Romică Buia e încântător şi la 50 de ani

Fostul playmaker care a stat în probe la FC Barcelona în 1992 vorbeşte într-un interviu despre ce a simţit prima dată când s-a transferat în străinătate şi despre fotbaliştii de azi. Ultima dată director tehnic la Minaur Baia Mare, mijlocaşul cu două selecţii în naţionala României şi-a luat în serios rolul de bunic, dar îşi întreţine pasiunea pentru sport jucând fotbal-tenis, în Timişoara, oraşul care-l adula în urmă cu peste 15 ani. Mijlocaş cu o tehnică fină şi execuţii perfecte din loviturile libere, Romică Buia (foto) spune că ar putea evolua şi azi, în Liga 3. „Acum sunt bunic, am grijă de nepoţica mea, fiica lui Darius, la Timişoara. După ce am ratat promovarea în Liga 2 cu Baia Mare am luat o pauză, voi vedea când mă întorc la antrenorat. Acum joc în Timişoara fotbal-tenis, chiar se miră cei tineri pe care-i bat câţi ani am. Am amintiri frumoase de aici, m-am simţit foarte bine, spectatorii câştigau meciurile. Am bătut UTA, am bătut Steaua... Barcelona B a vrut să mă ia, am avut o şansă unică, dar n-a fost să fie. Am stat în pregătire o săptămână cu ei, am marcat două goluri într-un meci al Barcelonei B, dar nu s-a mai concretizat transferul. M-am pregătit şi cu echipa mare de câteva ori. Am ieşit la masă cu Giovani (n.r. Ioan Becali) şi cu Hristo Stoichkov, atunci i-am cunoscut şi pe Andoni Zubizareta şi Jose Mari Baquero. Marele Johann Cruyff mă urmărea cu atenţie, îi plăcea de mine. Cu muncă şi ambiţie poate că aş fi reuşit, nu voi afla niciodată, pot doar să mai fac scenarii, să interpretez momentul în fel şi chip, dar am zis că trebuie să las trecutul în urmă pentru a porni prezentul. Barcelona oferea 300.000 de dolari pe mine, dar conducătorii de la Baia Mare n-au vrut să mă dea. Un apartament cu două camere în Baia Mare era vreo 1.000 de dolari pe-atunci”.