România în camera de gazare...

Creșterea prețului gazelor naturale, de la începutul acestei luni, riscă să se transforme într-un veritabil genocid al românilor. Nu al tuturor, ci al celor care și-au făcut iluzii că încălzirea pe bază de gaze îi va scăpa de frigul moștenit în oase de pe vremea lui Ceaușescu. După 1990, odată cu colapsul-economic-al termoficării, a luat avânt înlocuirea acesteia cu centrale de apartament. Gazele erau încă subvenționate și nici piața mondială nu reacționase violent la multiplele crize prin care treceam. Au fost vreo 10 ani de aur pentru negustorii de echipamente și pentru instalatori. Părea să se fi instalat acea atmosferă caldă, după care tânjiseră atâta vreme oamenii speriați de frigul, foamea și frica ce făcuseră ravagii în ultimii ani de comunism. N-a fost însă nevoie să treacă prea mult pentru ca aceiași nemulțumiți-mulțumiți să constate că nici capitalismul nu e raiul pe pământ. Prețul gazelor a crescut continuu și, odată cu el, butonul căldurii s-a răsucit tot mai mult spre zero. Deja, în multe locuințe de oameni cu venituri mici, centrala de apartament s-a transformat într-o mobilă ornată cu dantele și bibelouri. În case este din nou frig și perspectiva pe care o aduce noul preț este una care le îngheață oamenilor și bruma de speranță cu care au mai rămas. Cei care au putut s-au întors la termoficare. Ceilalți, ca pe vremuri, pun o haină în plus și urmăresc cu spaimă buletinele meteorologice. Și-au fă- cut-o cu mâna lor!-ar putea să spună cel care stă comod în fața șemineului, fără grija facturii. Dar se înșeală. Figura le-a făcut-o un stat incapabil să-și prevadă o politică pe termen lung, să-și stabilească prioritățile și căile de atingere a lor. În locul unor dezbateri sau a unor proiecte realiste, reprezentanții autorităților au asistat pasivi la toată această agitație buimacă ce-i aduce acum pe cei mai defavorizați dintre semenii noștri în situația de a aprecia lucrurile ca pe o amenințare mortală: veritabilă cameră de gazare!