România: paradisul fiscal al bogaților!

Probabil că nicăieri în lumea civilizată nu este mai ușor să fii bogat ca în România. Nu mai contează cum ai strâns averea (știți povestea cu milionarul american care ruga să nu fie întrebat cum a făcut primul milion), deși în scurta noastră istorie, de doar două decenii, traseul parcurs de fiecare bogătaș poate fi reconstituit cu relativă ușurință. Contează doar că ai o avere la care strămoșii tăi n-ar fi visat și că aceasta joacă un rol important în viața ta. Pretutindeni în lume, vechile averi s-au așezat pe un făgaș de civilizație și normalitate, din rândul oamenilor cu bani desprinzându-se câțiva dintre campionii carității. Bogăția nu mai este acolo un scop în sine, oamenii au învățat să conviețuiască cu starea asta și nu toți devin paranoici. Sunt celebre cazurile de oameni super-bogați care duc o viață absolut obișnuită. Extravaganțele sunt, cel mai adesea, atributul noilor îmbogățiți sau al celor care reușesc acest lucru prin mijloace nu tocmai ortodoxe. În România se poate desprinde deja un portret-robot al bogătașului autohton. Cel mai adesea provine dintr-un mediu defavorizat de principiile și exigențele comunismului. Categoria „bișnițarilor”, a celor cu inițiativă și cu putere de risc, pe care erau însă nevoiți să și le țină în frâu pentru a nu intra în conflict cu principiile societăți egalitariste. O dată desprinși din aceste restricții, s-au desfășurat și au început să acumuleze, într-un proces cel mai adesea fără reguli sau cu reguli ignorate. Cea mai pertinentă caracteristică a acestui „om nou” este nevoia imperioasă de a-și etala bunăstarea: cu cât mașina pe care și-o cumpără este mai mare, mai puternică și mai scumpă, cu atât aceste calități se răsfrâng asupra persoanei sale. Cu cât vila are mai multe camere și mai multe utilități pe care nu ajunge să le folosească, cu atât sentimentul său de intangibilitate crește. Atunci când nu reușește să-și ridice nevasta la standardele noii sale condiții, renunță la ea și-și ia o amantă cât mai decorativă și cât mai costisitoare. Face lungi și dese sesiuni de shopping în orașele și magazinele cele mai scumpe, de unde aduce produse pe care să le etaleze la ocaziile festive. Cu cât un obiect e mai scump, cu atât mai puțin va conta dacă-i folosește la ceva. Important e că-l posedă și-l poate arăta „concurenței” . Arde de dorința de a fi înregimentat în detașamentele mondene care hrănesc cu știri extravagante publicațiile tabloide și televiziunile dedicate. Treptat, banii îi dau convingerea că este mai frumos, mai deștept și cu mai multe drepturi decât restul lumii. Bogătășul de azi este cobaiul guvernării: aceasta îl protejează și-l ajută din toate puterile sale liberale să-și ducă viața în cele mai bune condiții. Îl sprijină pentru ca traiul superîndestulat să-l coste cât mai puțin posibil, prin politica relaxată la adresa produselor și serviciilor de lux, care în România par să meargă cel mai bine. Cota unică de impozitare, pentru ei devenită cotă unică de îmbogățire, este formula magică ce face ca luxul în România să fie mai ieftin ca oriunde altundeva. Egalitatea în fața fiscului reușește miracolul de a-i face pe bogați mai bogați. Iar pe săraci mai săraci. Trăim într-un paradis fiscal care este, în același timp, și un infern. Depinde de unde privești problema.