banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8659 - 13 mai 10:33

România are cea mai ieftină mâncare din UE

Autor:

Publicat la 28 iulie 2023

România are cea mai ieftină mâncare din UE

România a înregistrat anul trecut cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final al gospodăriilor populaţiei din statele membre UE, acesta fiind cu 42% mai mic decât media UE, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate recent.
România este urmată de Bulgaria (41% sub media UE) şi Polonia (38% sub media UE).
Pe de altă parte, cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei s-a înregistrat în Irlanda (46% peste media UE), urmată de Danemarca (45% peste media UE), Luxemburg (37% peste media UE) şi Finlanda (27% peste media UE).
„Indicii nivelului preţurilor exprimă câte unităţi din aceeaşi monedă sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri şi servicii în ţări diferite, pentru fiecare grupă de bunuri şi servicii. În anul 2022, pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului final se plătesc 100 euro la nivelul Uniunii Europene, 146 euro în Irlanda şi 58 euro în România”, explică documentul publicat de INS.
Statistica citează, în context, un comunicat Eurostat potrivit căruia România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice” (72%), urmată de Polonia (73%) iar la polul opus se află Danemarca şi Luxemburg, cu cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru această grupă de produse (121%).
Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupele „Băuturi alcoolice şi tutun” (66%), „Îmbrăcăminte şi încălţăminte” (80%) şi „Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (37%), urmată de Polonia, pentru grupele „Băuturi alcoolice şi tutun” (73%) şi „Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (40%).
Danemarca are cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru produsele cuprinse în grupa „Îmbrăcăminte şi încălţăminte” (133%), iar Irlanda este cea mai scumpă ţară din UE la produsele din grupele „Băuturi alcoolice şi tutun” (216%) şi respectiv „Întreţinerea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (212%).
România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic şi întreţinerea curentă a locuinţei” (70%) dintre ţările UE, alături de Bulgaria (71%).
Ungaria rămâne cel mai ieftin stat membru pentru grupele „Transport” (72%) şi „Recreere şi cultură” (64%) iar Bulgaria înregistrează cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa servicii de cazare şi restaurante (51%).
Luxemburg are cel mai mare nivel al preţurilor pentru „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic şi întreţinerea curentă a locuinţei” (126%) dintre statele membre. În ceea ce priveşte grupa „Transport”, Danemarca (127%) şi Suedia (126%) sunt cele mai scumpe ţări din UE.
Danemarca se detaşează de restul statelor membre, fiind cea mai scumpă ţară la grupa „Recreere şi cultură” (141%) şi la serviciile de cazare şi restaurante (156%).
România, împreună cu Portugalia şi Ungaria înregistrează aceeaşi valoare a indicelui de volum al PIB pe locuitor, calculat pe baza PPC şi se situează la nivelul de 77% faţă de media Uniunii Europene. Cea mai mică valoare a Produsului Intern Brut pe locuitor, în anul 2022, a fost înregistrată de Bulgaria, cu 41% sub media UE. Cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe locuitor din Uniunea Europeană a fost înregistrat de Luxemburg, acesta depăşind media UE cu 161%.

+0 -5

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie