Întrebarea pe care şi-o pune orice persoană de bun simţ este: dacă avem atâta aur, de ce să ni-l ia canadienii şi să nu ne rămână nouă? Nimeni nu s-a obosit – nici dintre partizanii proiectului şi nici dintre adversarii săi – să dea o explicaţie. În secolul XXI, aurul nu se mai extrage ca pe vremea romanilor – cu târnăcopul. Filoanele aurifere s-au cam epuizat şi a rămas doar zăcământul din care preţiosul metal nu se mai poate extrage decât prin tratamente chimice moderne – cu cianuri. Ştiu, sună sinistru termenul de "cianuri", dar procedeul se aplică aproape peste tot în lume, iar cianurile devin periculoase dacă sunt scăpate de sub control prin amenajări neglijente. Bun: de ce să nu facem chiar noi tipul ăsta de tratament? Pentru că nu avem tehnologie şi nici bani ca să o achiziţionăm. Noi avem doar zăcământul şi oameni dispuşi să-l exploateze. Să zicem, însă, că într-un fel sau altul, am putea obţine sumele necesare achiziţionării tehnologiei. Cum vom proceda mai departe?

În stilul clasic: guvernul va înfiinţa o companie – bineînţeles, de stat – care va lucra cum lucrează toate companiile de stat. Va avea şefi plătiţi regeşte de la buget, iar aurul, care este cel mai tentant metal, va fi furat pe toate căile posibile, în posesia Băncii Naţionale – dacă va mai avea nevoie – urmând să ajungă o cantitate care nu va justifica în nici un fel cheltuielile de exploatare. Şi ne vom trezi, în câţiva ani, că exploatarea va trebui închisă, iar minerii disponibilizaţi vor ajunge din nou în şomajul atât de binecunoscut lor.

Aveţi vreo îndoială că se va întâmpla altfel? Aveţi vreo îndoială că PETROM, dacă n-ar fi fost vândut austriecilor, n-ar fi fost azi în faliment de pe urma căpuşelilor şi a “exploatării” sale politice? Aveţi vreo îndoială că BCR-ul mai era azi una dintre băncile importante din zonă dacă tot austriecii n-o salvau din ghearele debitorilor politici? De ce s-ar întâmpla altfel cu Roşia Montană?

Desigur, se pot discuta multe pe seama unui contract care – nota bene – a fost semnat încă din 1997, de Convenţia Democratică şi a fost ajustat de guvernarea liberală a lui Tăriceanu – ca să ne referim doar la rezervele de azi ale lui Antonescu.

Pentru orice persoană cu mintea limpede este clar că abandonarea contractului ar fi mai mult decât păguboasă (Băsescu ştie reţeta, de la Bechtel) şi că cenaclul “Roşia Montană” care profită de vremea bună pentru a face carnaval prin pieţe este manipulat economic de concurenţa canadienilor. Protestatarii, săracii (vorba lui Iliescu) habar n-au ce şi cine profita de zelul lor patriotic. Cât despre politicieni, cred că momentul de buimăceală şi de dezorientare pe care-l traversează este unic şi demn de a rămâne în analele incompetenţei politice. Pentru că este inadmisibil ca atunci când te înhami la un demers atât de sensibil să nu ai nici un plan de rezervă prin care să te poţi replia pentru a nu rămâne cu pantalonii în vine. Cum s-a întâmplat acum, când în guvern premierul Ponta votează “pentru”, iar în Parlament, deputatul Ponta votează “contra”.