România – Casa Mariei, casa lui Maryam. Manifest pentru o ţară care trebuie ocrotită şi protejată

Autor: Prof. dr. Liviu Pandele
Redactor-şef Ştiri ABC, Balkan News,
Senior editor Kamkam Media – Londra, UK
Membru UZPR

Există popoare care îşi definesc identitatea prin forţă. Altele prin cuceriri. Altele prin bogăţie. România are o altă chemare: chemarea de a fi casă. Casă a rugăciunii. Casă a mamei. Casă a credinţei. Casă de refugiu în caz de restrişte şi război. O casă în care să vii şi să rămâi. Pentru creştini şi musulmani. Un tărâm al convieţuirii, un spaţiu al echilibrului.
Ni s-a spus că suntem „Grădina Maicii Domnului”. Dar o grădină nu este un titlu onorific. Este o responsabilitate. O grădină trebuie păzită. O casă trebuie apărată.
În Biblie, Maria rosteşte cuvintele care au schimbat istoria:
„Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău.” (Luca 1:38)
Este un act de curaj. De acceptare. De încredere totală în voia lui Dumnezeu.
În Coran, Maryam este descrisă astfel:
„O, Maria! Allah te-a ales şi te-a curăţit şi te-a ales peste femeile lumilor.” (Sura 3:42)
Şi mai departe: „Şi am făcut-o pe ea şi pe fiul ei un semn pentru lumi.” (Sura 21:91)
Două revelaţii. Două tradiţii. Acelaşi nume rostit cu veneraţie: Maria. Maryam.
Dacă România este legată simbolic de ea, atunci această ţară nu poate fi un spaţiu al dezbinării. Nu poate fi un teritoriu al fricii. Nu poate fi o casă în care fraţii se suspectează unii pe alţii pentru felul în care Îl numesc pe Dumnezeu.
În Evanghelie stă scris: „Fericiţi făcătorii de pace, căci ei fiii lui Dumnezeu se vor chema.” (Matei 5:9)
Iar în Coran citim: „O, oameni! Noi v-am creat dintr-un bărbat şi o femeie şi v-am făcut popoare şi triburi ca să vă cunoaşteţi.” (Sura 49:13)
Nu ca să vă urâţi. Nu ca să vă dominaţi. Ci ca să vă cunoaşteţi.
România este locul unde clopotul şi chemarea la rugăciune au împărţit acelaşi orizont. Unde biserici şi moschei au stat sub acelaşi cer. Unde identitatea nu a fost uniformitate, ci convieţuire.
Acest text nu este doar o reflecţie. Este un manifest. Este un apel la protecţie: să protejăm România de transformarea credinţei în armă politică, de radicalismul care vrea să ne înveţe că diferenţa este un pericol, de cinismul care ironizează sacrul, de uitare şi de fragmentarea interioară. Să o protejăm de tentaţia de a transforma identitatea religioasă într-un zid şi de discursurile care ne învaţă că „celălalt” este pericolul.
Dacă Maria este mamă în tradiţia creştină şi Maryam este model de puritate în tradiţia islamică, atunci, simbolic, această ţară poate fi casa unei mame comune a credinţei. Iar casa mamei nu este loc de ceartă. Este loc de adăpost.
Isus spune în Biblie: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Marcu 12:31)
Coranul afirmă: „Allah porunceşte dreptatea, binefacerea şi dărnicia.” (Sura 16:90)
Dreptate. Iubire. Milă. Acestea sunt cărămizile unei case durabile.
România nu trebuie protejată doar de ameninţări externe. Trebuie protejată şi de fragmentarea interioară, de tentaţia de a transforma identitatea religioasă într-un zid şi de discursurile care ne învaţă că „celălalt” este pericolul.
Dacă vrem să spunem că această ţară este casa Mariei, atunci trebuie să o păstrăm demnă de ea: curată în intenţie, fermă în credinţă, dar deschisă în inimă.
Manifestul acesta spune clar că România este casă pentru creştini, este casă pentru musulmani, este casă pentru toţi cei care respectă legea, cred în bine şi iubesc acest pământ.
Nu este slăbiciune să protejezi convieţuirea. Este maturitate.
Nu este trădare să recunoşti demnitatea celuilalt. Este forţă spirituală.
În Biblie citim: „Dacă Domnul nu zideşte casa, în zadar lucrează cei ce o zidesc.” (Psalmul 127:1)
Şi în Coran: „Allah este Cel mai bun ocrotitor.” (Sura 12:64)
O casă adevărată nu se apără prin ură. Se apără prin dreptate, prin lege, prin respect reciproc, prin credinţă trăită autentic, nu instrumentalizată.
România trebuie ocrotită ca o casă a credinţei, nu confiscată ca o cetate a exclusivităţii. Trebuie păstrată ca spaţiu al dialogului, nu împinsă spre fractură. A proteja România înseamnă a apăra libertatea religioasă, a cultiva respectul între confesiuni, a sancţiona extremismul, indiferent de formă, şi a păstra echilibrul între tradiţie şi demnitatea fiecărei persoane.
O mamă îşi strânge copiii aproape. Nu îi împarte în tabere. Dacă invocăm numele Mariei sau al lui Maryam asupra acestei ţări, atunci trebuie să fim demni de acel nume.
România nu este perfectă, dar poate fi matură.
Nu este fără răni, dar poate fi vindecătoare.
Nu este lipsită de tensiuni, dar poate alege pacea.
Aceasta este chemarea: să fim păzitori ai casei, să fim grădinari ai grădinii, să fim făcători de pace, pentru ca România să rămână casă; pentru ca numele Mariei şi al lui Maryam să nu fie simbol de divizare, ci de ocrotire; pentru ca această ţară să fie, cu adevărat, adăpost pentru toţi cei care cred şi respectă.
O casă nu se moşteneşte pasiv. Se apără activ. Se ocroteşte sub semnul Mariei: cu credinţă, cu luciditate, cu responsabilitate.