Ritualurile pornografice ale românilor

Deşi creştinizat încă de acum aproximativ 1300 de ani, poporul român a păstrat numeroase elemente ale credinţelor păgâne. Mai ales în mediul rural, până acum aproximativ un secol, ţăranii practicau ritualuri vechi, inspirate din credinţe păgâne, ritualuri cu rădăcini adânci. Unul dintre cele mai cunosucte şi practicate a fost cultul mătrăgunei. La ţară, se spune că fetele tinere aveau mai multă încredere în mătrăgună decât în sfinţii creştini atunci când venea vorba de dragoste, sex şi descântece. Cel puţin asta arată materialele etnografice şi mărturiile din satul românesc vechi.

Planta morţii şi a dragostei
Mătrăguna este o plantă care se găseşte din abundenţă pe teritoriul României, dar mai ales la marginea zonelor împădurite. Este o specie de erbacee, perene cunoscută şi sub denumirea de beladonă. Mătrăguna are un loc aparte în folclorul românesc, fiind considerată o adevărată regină a dragostei, un leac extraordinar pentru nefericire şi insucces în relaţie. Era utilizată de tinerele femei pentru a deveni atrăgătoare dar şi pentru a avea succes în dragoste. Mătrăguna este şi o plantă ucigaşă. Mai precis, frunzele şi bacele sale sunt foarte toxice, pline cu alcaloizi de tropan care pot da halucinaţii şi delir, celui care le consumă. În cantităţi concentrate mătrăguna poate ucide. De altfel, era utilizată ca otravă. O adevărată plantă a vieţii şi a morţii. Mătrăguna era folosită de vraci şi mai apoi de doftorii populari în tratamentul problemelor gastrointestinale, inclusiv cele biliare. S-a renunţat însă la aceste tratamente, fiindcă planta are o toxicitate ridicată, iar limita între dozele benefice şi cele mortale, este destul de fină.

Un cult al mătrăgunei
Etnografii spun că pe teritoriul României, până acum 100 de ani, a existat un cult al mătrăgunei. Planta era considerată de ţăranii români magică. Mai ales de fete şi femei. Acestea credeau că mătrăguna le ajută în dragoste şi le face să fie mai atrăgătoare în faţa partenerului. Pentru a atrage puterea magică a mătrăgunei erau capabile de ritualuri considerate chiar şi astăzi deşucheate. Etnograful Ion Muşlea a stâns numeroase mărturii ale sătenilor din perioada interbelică despre ritualurile dedicate mătrăgunei. Pentru a fi de ajutor în iubire, spuneau ţăranii, planta trebuia „înduplecată” sau „vrăjită”. Fetele tinere sau femeile măritate care doreau să reaprindă focul iubirii la bărbat, apeleau la tot felul de doftoroaie care să le înveţe cum să procedeze.
Unul dintre aceste ritualuri este descris de ţăranul Grigore Muntean, din comuna Vad, judeţul Maramureş. Săteanul spune că fetele maramureşence se duceau împreună cu două femeie bătrâne, cu talente vrăjitoreşti, în poala pădurii. Totul se făcea dimineaţa devreme, neştiute de nimeni. Ajunse la pădure, fetele săpau mătrăguna la rădăcină şi o culegeau. Femeile bătrâne începeau un ritual deşucheat în faţa fetelor, mângâindu-se şi îmbrăţişându-se, vorbind plantei despre ceea ce-şi doreau de fapt fetele. În alte ritualuri, tot din Maramureş, fetele sunt cele care se mângâie şi se îmbrăţişească rostind următorul descântec. „Mătrăgună, mătrăgună/ Mărită-mă peste o lună/ Că de nu m-oi mărita/ Oiu veni şi te-oi ciunta”. În cartea lui Ion Muşlea „Cercetări folclorice în Țara Oaşului”, mai apare o variantă a acestui ritual. Fetele se dezbrăcau şi dansau goale în jurul mătrăgunei. Apoi stropeau mătrăguna cu palincă şi dădeau şi ele peste cap un păhărel. În zona localităţii Săpânţa, cuplul care căuta dragostea veşnică, mergea noaptea după mătrăgună în pădure şi dansau goi în jurul plantei.
Nu doar în zona Maramureşului au fost atestate aceste ritualuri ci şi în judeţul Gorj. Aici, fetele se dezbrăcau în faţa mătrăgunei, se despleteau şi rosteau o incantaţie.
„În judeţul Gorj, mătrăguna este culeasă cu intenţii magice de două bătrâne, care se dezbracă, se despletesc şi pronunţă incantaţia, făcând mişcările cele mai dezacordate cu capul, cu picioarele, cu braţele şi alergând ca nebunele”, preciza Mircea Eliade.
În judeţul Bistriţa, lucrurile luate o întorsătură erotică aparte. Fetele ajungeau să mimeze sexul, se sărutau şi se atingeau. „Femeile şi fetele dansează goale în jurul mătrăgunei, dar deseori se mulţumesc să se despletească (urme ale nudităţii magice). Cuplurile se îmbrăţişează şi se mângâie. Pentru a culege frunza de mătrăgună, fetele se culcă unele peste altele, într-o mimică a actului sexual“, preciza Mircea Eliade.
Obiceiul este recunoscut şi de localnice. Elena Plic din Bistriţa povestea în anul 1932, cum decurgea totul. Fetele veneau în perechi, la miezul nopţii. Mergeau pe drum în pielea goală şi despletite. Când ajungeau la mătrăgună se sărutau pasional şi stăteau îmbrăţişate, iar apoi se culcau una peste cealaltă mimând actul sexual şi smulgând mătrăguna. După aceea furau de la moară nişte făină şi o cerneau printr-o sită întoarsă. Din frunzele de mătrăgună, cu făină şi miere se făceau o paste care era mai apoi pusă în băutura flăcăului dorit de fete. Ritualul este amintit şi în zona Moldovei, în judeţul Bacău. Doar că în aceea zonă fetele mergeau cu o ”meşteroaie” să caute mătrăguna.

O plantă a binelui şi răului universal
Aceste ritualuri aveau loc doar în anumite perioade ale lumii. De exemplu, în Ardeal, era între Paşti şi Înălţare. La moldoveni şi munteni, doar cu ocazia sărbătorilor şi la miezul nopţii. Etnografii spun că la cules de mătrăgună se pleca de obicei cu o vrăjitoare, numită fie „doftoroaie”, fie „meşteroaie”. Mătrăgunei îi era aduse ofrande, fie mâncare multă şi sfinţită, fie ţuică, din cea bună. În jurul mătrăgunei erau rostite diferite descântece şi ritualuri foarte vechi. Mătrăguna era venerată şi descântată mai ales pentru a aduce noroc în dragoste, fecunditate şi mulţi copii, dar şi bogăţie şi noroc în afaceri. „Rădăcina de mătrăgună poate într-adevăr avea o influenţă directă asupra forţelor vitale ale omului sau ale naturii: ea are puterea să mărite fetele, să poarte noroc în dragoste şi fecunditate în căsnicie; poate spori cantitatea de lapte a vacilor; acţionează fericit asupra mersurilor afacerilor, aduce bogăţie”, preciza Mircea Eliade.
„Mătrăgună doamnă bună/ Mărită-mă-n astă lună/ De nu-n asta în hailaltă/ Să nu fiu nemăritată/ Că s-a ros coada de beartă/ Degetele de inele/ Şi grumazii de mărgele”, spunea unul dintre ritualuri.
Mătrăguna era utilizată şi în vrăji rele, demonice. Mai ales atunci când era culeasă de o tânără pentru a se mărita sau a fi iubită, iar rivala afla şi întorcea vraja mătrăgunei, eviden tot cu ajutorul ”meşteroaiei”, tot goală, tot cu incantaţii şi ofrande. Sătenii erau convinşi că mătrăguna astfel descântată, înjurată şi ocărâtă, putea face mult rău. De exemplu, o fată frumoasă putea fi alungată de la horă şi bătută, fără ca familia să-şi explice ce s-a întâmplat.