Curs BNR

1 EUR = 4.9766 RON

1 USD = 4.5135 RON

1 GBP = 5.9447 RON

1 XAU = 385.6265 RON

1 AED = 1.2288 RON

1 AUD = 3.0880 RON

1 BGN = 2.5445 RON

1 BRL = 0.8240 RON

1 CAD = 3.3287 RON

1 CHF = 5.2945 RON

1 CNY = 0.6431 RON

1 CZK = 0.1963 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0934 RON

1 HUF = 1.2388 RON

1 INR = 0.0538 RON

1 JPY = 3.0820 RON

1 KRW = 0.3371 RON

1 MDL = 0.2579 RON

1 MXN = 0.2333 RON

1 NOK = 0.4257 RON

1 NZD = 2.7994 RON

1 PLN = 1.1541 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0475 RON

1 SEK = 0.4386 RON

1 TRY = 0.1319 RON

1 UAH = 0.1096 RON

1 XDR = 6.0718 RON

1 ZAR = 0.2587 RON

Editia 8279 - 08 oct 09:52

ROMATSA: „Dacă voiaţi control aerian de la Braşov, aeroportul se deschidea în 2026”

Autor:

Publicat la 30 octombrie 2023

„Ca să fie deschis non-stop şi să fie rentabil, un aeroport ar trebui să aibă 30 de curse pe zi”

ROMATSA: „Dacă voiaţi control aerian de la Braşov, aeroportul se deschidea în 2026”

Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, deschis pe 15 iunie, a pus pe jar nu doar braşovenii, ci şi autorităţile din România. Soluţia găsită de a avea un turn de control remote, operat de la Arad, a născut multiple nemulţumiri în rândul locuitorilor, care, mânaţi de un naţionalism local, şi-ar fi dorit ca totul să se realizeze „in house”.
Florin Manta, directorul Centrului de Dirijare a Zborurilor DSNAR Arad, spune, pentru BizBraşov.ro, că „dacă era să se facă un turn de control aici, Aeroportul de la Ghimbav s-ar fi deschis în 2026”.

„Un an ia doar procesul de selecţie, iar alţi doi pregătirea”
„Un an ia doar procesul de selecţie, iar alţi doi pregătirea celor 30 de angajaţi care ar fi trebuit să facă parte din echipa direcţiei de control al zborurilor de la Braşov”, spune Manta. Bani pe care Braşovul i-ar fi pierdut constant doar cu pregătirea, nu mai vorbim şi de întreţinerea pistei şi clădirilor construite deja.
„Nu poţi să acorzi licenţă de controlor de zbor pe un aeroport decât în momentul în care aeroportul este finalizat şi se poate zbura pe el. Noi nu puteam să luăm oameni şi să îi mutăm aici de la alte aeroporturi, aşa că am fi lansat doar propunerea ca oamenii să se mute aici. Şi nu îţi vine nimeni, că toţi au familii şi case în locurile în care dirijează acum”, a explicat şi Adrian Cojoc, directorul ROMATSA.

Deschiderea aeroportului putea să nu mai aibă loc pe 15 iunie
Şi, totuşi, deschiderea aeroportului putea să nu mai aibă loc pe 15 iunie. Asta pentru că, chiar cu trei zile înainte, unul din membri echipei controlorilor de trafic alocaţi şi pregătiţi de Arad pentru Aeroportul de la Braşov a decedat. „A fost momentul în care am crezut că abandonăm ideea aeroportului de la Braşov”, a spus Cojoc.

Vor fi 16 ore
Acesta a mai spus că de la mijlocul lunii ianuarie programul aeroportului va fi extins de la 12 la 16 ore, ceea ce va face ca operatorii aerieni să fie mai atraşi de ideea de a cuprinde Braşovul ca şi destinaţie în programul lor.

Lufthansa, un mesaj puternic
În plus, posibilitatea ca Lufthansa să opereze curse regulate de la Braşov spre Munchen sau Frankfurt transmite un mesaj puternic celorlalte companii aeriene. „Interesul companiilor aeriene este ca avioanele lor să fie în aer cât mai mult timp. Un program de 16 ore permite chiar trei rotaţii pe zi pentru o aeronavă pe anumite destinaţii”, explică specialiştii citaţi.

Profitabil la 30 de curse pe zi
Cu toate acestea, un eventual program non-stop al aeroportului nu ar fi viabil şi profitabil decât în momentul în care vor exista 30 de curse pe zi – de pasageri şi de marfă.
Aeroportul Braşov este, momentan, singurul din România care este taxat de ROMATSA pentru serviciile prestate. „Vorbim de 5 milioane de lei. Dar deocamdată am emis facturi şi nu am primit banii. Aceste taxe vor fi extinse şi la nivelul celorlalte aeroporturi, pregătim un proiect de lege în acest sens, pentru că noi trebuie să ne întreţinem. Nu funcţionăm pe ideea de profit, dar nu ar trebui să avem nici găuri care să ne destabilizeze financiar”, a mai spus Cojoc.

Austrian Airlines ar fi vrut să mute unul din zborurile de pe Otopeni la Braşov
Potrivit unor surse din piaţa aeriană, Austrian Airlines ar fi dorit să mute unul din cele trei zboruri zilnice de la Otopeni la Braşov. „Dar nu au fost lăsaţi politic…”, susţin sursele citate.
Pe de altă parte, anunţatele curse către Bari sau către Palermo nu au o bază în realitate, deoarece primarul Ghimbavului, Ionel Fliundra, cel care anunţă astfel de năstruşnicii, încă nu şi-a făcut o companie aeriană. „Discuţiile despre deschiderea unei destinaţii ar trebui să aibă loc între aeroport şi o companie aeriană, nu între un primar şi alttul sau între un aeroport şi altul”, mai spus sursele. De aici şi bâlba cu zborul către Paris care ar fi urmat să fie operat de la Braşov, discuţiile având loc cu reprezentanţi ai Ambasadei Franceze, care, diplomaţi fiind, ar fi comunicat că ei sunt deschişi la idee, doar că au uitat să mai transmită şi companiei aeriene doleanţele autorităţilor braşovene. (BizBraşov.ro)



Primul zbor militar important de pe Aeroportul Braşov
Primul zbor militar important operat pe aeroportul din Braşov a avut loc vineri, 27 octombrie 2023. La ora locală 13:35, un avion militar de tip Airbus A400M al Forţelor Aeriene Belgiene a aterizat pe pista aeroportului din Braşov, scrie publicaţia specizţizată în domeniul aviaţiei Boarding Pass.
Înainte de aterizare, avionul belgienilor a aşteptat în aer aproximativ 10 minute, până când zborul Wizz Air a decolat de la aeroportul braşovean spre aeroportul Luton din Londra (Marea Britanie).
Originea zborului, care a avut o durată de două ore şi 43 de minute, a fost aeroportul Zaventem din capitala Belgiei.
Ulterior, după aproximativ 50 de minute petrecute la sol, avionul militar a decolat de la Braşov spre baza aeriană de la Câmpia Turzii, durata zborului respectiv fiind de 35 de minute. (M.B.)

Germanii de la Lufthansa decid în decembrie dacă din martie 2024 vor efectua zboruri de la Braşov
Compania aeriană Lufthansa ar urma să decidă în luna decembrie dacă din martie 2024 va efectua zboruri către Braşov, susţine Răzvan Dencescu, director executiv al Kron-Tour Lufthansa City Center. Sunt luate în calcul una dintre destinaţiile Munchen sau Frankfurt. „Este foarte bine, deoarece de acolo sunt legături către toată lumea”, a explicat Dencescu.
Decizia Lufthansa este legată de identificarea unei aeronave disponibile cu rotaţia potrivită, iar extinderea programului Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav de la 12 la 16 ore ar putea face acest lucru mult mai uşor posibil. „Noi am propus un avion Airbus, care are 180 – 200 de locuri. La Sibiu, ei zboară cu un avion cu o capacitate de aproximativ 90 de locuri”, mai spune Dencescu.
Totodată, Răzvan Dencescu a precizat că este puţin probabil ca avioanele companiei FlyLili să zboare din decembrie de pe Aeroportul Braşov, deşi aceasta anunţase ca foarte posibilă această situaţie. „Dar intenţia este foarte clară de a efectua zboruri de la Braşov, de anul viitor. Va fi o experienţă de zbor diferită deoarece cabina de zbor va fi una ultramodernă”, a mai spus Dencescu.
Acesta a mai precizat că are semnale că odată cu extinderea programului aeroportului de la 12 la 16 ore mai multe companii să aibă intenţia de a zbura de sub Tâmpa, având în vedere că reuşesc să prindă rotaţii complete pe destinaţii variate. (BizBraşov.ro)
 

Comentarii

'Ariciul'

2023-10-30 17:16:20


'Oare individul acesta numit Florin Manta aude ce spune? \"un an pt selectie si doi pt pregatirea a 30 de controlori pentru Brasaov\" Greu de inghitit asa gogosi!'

'mihai'

2023-10-30 08:49:22


'As avea mai multe intrebari pentru aceste doua obiecte de imbracaminte (cojoc si manta), dar ma opresc la una : daca aeroportul din Arad are 3 zboruri/saptamana de ce are program zilnic 24/24?'

'Lazar'

2023-10-30 08:04:35


'D-le Cojoc nu va mai vaicariti atat ci mai degraba sa ne spuneti cat castigati si cat castiga lunar un controlor de zbor.Astept sa spuneti.'

'Aurel Amalinei'

2023-10-30 07:59:54


'Manta esti un mincinos, Braasovul are academie de aviatie la brasov unde pregateste si naviganti,asa ca mucles cu minciuna '

'Barbu Gh.'

2023-10-30 05:39:00


'De ce zboruri militare ale trupelor de ocupație? Păi acest cosmodrom este făcut cu banii brașovenilor.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie