Ediția 21 a mondialului de handbal masculin și-a încheiat prima parte - jocurile din grupele preliminare. Un campionat care a avut numeroase surprize
Ediția 21 a mondialului de handbal masculin și-a încheiat prima parte - jocurile din grupele preliminare. Un campionat care a avut numeroase surprize. Trei foste campioane mondiale au rămas să-și continue activitatea în turneul de consolare, dotat cu trofeul Cupa Președintelui. Spania, campioana mondială din 2005, a fost depășită în grupa B, în ultimul meci, de formația Coreei de Sud. În aceeași grupă, gazdele croate au învins Suedia, quadruplă campioană mondială. În grupa C, surpriza a produs-o Macedonia, care a învins în ultima etapă Rusia, triplă campioană mondială, trimițând-o în grupa de consolare. În duelul finalistelor de acum doi ani, Germania a învins Polonia, ambele mergând în principală. Grupa D a programat derby-ul nordic, în care campioana europeană Danemarca i-a învins pe vecinii norvegieni. Revenind la grupa A, România nu a avut forța să treacă peste debutanții slovaci. Tricolorii au jucat numai 35 de minute și s-au stins, cedând pe final la un scor care nu se anticipa. De astăzi încep partidele din cele două grupe principale, la Zagreb și Zadar, și grupele de consolare, la Pola și Porec. În aceste grupe, rezultatele din grupele preliminare se iau în considerare.
Grupa A
Mai mult nu se poate
România – Slovacia 23-28 (13-12)
România: Rudi Stănescu (Mihai Popescu) – Valentin Ghionea 5, Eremia Pârâianu 5, Adrian Petrea 3, George Buricea 2, Marius Stavrositu 2, Rareș Jurcă 2, Sandu Iacob 2, Florin Nicolae 1, Gheorghe Irimescu 1, Laurențiu Toma, Dan Rohozneanu, Marius Cozma. Antrenor: Omer Aihan.
Slovacia: Richard Stachl (Paul Teodor) – Peter Kukucka 8, Daniel Valo 6, Martin Stranovsky 5, Radoslav Antl 4, Frantisek Sulc 2, Tomas Stranovsky 5, Radovan Pekar 1, Andrei Petro, Michal Kopco, Csaba Szucs.
Arbitri: P. Olsen – L. Pedersen (Danemarca).
Meciul care trebuia să stabilească a treia clasată în grupa A a fost practic o copie a situației care a fost în meciul cu Ungaria. România a avut și atunci, și acum o primă repriză cu o apărare bine organizată și cu un atac în trombă. Și atunci, și acum românii au condus detașat, dar așa cum s-au stins atunci, așa s-au stins și de data aceasta. Atunci, totul a fost bine 40 de minute. De data aceasta, din minutul 35, când Martin Stranovsky a preluat conducerea, treptat ne-am prăbușit. Pare anapoda, faulturi inutile, ratări monumentale și, colac peste pupăză, nici Rudi Stănescu nu a mai fost eroul meciurilor anterioare. Slovacii au trăit prin Peter Kukucka și Daniel Valo, dar și prin portarul Richard Stochl, care a avut un procentaj net superior lui Stănescu. Obiectivul, de a intra în grupele principale, nu a fost atins, pentru că am evoluat sub nivelul primelor trei clasate. În continuare, România va evolua în turneul de consolare, dotat cu Cupa Președintelui.
Sandu Iacob:
„Din păcate, asta
ne este valoarea!”
Căpitanul naționalei masculine de handbal a României, Sandu Iacob, a declarat, joi, după înfrângerea suferită în fața Slovaciei, scor 23-28, că greșelile multe și diferența de valoare au făcut diferența pe teren și astfel s-a ratat calificarea în grupele principale ale CM 2009.
„Din păcate, asta ne e valoarea. Am greșit mult, greșeli care ne-au costat. Nu trebuie să facem o tragedie din asta, iar Slovacia a fost mai bună ca noi astăzi”, a afirmat Sandu Iacob.
Interul Rareș Jurcă a spus că eșecul a venit în urma lipsei prezențelor la turneele finale: „Nu cred că se pune problema că n-am avut determinare și dorință. S-a văzut acest lucru în teren. Probabil că și lipsa noastră de experiență și-a spus cuvântul. Vreau să mulțumesc suporterilor care au fost alături de noi tot timpul cât am stat la Osijek”.
Selecționerul Aihan Omer a opinat că a venit momentul ca sistemul competițional din România să se schimbe: „Se pare că băieții nu pot ține ritmul a cinci zile de competiție. Mai avem mult de muncit până la a juca la un asemenea nivel. Cred că ar trebui schimbat sistemul competițional din țară, în sensul organizării turneelor de sală, pentru a putea fi în priză la asemenea competiții. De-acum înainte știm ce ne așteaptă, pentru că dorință a existat, nebunie a existat, însă puterea și clarviziunea din faza finalizării au lipsit. Slovacii au un lot de 16 jucători, din care 14 joacă titulari la echipe puternice din Europa. Noi avem 2-3 și nici ăia nu joacă titulari”.
Slovacul Kukucka a fost declarat jucătorul meciului care a calificat naționala țării sale în faza următoare a competiției.
Paleu a demisionat
Vicepreședintele Federației Române de Handbal (FRH), Petre Paleu, a declarat, ieri, că a demisionat și că va rămâne un sponsor simbolic la naționala masculină de handbal, atâta timp cât aceasta va fi pregătită de Aihan Omer. „Am spus că voi demisiona și am făcut-o. Voi rămâne cu sufletul alături de echipa națională, ca un sponsor simbolic, dar numai atâta timp cât pe bancă va fi Aihan Omer. Cei mai mulți bani îi voi investi în echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț”, a afirmat Petre Paleu.
Acesta a ocupat funcția de vicepreședinte al Federației Române de Handbal din 2004. El s-a implicat foarte mult în activitățile naționalei masculine și l-a susținut pe Aihan Omer atunci când aceasta era propus la funcția de selecționer.
Argentina – Australia 36-16 (15-8)
Argentina: Mathias Schulz (Fernando Garcia) – Torres Facundo 7, Federico Pizzaro 6, Sergio Crevatin 4, Pablo Portela 4, Andres Kogovsek 4, Agustin Vidal 3, Gonzalo Viscovich 2, Damian Migueles 2, Mariano Castro 2, Sebastian Simonet 1, Leonardo Querin 1.
Australia: Ognjen Latinovic (Dimitrios Varkanistas) – Tommy Fletcher 4, Taip Ramadan 3, Nemanja Subotic 3, Bevant Calvert 3, James Blondell 2, Daniel Kelly 1, Michael Thomas, Lee Shofield, Ognjen Matic, Dragan Jerkov. Sud-americanii s-au dovedit net superiori australienilor. Comparând apărarea acestora cu cea a tricolorilor, este o diferență de patru goluri. Dacă argentinienilor le-au înscris 16 goluri, românilor 20, deci…
Franța – Ungaria 27-22 (13-8)
Franța: Thierry Omeyer – Jerome Fernandez 5, Daniel Narcisse 5, Nikola Karabatic 5, Luc Abalo 4, Michael Guigou 3, Guillaume Gille 2, Cedric Sorhaindo 2, Didier Dinart 1.
Ungaria: Nenad Puljezevic (Nandor Fazekaș) – Gyula Gal 5, Ferenc Ilyeș 4, Laszlo Nagy 4, Szabolcs Toro 3, Gabor Csaszar 2, Tamas Ivancsik 2, Nikola Eklemovic 2.
Meci liniștit, cu avantaj pentru „cocoși”, care din minutul 17, de la 5-4, au ajuns la 11-4, în min. 24.
Grupa B
Kuweit – Cuba 23-26 (9-12)
Ambele formații ocupă ultimele locuri ale grupei și se gândesc de pe acum la turneul inferior. Cubanezii au condus din minutul 7, conducere pe care nu au mai cedat-o până la final.
O nouă surpriză la Split
Spania – Coreea de Sud
23-24 (15-14)
Cu o evoluție modestă în acest campionat, spaniolii au mai comis un pocinog, nereușind victoria care să-i propulseze în grupa principală. Coreenii au preluat conducerea în min. 5 (3-2), dar spaniolii și-au revenit și au condus la pauză. O repriză secundă echilibrată a permis asiaticilor ca pe final să obțină un succes neașteptat.
Croația – Suedia 30-26 (14-13)
Derby-ul grupei B de la Split a revenit gazdelor, care au avut o a doua repriză mai bună. După ce în prima s-a mers cap la cap, în cea de-a doua, după cinci minute, croații aveau deja trei goluri avans, avantaj pe care l-au păstrat, chiar pe merit, la patru la final.
Grupa C
Rusia, eliminată
Macedonia – Rusia 36-30 (15-14)
Regresul Rusiei este evident. Victoria Macedoniei nu ar fi o surpriză dacă ne gândim că învinsese și Polonia, dar diferența frapează. Rușii au condus în majoritatea timpului în prima repriză, dar în ultimul minut macedonenii au egalat și au preluat conducerea. La reluare, rușii au cedat complet și nu au mai avut forța de a reveni. Cu această înfrângere, Rusia a pierdut calificarea în turneul principal.
Reeditarea finalei
de acum doi ani
Germania – Polonia 30-23 (14-11)
Partida de al Varazdin a constituit reeditarea meciurilor de la turneul final de acum doi ani. În grupe au învins polonezii, iar în finala campionatului mondial au învins germanii. De data aceasta, nemții au condus permanent, obținând o victorie comodă.
Tunisia – Algeria 36-25 (18-11)
Victorie parafată încă din prima repriză, dominată de tunisieni. Algerienii nu au făcut altceva decât să limiteze proporțiile scorului, dar în ultimele 10 minute au cedat complet.
Grupa D
Serbia – Arabia Saudită 38-29 (21-13)
Fără să forțeze, sârbii s-au impus în fața arabilor și au pășit în grupa principală nestingheriți.
Egipt – Brazilia 25-22 (13-6)
După o primă repriză cu goluri puține, 19, la reluare, brazilienii au forțat egalarea. Au câștigat repriza secundă, dar nu au reușit nici măcar egalarea. A fost un duel africano – sud-american.
Danemarca – Norvegia
32-38 (16-14)
Derby-ul nordic a revenit campionilor Europei, care au avut un finish de reprize mai bun. Norvegienii au avut inițiativa timp de 25 de minute, după care au cedat.
România, în grupa I
de consolare
Grupa I de consolare de la Pola are în componență două foste campioane mondiale, quadrupla învingătoare România și campioana ediției din 2005, Spania.
Din cealaltă grupă de consolare face parte Rusia, care la începutul turneului final era acreditată printre favorite.
Astăzi au loc meciurile:
Grupa I: Argentina – Kuweit; Australia – Spania și România - Cuba (ora 20:00 TVR2);
Grupa II: Tunsia – Arabia; Algeria – Egipt; Rusia – Brazilia.
În grupele principale, un meci de mare atracție are loc la Zagreb, între Franța și Suedia. În aceeași grupă se mai dispută: Slovacia – Coreea de Sud și Ungaria – Croația.
În grupa a II-a, de la Zadar, au loc partidele: Polonia – Serbia; Macedonia – Danemarca și Germania – Norvegia.
Adaugă un comentariu