ROBOCOP JOHANNIS: I’ll be back

Pentru cei obişnuiţi cu volubilitatea şi proteismul politicienilor români, apariţia pe ecranele televizoarelor de ştiri a primarului din Sibiu a constituit un şoc. Sobru, impasibil, fără a i se putea citi pe chip vreo expresie, acesta aduce cu o combinaţie de ROBOCOP şi TERMINATOR. O adevărată pacoste pentru comentatori şi analişti care sunt nevoiţi să ia la propriu ceea ce comunică acesta, fără a putea să-şi exercite deliciul interpretărilor. Când Iohannis spune ceva, n-ai încotro şi trebuie să admiţi că aşa este şi nu altfel.
Veritabil fenomen administrativ, Iohannis a obţinut de patru ori la rând încrederea concetăţenilor săi, în majoritate români, aflându-se la cârma municipiului încă din 2000, când micul său partid s-a înscris în cursa electorală. A reuşit să facă din Sibiu nu doar o capitală culturală europeană, dar şi într-un magnet pentru investitorii români care nu întâlnesc aici piedicile tradiţionale puse de beneficiari. Iohannis a rezistat cântecelor de sirene politice până în 2009, când o coaliţie l-a propus pentru funcţia de premier. Băsescu l-a preferat atunci pe Croitoru şi sasul s-a întors la treburile sale municipale unde şi-a văzut de treabă până anul acesta când Antonescu a decis să-l folosească pe post de atacant central în meciul său de orgolii cu Ponta. De data aceasta, numele său a strânit aproape entuziasmul lui Băsescu şi al lui Ponta, ultimul lovindu-se însă frontal de condiţia pusă ca viitorul ministru de Interne să deţină şi funcţia de vicepremier. Toată târguiala care a urmat a pus în evidenţă jocul subtil de picioare al competiţiei dintre aliaţi.
Desfacerea USL, decizie la care a contribuit inclusiv Iohannis, din poziţia sa de vicepreşedinte liberal, reprezintă cel de-al doilea eşec al acestuia în tentativa sa de a face pasul de la politica locală la cea naţională. Pentru orice alt politician acest lucru ar fi putut să însemne un veritabil certificat de deces. Nu însă şi pentu neamţul din Sibiu, care se poate retrage oricând în tihna fiefului propriu, aşteptând următoarea ocazie. Fostul său inamic, Traian Băsescu, reunoaşte că acesta ar putea candida la preşedinţie ca independent şi ar putea să câştige, indiferent cu cine ar concura. Pentru că partidul său este al celor mulţi, dezamăgiţi de lipsa de performanţă a politicienilor de profesie. Faptul că nu are în spate un partid al său (prezenţa sa între liberali fiind doar una circumstanţială) îi va crea însă probleme prezumtivului câştigător. Pentru că lipsa sa de frecvenţă la cursurile de zi (care implică contacte permanente şi uzul aranjamentelor) va cântări greu în orice funcţie politică pe care ar dobândi-o. Ceea ce te duce cu gândul că o înnoire a clasei politice nu se va putea face prea curând, nici cu personaje de genul celor din „tânăra gardă” a lui Ponta (care învaţă cu spor năravurile bătrânilor) şi nici cu extratereştrii de felul lui Iohannis. Pentru că răul s-a implementat cu nădejde în solul primitor al politicianismului găunos, creându-şi şi anticorpii necesari. Între care cel mai eficient este reprezentat de memoria scurtă a alegătorului şi de credulitatea acestuia.
Iohannis va reveni. Îl aşteptăm...