Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 00:27

Riscul șantajului politic condiționat și al „colonizării minții”

Autor:

Publicat la 26 iulie 2012

Dragi compatrioți, Departe de mine gândul, să vă dau lecții despre motivațiile complexe și multiple ale luptei pentru putere. Și de această dată, încerc cu discreție și eleganță să dau un sens opțiunii noastre privind viitorul, din poziția unui cetățean care studiază în permanență, comportamentul deloc surprinzător, al „omului politic”

Riscul șantajului politic condiționat și al „colonizării  minții” Dragi compatrioți, Departe de mine gândul, să vă dau lecții despre motivațiile complexe și multiple ale luptei pentru putere. Și de această dată, încerc cu discreție și eleganță să dau un sens opțiunii noastre privind viitorul, din poziția unui cetățean care studiază în permanență, comportamentul deloc surprinzător, al „omului politic”. Puțini analiști și oameni de știință încearcă să explice mulțimilor ce ni se cere nouă cetățenilor, în aceste momente de transformare fără precedent, pe scena politică națională și europeană. În căutare de rating, televiziunile promovează show-rile și cancan-urile politice, prilej cu care, sunt prezentate confruntări politice având motivații financiare sau „dirijate din culise”. Paranoia dezinformării economice, politice și sociale ne supune atenției o întreagă gamă de ipoteze neexaminate care, ne ocupă timpul, ne invadează mințile și ne îndepărtează de adevăr. Potențialul nostru comunitar, național, și individual este consumat inutil, prin aplicarea unor soluții expirate referitoare la construcția unei prosperități viitoare. Suntem atât de dezbinați și de vulnerabili, încât preferăm să ne resemnăm decât să acționăm. Suntem trăitori într-o țară grav avariată și cu o imagine mereu activă în zona obscură a performanței umane. Oamenii care contează cel mai mult în această țară nu mai sunt atât de îngrijorați că ne îndreptăm către un viitor lipsit și gol. Am crezut acum 13 ani că , noi românii, vom da drumul unei „povești europene” prin semnarea la Helsinki, în decembrie 1999, a deschiderii negocierilor de aderare, după ce în 1995, România depunea cererea de aderare. România a devenit membru al UE la 1 ianuarie 2007. Acest eveniment a fost urmat de referendumul de suspendare a celui care ar fi trebuit să fie „salvatorul românilor”. Traian Băsescu , despre domnia sa este vorba, a câștigat primul mandat de președinte în 2004, ca reprezentant al „Alianței DA”, în al doilea tur, cu 51% la 49% (după ce în primul tur, pierduse în fața lui Adrian Năstase cu 33,93% la 40,94%), al doilea mandat în 2009 cu 50,33% iar la referendumul de suspendare din 29 iulie 2012, va obține un scor probabil, (cu sprijin extern), de 35%. Dacă nu ar fi fost acest sprijin extern, scorul obținut ar fi fost de 15% – 20%. În data de 06 iulie 2012, cu ocazia suspendării, Crin Antonescu i-a transmis lui Traian Băsescu următorul mesaj: "Daca nu veti fi demis la referendum, eu mă voi retrage definitiv din viata politică”. In replică, președintele i-a înmânat o coală albă, pe care să își scrie demisia. Datele de validare a referendumului erau atunci altele decât acum. Atunci, demiterea președintelui nu era condiționată de numărul de români care vin la vot ci, de votul în favoarea demiterii, a jumătate plus unul dintre votanți. Aceasta era situația de drept la vremea aceea. În prezent, nu mai este nicio îndoială că referendumul din 29 iulie se va desfășura după regula CCR. Referendumul va fi valid dacă va participa 50% plus unu din populația cu drept de vot. Președintele Traian Băsescu avea date certe, în acel moment, că situația de drept cu privire la validarea referendumului se va răsturna în favoarea sa. Pe acest temei, își pregătea „Strategia de răsturnare a spectrului politic prin bulversarea distribuției electorale în zona mediană”. Această situație deloc favorabilă pentru USL, a semnificat și constituie un risc electoral de gravitate maximă, în măsura în care nu se iau cele mai adecvate măsuri reactive. În cele ce urmează, am să mă refer la: condițiile create pentru aplicarea acestei strategii, factorii care însoțesc strategia electorală a președintelui suspendat, impactul acesteia asupra opțiunii și poziționării electoratului și unele puncte de vedere cu privire la opțiunile noastre . A.CONDIȚIILE CREATE PENTRU APLICAREA „STATEGIEI DE RĂSTURNARE A SPECTRULUI POLITIC” Într-o societate cu principii, în care „nimeni nu este mai presus de lege”, evoluția evenimentelor electorale, inclusiv poziționarea forțelor politice în spectrul electoral, este rezultatul unor confruntări publice, între forțele concurente la funcțiile politice în stat. Pe timpul camapaniei electorale, cea de-a treia putere în stat, justiția, ar trebui să-și desfășoare activitatea în mod normal, fără să intensifice investigațiile în spectrul politic și fără să transceadă informații de specialitate în media, ce ar putea fi folosite ca arme electorale. Identificată de fapt și mai puțin de drept, cea de-a patra putere în stat, mass-media ar fi trebuit să joace un rol important în rezolvarea crizelor politice care bântuie România din 1989 și până în prezent și nu în accentuarea lor. Iată că și în anul 2012, mass - media nu promovează, în sfera publică, importanța referendumului din 29 iulie 2012, ca o metodă de consultare a electoratului în legătură cu aspirațiile și așteptările sale față de Traian Băsescu ci, drept un instrument de obținere a puterii. O asemenea prezentare distorsionată a instrumentului democratic „alegerile” înstrăinează electoratul și îi dezvoltă sentimentul că este „neputincios în exercitarea controlului asupra politicului”. În căutarea senzaționalului, distorsionează grav și în mod dirijat realitatea provocând electoratului potențial, sentimente de neâncredere, scepticism, pesimism, izolare și violență. Manipulat , în mod subtil, în lipsa unor alte opțiuni, riscul dezinformării este maxim, iar calitatea democrației atinge cote minime. Penetrate de forțe oculte, aservite unor grupări politice mafiote, atât justiția cât și media, nu vor mai putea juca rolul principalilor arbitri ai eticii social –politice și vor crea false personalități, vor distruge personalitățile reale, vor impune formațiuni politice discutabile , vor promova evenimente mincinoase și compromițătore. Într-o asemenea conjunctură favorabilă, apare „Riscul răsturnării spectrului politic actual prin bulversarea distribuției electorale”. Prin urmare, odată cu înmânarea foii albe lui Crin Antonescu, președintele suspendat pusese în stare operațională, strategia de răsturnare a spectrului politic, prin bulversarea distribuției electorale. Revenind la scopul „Strategiei răsturnării spectrului politic actual prin bulversarea distribuției electorale” îl putem defini drept „obținerea acelei situații create în societate, în care, poziționarea față de putere a spectrului electoral se inversează în raport cu situația inițială, prin inocularea unor mesaje direcționate și cu sferă de impact generalizată, practicarea în sistem, a unui șantaj condiționat și exercitarea funcțiilor în mod abuziv, dar prin forme subtile, greu sesizabile”. Acest tip de risc conduce la separarea tot mai accentuată a societății și creșterea gradului de neangajare civică, manifestarea cinismului actorilor sociali și comercializării libere și neîngrădite a actului politic. În prezența manifestării acestui tip de risc, actorii se acuză reciproc de „populism” iar în realitate, sunt puse în funcțiune jocuri politice strategice, fără nicio legătură cu agenda reală a cetățenilor și cu prioritățile impuse de realitatea socială. B. PRINCIPALII FACTORI CARE ÎNSOȚESC STRATEGIA ELECTORALĂ A LUI TRAIAN BĂSESCU Bulversarea distribuției electorale și răsturnarea spectrului politic în favoarea sa, în aceste ultime trei săptămâni, a constituit suportul strategic electoral al lui Traian Băsescu. Fiind vorba despre crearea și manifestarea unui tip de risc asimetric și cu impact general, trebuia atacată atât conștiința electoratului cât și structura de putere a USL. Din aceste considerente Traian Băsescu s-a folosit de o serie de factori pentru a amplifica impactul social politic al acestui risc, iar acești factori vor fi activi încă o săptămână în confruntarea electorală pentru revenirea în fotoliul prezidențial. În cazul în care referendumul este invalidat, din dorința de răzbunare, factorii respectivi vor fi activi în zona identificării, discreditării și acuzării vinovaților. b.1. Cazul Adrian Năstase, a debutat în preambulul campaniei electorale și a fost evenimentul cu impact maxim asupra cancelariilor europene. Prin această manevră juridică s-a urmărit poziționarea regimului Băsescu „în aripa justă și morală” a luptei pentru apărarea statului de drept și descurajarea adversarilor politici. Impactul acestui factor a fost multiplu: asupra cancelariilor occidentale, asupra mass-mediei, asupra guvernanților USL, asupra partidelor politice și asupra cetățenilor fără opțiuni electorale ( peste 40% din cetățenii cu drept de vot). Acest eveniment s-a dorit să fie garanția funcționării justiției sub regimul Băsescu. Una din declarațiile domniei sale sună cam așa: „Am facut tot ce am putut sa izolez justitia de puterea politică. Principalul partid care a fost vizat de acțiunile procurorilor anticorupție a fost PDL. Oamenii din PDL nu au putut să aibă influență asupra mea, chiar dacă erau partidul din care proveneam. Asta e viața”. Cu siguranță, condamnarea lui Adrian Năstase, fost prim ministru PSD, echivalează cu sute de dosare ale unor lideri de mâna a 7-a din PDL. Traian Băsescu știa exact rezultatul impactului condamnării definitive și încarcerării lui Adrian Năstase: imagine favorabilă în fața liderilor europeni și atragerea a unui număr considerabil dintre cetățenii nehotărâți, privind opțiunea votului. b.2. Reacția de îngrijorare a liderilor europeni, alimentată din abundență, de către rețeaua de dezinformare a PDL, cu privire la funcționarea statului de drept. Una din declarațiile președintelui suspendat exprimă, cel mai elocvent, intenția de promovare a unei imagini dezastruoase funcționării statului de drept, în fața liderilor europeni:” Faptul că niciunul dintre Barroso și Van Rompuy nu a acceptat să iasă în conferința de presă alături de Victor Ponta, contrar protocolului, este un semnal înfiorător pentru România”. Domnul Președinte suspendat ar trebui să adauge acestei îngrijorări și următorul text: „vă garantez dragi români că, în perioada domniei mele, România nu a luat de la UE, cât a dat”. Liderii europeni nu au fost deloc îngrijorați în 2007 când, prin Decizia CCR 420 din 2007, judecătorii Curții au admis ca fiind constituțională o lege identică, cu OUG nr.41/2012 care, de asemenea, nu instituia vreun barem de participare la urne și demiterea se realiza prin majoritate simplă. Obiectul sesizarii celor 50 de deputați ai opoziției de atunci, astfel cum a fost formulat, îl constituia Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. In realitate, sesizarea privea Legea pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, care cuprinde un articol unic, potrivit căruia: "Articolul 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și va avea următorul cuprins: "art. 10. - Prin derogare de la art. 5 alin.(2), demiterea Președintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul țării, ale cetățenilor care au participat le referendum.” Atunci, mai marii deontologi europeni nu s-au alarmat deoarece reprezentantul lor Traian Băsescu era “răsfățatul mulțimilor electorale”. Acum ne transmit pe toate canalele obediente că OUG nr.41/2012, trebuie adaptată conform Deciziei CCR din 10 iulie 2012, ceea ce s-a și întâmplat miercuri, 18.07.2012, în Camera Deputaților. Deputații au adoptat un proiect de modificare a legii nr.3/2000 astfel: "intervalul de timp pentru desfășurarea referendumului național să fie stabilit prin hotărâre de guvern; programul de vot, la referendum va fi mărit cu patru ore; consultarea populară este validă dacă la vot se prezintă cel puțin 50% plus unu dintre alegătorii înscriși pe listele permanente de alegători”. Prelungirea intervalului cu patru ore au pus în pericol „strategia de răsturnare a spectrului politic” pusă la cale de „strategul suspendat”. Prin urmare, formația paramilitară (în rezervă) portocalie a atacat joi 19.07.2012, la Curtea Constituțională legile adoptate miercuri în Parlament prin care s-au modificat și aprobat ordonanțele de urgență privind atribuțiile Curții și organizarea referendumului. Este vorba despre trei contestații, care vizează actele normative referitoare la programul de vot la referendum, legea referendumului, precum și legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale. Curtea Constituțională a analizat pe 24 iulie 2012, sesizările depuse de PDL la legea de aprobare a ordonanței de urgență privind organizarea referendumului, iar contestația cu privire la legea privind atribuțiile Curții, va fi analizată pe 19 septembrie. Deși impunerea pragului la referendum este favorabilă PDL, așa cum previzionam în analiza anterioară, CCR a respins în data de 24.07.2012, cererea formulată de PDL. Astfel, referendumul se va desfășura după programul propus de USL, adică în ziua de Duminică, 29 iulie 2012, între orele 07.00 – 23.00. b.3. Mutarea interesului electoratului de la tema „demiterii lui Traian Băsescu” către alte teme sociale de cancan, cum sunt „Operațiunea Plagiatul” și „Rețeaua de proxeneți”. Operațiunea „plagiatul” a pornit ca o vorbă aruncată în vânt, pentru ca apoi să cuprindă precum „molima” toate mediile sociale și politice. Focalizat pe Victor Ponta, proaspătul premier, acest factor a amplificat impactul riscului răsturnării spectrului politic. Mascat și cu abilitate, au fost introduse pe tabla de șah a „hoției intelectuale„ și alți actori precum Laura Codruța Kovesi. În acest mod s-a creat impresia respectării oficiale, a „principiul adevărului condiționat” sau „înjumătățirea vinei”. „Prin urmare, este furt intelectual și la voi (Victor Ponta) dar și la noi (Laura Codruța Kovesi). Ambele tabere sunt vinovate, în mod egal”. Acest sens oficial și public dorea Traian Băsescu să-l dea operațiunii ”plagiatul”. Și de această dată, impactul este mascat cu abilitate. În timp ce imaginea nefavorabilă a lui Victor Ponta demobiliza o seamă de votanți din zona mediană și exercita presiuni pe întreaga guvernare, imaginea negativă a Doamnei Kovesi se estompa în apropiata încetare a mandatului. Rețeau de proxeneți în care este învinuită soția lui Codruț Marta, fostul șef de cabinet al lui Sorin Blejnar de la ANAF, acuzată de proxenetism si prostituție cu caracter transfrontalier, este o altă fumigenă aruncată în scopul bulversării distribuției electorale. Deși are ca protagoniști, actori importanți din instituțiile care „vegheau la funcționarea statului de drept” ( Sorin Blejnar și multcăutatul său șef de cabinet Codruț Marta), ramificațiile derivate din acest caz, vor conduce și către anumiți lideri USL care au gustat din „plăcerile preacurate expuse pe bani murdari” în București, Monte Carlo, Nisa, Milano sau Dubai. În săptămâna următoare acest caz se va activa spre nedumerirea mimată și surprinzătoare a unor confrați din USL. Prin acest factor "rețeaua de proxeneți", s-a dorit demascarea legăturii transpartinice, pe tema afacerilor murdare, la vârful administrației publice. Mesajul general "toți sunt la fel", demobilizează o parte din votanții nehotărâți. Mulți dintre aceștia, poziționați în zona mediană a cubei lui Gauss, vor cântării bine alternativa de participare la vot. b.4. Utilizarea unor simboluri de maximă sensibilitate cum a fost cel lansat cu ocazia mitingului de la Cluj din 14.07.2012. „Flacăra Olimpică a democrației”, aprinsă pe 14.07.2012 la mitingul PDL din Cluj a ajuns în fața Palatului Culturii din Iași , pe 21.07.2012, numită, mai simplu, „Flacăra democrației”, iar azi 22.07.2012, a fost stinsă în Dunăre, la Orșova de către distinsul primar PNL, Ion Manea. Sintagma „olimpică” a fost pierdută pe drum, de către ștafeta de tineri care au transportat-o pe ruta Cluj – Iași sau de autocarele încărcate cu aplaudaci manevrați fizic și inerți din punct de vedere atitudinal. Singurul și veșnicul revoluționar Flutur, inițiatorul „revoluției portocalii moldovenești”, ținea discursul cu pumnul strâns, ca semn de atașament personal față de conducător și revoltă personală neputincioasă față de o cauză pierdută. Președintele suspendat le-a spus românilor în cadrul mitingului de la Iași că "poporul român va da o lecție teribilă clasei politice", respectiv "salvarea României" și că „între țară și partide românii vor alege țara”( a se înțelege că țara se identifică cu persoana sa). Tot cu această ocazie a ținut să mai puncteze câteva din avantajele mijlocite de domnia sa ca președinte: "Păi noi ne-am băgat în UE, iar UE e un club de state care respectă niște valori. Iar valorile democrației, valorile statului de drept sunt esențiale pentru a fi parte a aceste familii. De aceea, putem circula liber în UE, de aceea putem munci în UE, de aceea ni se dau subvenții la agricultură, de aceea ni se dau bani să construim autostrăzi. Iar atunci când nu respecți regulile statului de drept nici circulația liberă, nici banii nu mai sunt garantați". A uitat domnul Traian Băsescu să menționeze că avem operabili în jur de 350 de km de autostrăzi ( ultimii din Europa, Bulgaria având 450) fiecare Km costând de 12 ori mai scump decât în Bulgaria, că am absobit doar 5% din fondurile europene, că subvențiile în agricultură sunt inutile în condițiile în care 80% din necesarul de hrană o luăm dinafară, că nu avem liberă circulație în spațiul Schengen, că ne îndatorăm prin hârtii (bani) toate resursele de care dispunem și ne sunt impuse privatizări dezavantajoase pentru ultimele companii de stat. Președintele suspendat le-a mai spus românilor în finalul mitingului de la Iași: "România are șansa unică: șansa ca poporul ei să vină pe 29 și să restabilească statul de drept și să reintroducă România între statele europene. Sunt convins că între țară și partide românii vor alege țara. Voi sunteți aici stăpâni, nu partidele". Este adevărat, “noi suntem stăpânii aici” dar guvernanții, partidele stau în genunchi în fața organismelor financiare, mondiale și europene. Tot pentru că poporul este stăpân, în 06 mai 2010, Traian Băsescu, din propria-i putere a hotărât tăierea nivelului de trai al bugetarilor cu 25%. Atunci 5% din populația României, adevărații stăpâni ai resuselor și a peste 70 % din banii care circulă pe piața finaciară, au fost excluși, cu premeditate și nerușinare din efortul de solidaritate. Averile lor și ale domniei sale nu au fost cu nimic prejudiciate. Acum în campania electorală, “nenorociții crizei, suferinzii, pensionarii, cadrele didactice, militarii, medicii” au devenit, peste noapte, “STĂPÂNI”. Ce-ar fi dacă domnia sa media, anterior suspendării, un proiect legislativ de confiscare și redistribuire a averilor ilegal dobândite și construia “adevăraților stăpâni” o viață mai puțin penibilă? b.5. Boicotul “infracțional” al Referendumului Traian Băsescu și PDL “joacă la ruletă” viitorul României și negociază “la masa verde” revenirea în fotoliul de președinte. Descalificat și compromis definitiv în fața istoriei , președintele suspendat reușește, prin gestul său de lașitate, să arate românilor cât este de absurd și de departe, față de modelul politic european. Soluția boicotului adoptată în Ședința Biroului Permanent al PDL în data de 24.07.2012, exprimă frica unei înfrângeri evidente, frica de justiție, frica de popor. Potrivit articolului 52 din Legea referendumului, “împiedicarea prin orice mijloace a liberului exercițiu se pedepsește cu închisoare de la șapte luni la cinci ani” iar Decizia 731 din 10 iulie 2012, care se referă la validarea referendumului cu 50% spune așa: “Curtea reține că (…) frecvența reprezintă o condiție esențială pentru ca referendumul să reprezinte voința cetățenilor. (…) Participarea la referendum a majorității reprezintă un act de responsabilitate civică”. Prin îndemnarea electoratului”să nu vină la votul de duminică, 29 iulie 2012, acești falși democrați refuză democrația! C. IMPACTUL STRATEGIEI ASUPRA OPȚIUNII ȘI POZIȚIONĂRII ELECTORATULUI ÎN ZONA MEDIANĂ Metoda distribuției forțate a opțiunilor electorale pe curba lui Gauss este aplicabilă și procesului de evaluare a intențiilor la vot. Prin “Teoria votului median” se poate construi o distribuție ideologică a electoratului sub forma unui grafic Gauss. Toate forțele politice aflate în lupta pentru putere dau bătălia hotărâtoare pentru apropierea de centrul distribuției votanților adică în zona “nehotărâților”. Deși sunt mai multe partide care complică distribuția Gauss, în cadrul referendumului de supendare, forțele care se confruntă sunt repatizate în două tabere, pro și contra lui Traian Băsescu. Din această perspectivă, USL este avantajat, pentru că în zona mediană sunt , cu preponderență, votanți cu vederi de centru dreapta (PNL și PDL), centru și centru – stânga (PSD, UNPR, PP-DD, PRM, PNG,etc). Prin campania electorală, aceste forțe de centru și centru stânga ar putea mobiliza, în scopul demiterii președintelui, un număr impresionant de votanți (peste 11 milioane). Traian Băsescu și echipa sa au sesizat acest avantaj competitiv electoral al USL, de atac la zona mediană și au contrapus strategia de bulversare a electoratului nehotărât (dispus în zona mediană, cea mai numeroasă). Această răsturnare a spectrului politic prin bulversarea distribuției electorale în zona mediană”, a fost un obiectiv electoral ce s-a urmărit, pas cu pas, până în prezent, iar săptămâna viitoare se va intensifica. Accentul se va pune pe utilizarea, în discurs a următoarelor expresii cu impact maxim asupra conștiințelor votanților nehotărâți distribuiți pe curba lui Gauss, în zona mediană: (Voi ține cont și de opinia publică; O să readuc în discuție să îmi întrerup mandatul în octombrie pentru alegeri simultane cu condiția revizuirii Constituției și trecerea la Parlament unicameral cu 300 de membri; Ei – “occidentalii” știu că nu mint niciodată; Decapitarea conducerii statului; Executia sumară a unui presedinte ales; Am făcut încercarea coabitării pentru a evita instabilitatea politică, am crezut sincer că va merge; Lovitura dată instituțiilor statului, aproape militar, este dată în numele pușcăriabililor; Sunt 19 parlamentari cu dosare penale, plus cei trei incompatibili; Dosarul din casa Mihăileanu a fost închis, apartamentul l-am primit legal ; Povestea Flotei, dosarul este închis. Nu este nicio legătură, sunt abordări propagandistice; Eu am opt ani de mandat. Nu mă lupt pentru un scaun, este un scaun tare incomod, mai ales în vreme de criză. Obiectivul nu mai poate fi acel scaun, ci România europeană; Au făcut țăndări reputația României fără președintele care îi încurca; Referendumul nu mai este despre Traian Băsescu, ci despre România izolată sau România cu valori europene; Europa i-a rejectat ca parteneri pe Victor Ponta și Crin Antonescu. O Românie care a dat mesaje naționaliste inacceptabile în UE; Trebuie găsită soluția resetării instituțiilor statului român. Am avut speranța, gândul că s-ar putea reseta instituțiile prin Curtea Constituțională. Guvernul a folosit Monitorul Oficial ca pe o gazetă de perete; Am avut ghinion că în paralel cu criza trebuia să modernizăm și statul. Am trecut societatea prin procese dure pentru care nu era pregătită. Acum plătesc costurile; Eu vreau să se valideze referendumul cu un rezultat. Ținta acestei suspendări nu am fost eu, ci punerea sub control a justiției; Știu că i-am supărat pe români, este imposibil ca românii să nu fi văzut ce se întâmplă și să nu realizeze care sunt opțiunile: Restaurație - un stat ca pe vremea lui Năstase și Iliescu ori ne continuăm drumul european). O scurtă explicație trebuie dată și asupra chemării de participare la vot, adresată public cetățenilor, de către Traian Băsescu. Iată cum sună conținutul acesteia: "Opțiunea mea este să le cer românilor să iasă la vot. Nu vreu să mă întorc la masa verde și nici nu vreau să mă întorc cu 5% pentru cei 95% contra". "PDL riscă să intre în coliziune directă cu mine, dacă ei optează pentru neparticipare. Să nu participe ei. Eu voi chema pe români, la vot!" Acest mesaj, deși prin conținut spune altceva, "prin logica de ricoșet" induce un mesaj de neparticipare la vot. Unii votanți, încă nehotărâți, sunt atrași de "atitudinea curajoasă și demnă" a lui Traian Băsescu care cheamă poporul la vot și , din acest punct de vedere, se dezice de PDL. În timp ce , domnia sa se face că nu știe despre "impactul negativ prin ricoșet" asupra participării la vot, votanții din zona mediană a nehotărâților știu că trebuie salvat un asemenea președinte suspendat și că singura lui salvare poate veni din neparticipare și implicit, neîndeplinirea cvorumului stabilit de CCR. Prin urmare, sunt create , prin chemarea lui Traian Băsescu, două stări pasive electorale cumulative: cea produsă prin declarațiile liderilor PDL de neparticipare la vot și cea "indusă prin ricoșet", riscul pierderii unui președinte "ferm , demn și curajos", singurul rămas pe baricadele "luptei pentru apărarea României la porțile Europei". Dacă aceste expresii și mesaje vor atinge coarda sensibilă a spiritului de dreptate și mândrie națională a cetățenilor cu pregătire mediocră și medie, în lipsa unor măsuri reactive ale liderilor USL, atunci procentul pro Băsescu, în cadrul referendumului, va urca de la 30%, la 35% , iar participarea la vot se va diminua de la 65%, la 60%. Cu toate aceste încercări disperate, terenul este pierdut pentru gașca portocalie și “Comandantul nostru Suprem”. În cursul acestei săptămâni, fortuit de rezultatele nefavorabile ale sondajelor mascate, comandate de PDL, Traian Băsescu a renunțat, în mod rușinos, la "COLIZIUNEA CU PDL" și a intrat "ÎN COEZIUNE TOVĂRĂȘEASCĂ CU PDL" în speranța invalidării, prin orice mijloace, a referendumului. Această atitudine"mârlănească" va irita calmul a peste 75% dintre români. Sper ca liderii USL să înțeleagă și să contracareze juridic acest risc, să promoveze și să intensifice public și transparent, prin persoane credibile, nu prin baronii locali compromiși politic, definitiv, argumentele suspendării și corectitudinii referendumului. D. UNELE PUNCTE DE VEDERE CU PRIVIRE LA OPȚIUNEA NOASTRĂ, A CETĂȚENILOR Stimați compatrioți, nu trebuie să exercitați opțiunile de vot în funcție de logica strategiei lui Traian Băsescu. Este un șantaj public generalizat, condiționat de pericolul pierderii puterii și o colonizare a minții noastre pentru a descuraja participarea populară la vot. Nu renunțați la acest drept fundamental și nu relaționați „mirajul și fericirea traiului comun, în deplină bunăstare europeană” de domnia implicită a lui Traian Băsescu. Sfatul unui om de știință care, după expresia primitivă și bășcălioasă a lui Traian Băsescu este de două ori „DOTTORE” în domeniul previzionării și gestionării riscurilor de acest tip este următorul: Dacă viața ți s-a înrăutățit în ultimii 4 ani DEMITE-L! Dacă copiii ți-au plecat peste hotare pentru că aici , în România noastră, slujbele sunt efemere, DEMITE-L! Dacă nu-ți ajung banii de medicamente și dacă ai dat șpagă la doctor, DEMITE-L! Dacă siguranța ta fizică este șubredă și riscantă în spațiul public, DEMITE-L! Dacă taxele și impozitele te îngenunchiază, DEMITE-L! Dacă mănânci bine numai de sărbători, DEMITE-L! Dacă arșița soarelui ți-a distrus recolta, când în jurul nostru curg atâtea ape cristaline, DEMITE-L! Dacă ești în vârstă și iți numeri zilnic mărunțișul prin buzunare, DEMITE-L! Dacă nu mai poți de dorul copiilor și nepoților, pentru că sunt împrăștiați prin lume, DEMITE-L! Dacă ți-e teamă că îți sunt ascultate telefoanele, DEMITE-L! Dacă imaginea României are de suferit în aceste zile, DEMITE-L! Dacă te-a mințit, fie și o singură dată, DEMITE-L! Dacă ți-a tăiat salariul sau ți-a diminuat pensia. DEMITE-L! Dacă nu-ți ajunge alocația sau indemnizația de mamă, DEMITE-L! Dacă nu a fost factor de mediere între puteri, DEMITE-L! Dacă bea ca noi, înjură ca noi, hăhăie ca noi, se comportă precum noi, DEMITE-L! Dacă are privilegii materiale, finaciare și imobiliare, DEMITE-L! Dacă a previzionat dosare penale înainte ca justiția să le facă publice, DEMITE-L! Dacă a îndemnat să nu se respecte Hotărârile judecătorești, definitive și irevocabile, DEMITE-L! Dacă nivelul corupției a crescut sub mandatul său, DEMITE-L! Dacă vrea să scoată din capul românilor visul autostrăzilor, DEMITE-L! Dacă ultimii 8 ani a însemnat o perioadă de regres , DEMITE-L! Dacă este ultimul președinte fost comunist din țările central și est europene, DEMITE-L! Dacă dorești „să ai o Țară ca afară”, DEMITE-L! PARTICIPĂ, DUMINICĂ, 29.07.2012, LA VOT ȘI PUNE ȘTAMPILA PE „DA”. Președintele SCMD, Filiala 1 Brașov Președintele Asociației”Alianța Pentru Respectarea Democrației – Octavian Paler” Gl.mr.(r). Prof.univ. Petrișor Mandu Dr. în Științe Economice Dr. în Științe Militare
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie