Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 15 octombrie 2026
Elevii trebuie duşi la subsol sau în încăperi fără ferestre, părinţii nu trebuie să vină să îi ia
În cazul emiterii unor mesaje RO ALERT Alarmă aeriană (drone), şcolile trebuie să oprească imediat activitatea şi să ducă elevii în spaţiile de adăpostire stabilite, precum subsoluri amenajate sau încăperi interioare fără ferestre ori cu cât mai puţine geamuri, recomandă Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
Recomandările au fost transmise inspectoratelor şcolare pentru a ajunge în toate unităţile de învăţământ, conform ministrului Mihai Dimian.
Copiii aflaţi în curte sau la sport în aer liber trebuie aduşi imediat în cea mai apropiată clădire, fără să fie lăsaţi să îşi caute lucrurile personale, iar elevii nu trebuie să părăsească încăperea până la încetarea oficială a alertei. Părinţii sunt sfătuiţi să nu vină la şcoală să îşi ia copiii în timpul alertei.
Recomandările DSU: Păstraţi calmul, transmiteţi elevilor informaţii clare şi concise
Redăm în continuare recomandările transmise inspectoratelor şcolare de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă:
„În considerarea discuţiei telefonice din data de 11.09.2026, vă transmit un set de recomandări privind măsurile de protecţie a elevilor, părinţilor şi personalului didactic în situaţia emiterii unor mesaje RO ALERT Alarmă aeriană (drone), în vederea diseminării acestora către unităţile de învăţământ:
- Înainte de primirea mesajului RO ALERT, identificaţi spaţiile de adăpostire din cadrul unităţii de învăţământ (subsoluri amenajate, încăperi interioare fără ferestre sau cu cât mai puţine geamuri: holuri centrale, săli fără ferestre, vestiare interioare care se află la etaje inferioare). Nu alegeţi ultimul etaj pentru adăpostire, acoperişul este primul lovit la un impact direct.
- La primirea mesajului RO ALERT, opriţi activitatea imediat, calm, fără a alarma. Conduceţi copiii spre spaţiile de adăpostire stabilite, departe de ferestre, balcoane, uşi exterioare, pereţi de sticlă şi de faţadă.
- Aduceţi imediat în cea mai apropiată clădire, pe cel mai scurt traseu, copiii aflaţi în curte/la sport în aer liber, fără a le permite să caute lucruri personale: prioritatea este intrarea în interior.
- Nu permiteţi copiilor să părăsească încăperea până la încetarea oficială a alertei. Păstraţi calmul, transmiteţi elevilor informaţii clare şi concise şi evitaţi orice comportament sau comunicare care ar putea genera panică ori stare de anxietate în rândul acestora.
- Pentru propria siguranţă şi siguranţa elevilor, părinţii nu trebuie să preia copiii de la şcoală în timpul alertei.”
Ministrul Educaţiei: „Pregătirea nu înseamnă panică”
„În contextul incidentelor recente cu drone, am discutat cu domnul Secretar de Stat Raed Arafat despre necesitatea unui set simplu de recomandări specifice pentru unităţile de învăţământ privind modul de acţiune în astfel de situaţii.
Nu doresc să generăm teamă în rândul copiilor, profesorilor sau părinţilor. Dimpotrivă, rolul acestui mesaj este să ne asigurăm că fiecare şcoală ştie ce are de făcut în situaţia puţin probabilă a apariţiei unui asemenea incident.
Rog directorii şi profesorii să cunoască aceste proceduri şi să le explice elevilor într-o manieră adecvată vârstei lor, fără a dramatiza. Pregătirea nu înseamnă panică. Înseamnă responsabilitate.
Mesajul a fost transmis şi către Inspectoratele Şcolare Judeţene, pentru a ajunge în toate unităţile de învăţământ”, a precizat ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihai Dimian. (M.B.)
nu este nici un comentariu
Braşovenii sunt aşteptaţi joi, 22 octombrie, de la 16.30, la o seară despre istorie, memorie şi viitor, la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”. Întâlnirea este dedicată[...]
2026-10-14 citeste mai multNumită uneori „organul longevităţii”, musculatura contribuie la reglarea metabolismului şi la păstrarea independenţei până la vârste înaintate. Masa şi forţa musculară[...]
2026-10-14 citeste mai multUn studiu pe 33 de ţări europene arată că venitul naţional influenţează nu doar satisfacţia generală, ci şi starea de spirit zilnică a oamenilor. Cercetătorii au analizat date din patru[...]
2026-10-14 citeste mai multUn apel primit în toiul nopţii poate provoca îngrijorare, pentru că mulţi oameni îl asociază cu o veste proastă. Potrivit Codul Bunelor Maniere, apelurile telefonice[...]
2026-10-15 citeste mai multToamna vine la pachet cu răceli, viroze şi alte probleme respiratorii, mai ales în contextul răcirii vremii şi al revenirii copiilor în colectivitate. Printre băuturile consumate în[...]
2026-10-15 citeste mai mult
Adaugă un comentariu