Românii au talent la grozăvii

Doar ce s-a întâmplat în ultima săptămână reprezintă un capitol sugestiv al serialului ororilor din România. „Știrile de la ora 5” s-au extins în întregul program al zilei și nu putem să nu ne cutremurăm în fața a ceea ce se întâmplă într-o societate pe care ne obișnuisem să o considerăm blândă, tolerantă și cu frica lui Dumnezeu. Stagiunea a debutat cu groaznica întâmplare de la Tarnița. Un individ dezamăgit de viață și de neveste nu vede altă ieșire din situația în care se află decât răzbunându-se pe acestea. Cum? Aruncându-se în apa înghețată a unui lac împreună cu cei doi copii ai săi. Nu înainte însă de a-și înregistra ultimele gânduri și de a-și anunța teribila faptă. Un copil cu handicap de 13 ani și un altul de trei își urmează neștiutori părintele pe gheața care se crapă sub picioarele lor, înghițindu-i în adâncuri. O mamă a șase copii are revelația că cel de-al șaptelea, sugar, este creația diavolului. Nu stă pe gânduri și, cu o secure, îl decapitează, după care îl pune în pungi pe care le aruncă la gunoi. Totul sub ochii celorlalți copii... Un fost polițist, cu permis de port-armă și cu probleme matrimoniale, nu acceptă ideea divorțului dat de o soție sătulă de violențele sale. O hărțuiește, o amenință și, în cele din urmă, o împușcă cu sânge rece la locul de muncă. Într-un salon de coafură plin de clienți. Răzbunarea sa dementă se extinde asupra celor aflați acolo, cu treabă sau din întâmplare, care sunt vânați precum copiii de pe insula Utoya, de către sinistrul Breivik. Doi morți și sase răniți rezultă din utilizarea întregii muniții din încărcător. Stai și te întrebi cum de se pot întâmpla asemenea lucruri într-o țară în care credința în Dumnezeu, afișată la orice hram sau sărbătoare religioasă, este dominantă? Îmi amintesc faptul că, în calitate de reporter la „Informația Bucureștiului”, înainte de 89, am redactat o perioadă cea mai populară rubrică a momentului: „Aflăm de la Miliția Capitalei”. Era faptul divers al vremii, oferit cu parcimonie și cu infinite precauții. Aveam privilegiul rar să pot citi aproape toate telegramele centralizate referitoare la infracțiunile care se produceau în perioada respectivă. Lumina tiparului vedeau doar știri banale. Dar lectura exhaustivă îmi permitea să am o imagine a celor mai grave evenimente. Crimele erau rare și, de regulă, se produceau la țară, ca rezultat al beției, între vecini sau cunoscuți. Evenimente de calibrul criminalului în serie, Râmaru, erau rare și nu erau popularizate, spre „a nu stârni panică în rândul populației.” Mai puțin cuvioasă pe vremea aceea, lumea era, parcă, mai liniștită și mai puțin predispusă la comiterea de fapte atroce. Nu reușesc să înțeleg exact ceea ce s-a întâmplat ca să poată determina escalada de astăzi. Unul din factori – înclin să cred, pentru că este comun celor trei cazuri descrise aici – este psihologic. Este vorba de alienarea tot mai pronunțată la care este supusă o întreagă categorie de oameni. Alienare care vine pe fondul dificultăților vieții de fiecare zi, a nesiguranței și a sentimentului lipsei de protecție, a presiunii exercitate de noile mecanisme economice ce amenință să modifice dramatic cursul existenței indivizilor. În toate cele trei cazuri psihicul făptuitorilor este grav afectat, fără ca acest lucru să dea de gândit celor din jur și să determine vreo intervenție. Cert, românii au talent la grozăvii. Și nimic nu-i împieidică să-și exercite talentul.