Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 15 mai 2020
Spitalul de Neurologie Braşov are cel mai performant RMN din judeţ, fie că vorbim de spitale de stat sau private. Va face orice investigaţie, cu bani sau fără, la o calitate mult ridicată. Pentru pacienţii cu o greutate de peste 140 de kg, va fi singura şansă
Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Braşov a pus în funcţiune aparatul de imagistică prin rezonanţă mgnetică (RMN), astfel că, pentru a le face investigaţii pacienţilor, nu va mai trebui să apeleze la clinicile private.
Cu un sistem de control mult mai inteligent și intuitiv, care recunoaşte singur zona pe care medicul vrea să o scaneze
Mai mult decât atât, aparatul imagistic este cel mai performant echipament de acest fel existent în judeţul Braşov, atât la unităţile spitaliceşti de stat, cât şi la cele private. Acesta are circumferinţa cea mai mare din Braşov (diametrul interior al tubului măsoară 70 cm, faţă de 60 cm, cât au celelalte), permite o greutate maximă a pacientului de 220 kg (faţă de 140 kg, cât au toate celelalte aparate existente în Braşov), masa pe care stă pacientul este mai mare şi mai confortabilă, are un sistem de control mult mai inteligent şi intuitiv, recunoaşte singur zona pe care medicul vrea să o scaneze. De asemenea, RMN-ul are avantajul esenţial că pe lângă antena inclusă în masă, are capacitatea de a citi inclusiv cu circumferinţa tubului, ceea îmbunătăţeşte foarte mult imaginile la coloanele vertebrale ale pacienţilor supraponderali. Nu în ultimul rând, echipamentul dispune de controlul variabil al ventilaţiei şi luminozităţii în zona pacientului.
O sursă de venituri pentru spitalul braşovean
În prezent, RMN-ul este funcţional şi utilizat pentru investigaţiile imagistice necesare pacienţilor spitalului. De asemenea, este depusă documentaţia la Direcţia de Sănătate Publică Braşov pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare, după care de investigaţiile imagistice RMN vor putea beneficia atât pacienţii internaţi în alte unităţi medicale, pe bază de contract încheiat între spitale, cât şi orice persoană care are nevoie de o asemenea procedură, pe bază de trimitere de la medicul specialist sau contra-cost. Practic, aparatul RMN va deveni o importantă sursă de venituri proprii pentru acest spital.
Cel puţin 5 investigaţii pe zi
Dr. Nicuşor Bîgiu, managerul instituţiei medicale, a precizat că acest aparat este vital pentru desfăşurarea investigaţiilor neurologice. „Avem personal de specialitate suficient, astfel încât să putem lucra în două schimburi şi să realizăm 5-6 investigaţii pe zi sau chiar mai multe, în funcţie de necesităţi. Efectuăm investigaţii RMN de craniu, regiune cervicală, torace osos, abdomen şi pelvis, coloană totală şi orice regiune din extremităţi. După 20 iulie vom putea efectua şi imagistică prin rezonanţă magnetică de corp întreg, precum şi orice angio-RMN de cap sau corp”, a explicat managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov.
Şanse mai mari pentru pacienţii care au suferit un atac vascular cerebral
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat că „în actualul mandat, administraţia judeţeană a alocat şi alocă în continuare fondurile necesare dotării cu echipamente medicale a tuturor spitalelor din subordine, aşa cum este cazul şi la Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov. Mă bucură faptul că prin intermediul acestui aparat, toate persoanele care ajung într-o situaţie critică, cu accidente vasculare cerebrale, pot beneficia de condiţii de investigare performante şi în regim de urgenţă, ceea ce înseamnă un diagnostic rapid şi corect, şi implicit şanse mult mai mari de recuperare. După ce este identificată problema de sănătate şi medicul pune diagnosticul în urma investigaţiei RMN, pacienţii pot avea acces la tratamentul AVC-ului cu ajutorul trombolizei intravenoase, procedură care se poate realiza în două unităţi medicale braşovene - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie”.
Până acum, investigaţiile erau făcute la clinici private. Spitalul plătea cel puţin 35.000 de lei pe lună pentru aceste investigaţii
Până în momentul de faţă, nedispunând de un aparat cu rezonanţă magnetică, conducerea Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov a trebuit să încheie contracte cu operatori privaţi din domeniul imagisticii medicale, pentru realizarea unui număr de 50 de investigaţii pe lună. Costul unei investigaţii era de 700 – 800 de lei, ceea ce a însemnat fonduri consistente cheltuite lunar din bugetul alocat spitalului de către Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Braşov.
Efort financiar de 5.653.000 lei
Aparatul a fost achiziţionat cu ajutorul unei finanţări alocate de Ministerul Sănătăţii şi cu contribuţia financiară substanţială a Consiliului Judeţean (CJ) Braşov. Echipamentul a costat 5.653.000 lei, din care 2.511.000 lei au venit de la Ministerul Sănătăţii şi 3.142.000 lei, din bugetul judeţean. Fondurile au fost alocate anul trecut, iar procedurile de achiziţie, prin licitaţie internaţională, au fost desfăşurate de spital. În luna decembrie a anului 2019, aparatul a fost livrat, iar până în prezent s-au efectuat lucrările de amenajare a spaţiului special delimitat, s-a realizat recepţia tehnică a echipamentului şi a avut loc instruirea personalului care îl deserveşte.
Amenajarea spaţiului destinat aparatului RMN s-a realizat pe parcursul lunii ianuarie 2020 şi a costat 310.000 lei, fonduri alocate din bugetul CJ Braşov. Spaţiul a fost recompartimentat, s-au refăcut instalaţiile de utilităţi, iar reţeaua electrică a fost redimensionată pentru a face faţă consumului.


nu este nici un comentariu
Amenajată în Stupini - Plugarilor, zonă de conflict între fluxurile pietonale şi cele rutiere
2026-07-30 citeste mai multIonuţ Silviu Găgeanu, membru al PNL şi lider al organizaţiei de tineret din Păuşeşti-Măglaşi, judeţul Vâlcea, a publicat un comentariu în care îndeamnă la violenţă împotriva[...]
2026-07-30 citeste mai multPreşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că o formare a unui guvern de armistiţiu şi tranziţie până la finalul anului este o soluţie pentru a debloca actuala criză politică. El afirmă[...]
2026-07-30 citeste mai mult
Adaugă un comentariu