România a fost prezentă în Franţa pentru a treia oară la turneul final

Succesul ediţiei a II-a a Cupei Mondiale din Italia 1934, a făcut ca o serie de ţări să-şi manifeste interesul organizării, dar şi participări la competiţie şi totuşi la ediţia din 1938, un mare număr de ţări de valoare în fotbal au lipsit din varii motive. Creatorul Cupei Mondiale, Jules Rimet, în calitate de preşedinte al forului internaţional a făcut o propunere de a reduce distanţa dintre două ediţii, de la 4 la 3 ani, aceasta pe considerentul că în 1937 la Paris urma să aibă loc expoziţia universală. Mai multe ţări membre ale Federaţiei s-au opus, în special cele de peste Ocean, Argentina şi Brazilia, care-şi depuseseră candidatura, ameninţând cu neprezentarea. Europa era bulversată de războiul civil din Spania, dar şi de anexarea Austriei de către Germania hitleristă fapt pentru care mari puteri mondiale ale fotbalului nu au evoluat. Printre acestea Anglia îşi continua izolarea, Argentina şi Uruguay nu au uitat faptul că europenii au refuzat participarea la prima ediţie.

Congresul FIFA de la Berlin
În august 1936, în sala Operei Krol din Berlin s-a desfăşurat Congresul FIFA care a încredinţat Franţei organizarea ediţiei a III-a din 1938, ca un omagiu adus creatorului Cupei Mondiale, Jules Rimet şi a colaboratorului său, Henri Delaunay. Cu acest prilej s-a hotărât ca la turneul final să fie prezente direct ţara organizatoare şi campioana mondială „en titre”. La această a treia ediţie s-au înscris 32 de ţări, care au fost împărţite pe grupe regionale de unde urmau ca 16 reprezentative să evolueze la turneul final. După înscrierile  iniţiale unele federaţii au renunţat, cum a fost cazul Egiptului, care urma să dispute  o dublă cu România, datorită tărăgănării datelor de disputarea jocurilor, cum s-a făcut precizarea în acea vreme. Austria se calificase, dar datorită anexării ţării de către Germania a renuntat. În acest fel, la turneul final au participat numai 15 ţări, 12 din Europa, Brazilia, Cuba şi Indiile Olandeze. A fost pur şi simplu o competiţie a bătrânului continent.

Francezii au pregătit 10 stadioane renovate
Organizatorii turneului final au luat măsurile de renovare şi mărirea stadioanelor existente. Stadionul Colombes din Paris a ajuns la 57.000 de locuri. Deschiderea a avut loc pe Parc de Princes,  care a fost mărit la 55.000 locuri. Au fost şi stadioane cu o capacitate redusă de câte 6000 de locuri precum cele din Toulouse (unde a jucat echipa României), Antibes, dar şi stadioanele  din Le Havre, Lille, Bordeaux, Strassbourg, de capacităţi modeste.

România a pierdut ruşinos calificarea în „sferturi”
Participarea fără probleme a României pentru a treia oară consecutiv  nu a fost obţinută prin luptă. A beneficiat de o tragere la sorţi convenabilă, de care nu a ştiut să beneficieze. Urma ca în optimile de finală să se confrunte cu mult prea modesta formaţie cubaneză. Românii se şi considerau deja calificaţi în sferturile de finală, dar nu a fost aşa şi s-au confruntat cu una dintre cele mai ruşinoase evoluţii din istoria cupelor mondiale. Selecţionerul Ţane Săvulescu a prezentat echipa cu tot ce avea mai valoros ţara noastră, Dumitru Pavlovici-Burgher, Chiroiu, Vintilă, Răşinaru, Raffinski- Bodola, N.Kovacs, Baratki, Bodola, Dobay. Românii au venit la Toulouse în chip de mari favoriţi, dar meciul a fost o totală dezamăgire. După ce a înscris (30) prin Bindea, au slăbit ritmul, au fost egalaţi (45) prin Socorro şi conduşi (85) prin Magrins. Baratki aduce egalarea în ultimul minut şi duce meciul în prelungiri, unde acelaşi Socorro preia din nou conducerea (103) pentru ca două minute mai târziu Dobay să egaleze pentru 3-3. La rejucarea de peste 4 zile, selecţionerul trimite o echipă mult schimbată, cu 6 jucători noi, Sadovschi- Burgher, Felecan, Bărbulescu, Răşinaru, Raffinschi- Bogdan, Moldoveanu, Baratki, Prassler, Dobay. Dar nici de data aceasta românii nu au avut şansa unei victorii, la acest aspect contribuind şi arbitrul german Alfred Birlem. Din nou românii au deschis scorul prin Dobay (39), din nou Socorro a egalat (51) pentru ca Fernandez să profite de o apărare visătoare şi să înscrie golul victoriei cubaneze (71). Tricolorii au acuzat arbitrul german care nu le-a acordat un gol care depăşise linia porţii, iar golul al doilea cubanez a fost dintr-o clară poziţie de ofsaid. Modesta echipă cubaneză avea să piardă în sferturi cu 0-8 în faţa Suediei. Aşa s-a scris poate cea mai ruşinoasă eliminare de la un turneu final pentru echipa României.

Favoritele au avut probleme în optimile de finală
O singură partidă din optimile de finală s-a încheiat după timpul regulamentar, Franţa - Belgia 3-1, celelalte s-au dus în prelungiri, iar două s-au rejucat. În „sferturi”, în afara modestei formaţii cubaneze, au mai evoluat 6 europene şi Brazilia pentru ca în careul de aşi campioana Italia să treacă de Brazilia  cu 2-1, iar Ungaria să depăşească Suedia, 5-1.

Finală europeană adjudecată de „macaronari”
Italia  -   Ungaria  4-2
(Colaussi (5,35),Piola (16,82) / Titkos (7), Sarossi (70).
Finala s-a disputat între două mari puteri ale momentului, Italia şi Ungaria. Campioana, cu o apărare mai agresivă s-a impus pentru a doua oară consecutiv, păstrându-şi trofeul câştigat la Roma cu patru ani înainte.